INTERNATIONAL  »  EURO 2024  »  DESCHIDERE

CORESEPONDENȚĂ GSP Ceremonia de deschidere la Euro 2024: s-a plâns la propriu în Germania! Spectacol de lumină și culoare în stadion, imagini memorabile la Munchen

Germania - Scoția, ceremonia de deschidere / Sursă foto: UEFA +46   FOTO
Germania - Scoția, ceremonia de deschidere / Sursă foto: UEFA

Articol de , , , - Publicat vineri, 14 iunie 2024 21:21 / Actualizat vineri, 14 iunie 2024 23:19

Germania - Scoția, partida care marchează debutul Campionatului European, a fost precedată de o festivitate de deschidere grandioasă. Un amplu show de lumină și culoare a animat Allianz Arena, într-o seară cufundată în emoții de toate tipurile. Soția marelui Franz Beckenbauer, legenda dispărută la începutul anului, a adus pe gazon trofeul disputat de cele 24 de combatante. Gazeta Sporturilor, instituția care a deplasat 6 jurnaliști în Germania, a transmis imagini memorabile de la ceremonia muncheneză.

Mai jos, experiența reporterilor GSP de la meciul inaugural al EURO 2024 și cronica semnată de jurnalistul Andrei Crăițoiu.

S-a plâns la propriu la München! Cele mai emoționante două minute de la Euro și-un stadion plin de recunoștință: „Mister, nu te vom uita niciodată...”

A plouat toată noaptea în Würzburg. Dar liniștit, nici 0,0001 la sută din haosul din București sau din întreaga Românie. A plouat și pe tot drumul până aproape de München, aproape trei ore. Ploaie măruntă, dar rece, de toamnă.

Când am ajuns în München, soarele a ieșit din niște nori mari și negri. Străzile „inundate” de mii și mii de suporteri. Germanii la putere, era și normal, Europeanul pornea la drum la ei acasă. Scoțienii le-au făcut concurență, dar n-aveau cum să câștige bătălia.

Dar au punctat la voce! „Scotland, Scotland, Scotland!”, a răsunat din mii de plămâni în Marienplatz, piața centrală a orașului. Fan-zone-ul a fost cucerit și el de scoțienii fără bilet.

Germania - Scoția, ceremonia de deschidere / Sursă foto: Andrei Crăițoiu (GSP)
Germania - Scoția, ceremonia de deschidere / Sursă foto: Andrei Crăițioiu (GSP)
Germania - Scoția, ceremonia de deschidere / Sursă foto: Andrei Crăițioiu (GSP)
Germania - Scoția, ceremonia de deschidere / Sursă foto: Andrei Crăițioiu (GSP)
Germania - Scoția, ceremonia de deschidere / Sursă foto: Andrei Crăițioiu (GSP)
+41 FOTO

Drumul spre stadion, o mare încercare

Tic-tac, tic-tac! Orele se scurgeau spre deschiderea Campionatului European. În jurul Allianz Arena, peste cinci mii de oameni cu mai bine de patru ore înainte de meci. Cu lăzile de bere la picioare, cu muzica dată la maximum și nerăbdători să intre pe stadion. La meciul de deschidere al Euro 2024, Germania-Scoția.

Presa are un culoar separat, dar tot trebuie să facă slalom printre miile de oameni. Acreditarea se face „verde” la control, iar „monstrul” celor de la Bayern Munchen de 66.000 de locuri se arată în toată frumusețea lui.

Am intrat pe stadion. Muzica de club, mixată live de un DJ, iar tribunele au „erupt” la apariția favoriților de la vestiare. Un tur de acomodare, apoi încălzirea și să înceapă show-ul!

Un ecou pentru întreaga lume

Ceremonia de deschidere a fost un spectacol vibrant și emoționant.

Euro 2024 a prins viață printr-un amestec de culori și tot felul de secvențe speciale care să inspire bucurie și să stimuleze un sentiment de unitate. Pentru că UEFA a transmis clar că acest Euro este despre „Sărbătoarea unității”, un ecou pentru întreaga lume. Totul despre comunități de fani care să celebreze pasiunea pentru sport cu alte comunității de alte genuri.

„Indiferent de trecutul tău, de culorile pe care le porți sau de obiceiurile pe care le prețuiești, toată lumea este binevenită la Euro 2024” a fost mesajul organizatorilor.

Germania - Scoția, ceremonia de deschidere / Sursă foto: Andrei Crăițoiu (GSP)
Germania - Scoția, ceremonia de deschidere / Sursă foto: Andrei Crăițioiu (GSP)
Germania - Scoția, ceremonia de deschidere / Sursă foto: Andrei Crăițioiu (GSP)
Germania - Scoția, ceremonia de deschidere / Sursă foto: Andrei Crăițioiu (GSP)
Germania - Scoția, ceremonia de deschidere / Sursă foto: Andrei Crăițioiu (GSP)
+41 FOTO

Emoție, „piele de găină” și multe lacrimi

Spectacolul a fost deschis pe ritmurile Leony, cu „Simple life”, apoi s-a trecut la One Republic cu „I ain't worried”, finalul fiind încununat pe „Piece of your heart” de la Meduza&Goodbay.

Fără îndoială, momentul cel mai emoționant al serii a fost intrarea pe teren a soției marelui Franz Beckenbauer, legenda nemților dispărută la începutul anului. Aceasta a adus trofeul suprem al Euro. Și-au urmat cele mai grele două minute dintr-o zi colosală pentru Germania. Aplauze la scenă deschisă, nemții și scoțienii și-au unit miile de palme pentru un omagiu pentru un jucător imens. Au urmat imnurile, și fluierul de start. A început Euro! Să fie spectacol!

Heidi, soția marelui Franz Beckenbauer / Sursă foto: Imago Images
Germania - Scoția, ceremonia de deschidere / Sursă foto: Andrei Crăițioiu (GSP)
Germania - Scoția, ceremonia de deschidere / Sursă foto: Andrei Crăițioiu (GSP)
Germania - Scoția, ceremonia de deschidere / Sursă foto: Andrei Crăițioiu (GSP)
Germania - Scoția, ceremonia de deschidere / Sursă foto: Andrei Crăițioiu (GSP)
+41 FOTO

UPDATE ORA 21:54 | Franz Beckenbauer, o amintire mereu prezentă 

Omagiu emoționant în memoria lui Franz Beckenbauer. Cu ochii în lacrimi, Heidi, soția regretatului fotbalist, a pătruns pe gazon cu trofeul pe care câștigătorii îl vor ridica deasupra capului pe 14 iulie. Aclamată de un stadion întreg, aceasta și-a stăpânit cu greu emoțiile.  

Germania - Scoția, ceremonia de deschidere / Sursă foto: Andrei Crăițoiu (GSP)
Germania - Scoția, ceremonia de deschidere / Sursă foto: Andrei Crăițioiu (GSP)
Germania - Scoția, ceremonia de deschidere / Sursă foto: Andrei Crăițioiu (GSP)
Germania - Scoția, ceremonia de deschidere / Sursă foto: Andrei Crăițioiu (GSP)
Germania - Scoția, ceremonia de deschidere / Sursă foto: Andrei Crăițioiu (GSP)
+41 FOTO

Show multicolor de mare efect pregătit pentru momentul așteptat cu sufletul la gură de toată Europa fotbalistică. „Simple life”, piesa lui Leony, deschide ceremonia de la EURO 2024. Pe toate scaunele există plăcuțe colorate, gata să fie ridicate concomitent de spectatori.

UPDATE ORA 21:36 | Se pregătește un show de lumină și culoare nemaivăzut pe arenele de fotbal!

Organizatorii tocmai au anunțat care sunt câteva dintre efectele speciale ce vor fi întrebuințate în festivitatea de deschidere de la EURO: peste 60 de flash-uri și materiale pirotehnice, 10 pirografe colorate, alte 60 de dispozitive pirotehnice portabile. Totodată, sunt angrenați în show 10 dansatori profesioniști și 9 acrobați. 

Crainicul a făcut anunțul. „Sunteți gata?”. Publicul a „explodat”, iar în boxele arenei a început să răsune „Freed From Desire”. Sute de voluntari și-au ocupat pozițiile pe marginea terenului pentru a începe festivitatea de deschidere a Euro 2024.

UPDATE ORA 21:17 | Atmosferă irespirabilă în stadion! Reporterii GSP iau pulsul arenei, suporterii sunt dezlănțuiți

„Infern” pe Allianz Arena! Cele două echipe au ieșit la încălzire. Nemții au aprins primii tribunele, apoi scoțienii au pus stăpânire pe stadion. Atmosfera e fabuloasă, toate locurile încep ușor, ușor să se ocupe. Aproximativ 45.000 de oameni sunt în acest moment prezenți în arenă, în așteptarea festivității de deschidere și a primului meci de la EURO! Se cântă neîncetat, suporterii produc un show colosal.

Ceremonia de deschidere la Euro 2024: s-a plâns la propriu în Germania! Spectacol de lumină și culoare în stadion, imagini memorabile la Munchen
Imagini surprinse înainte de Germania - Scoția / Sursă foto: Imago Images

UPDATE ORA 21:09 | Toată lumea cu ochii pe „panzere”

Soțiile și iubitele fotbaliștilor Germaniei n-aveau cum să lipsească de la marele eveniment. Anika Bissel, partenera mai tânără a lui Manuel Neuer, e prezentă în tribunele de pe Allianz. Iar Lena Wurzenberger, cea care îi e alături selecționerului Julian Nagelsmann, e și ea în stadion. 

Ceremonia de deschidere la Euro 2024: s-a plâns la propriu în Germania! Spectacol de lumină și culoare în stadion, imagini memorabile la Munchen
Anika Bissel

UPDATE ORA 20:50 | Alertă la Berlin, într-un fan-zone, care a fost evacuat temporar

Cu foarte puțin timp înaintea începerii meciului inaugural dintre Germania și Scoția (Munchen, Grupa A), un fan-zone din Berlin a fost parțial evacuat, după ce poliția a fost alertată cu privire la existența unui obiect suspect.

Poliția a cerut suporterilor care doreau să intre în acel loc, aflat chiar în fața clădirii Reichstagului (Parlamentul German), să se retragă și să folosească alte căi de acces pentru a ajunge în fața ecranului uriaș pe care se va vedea prima partidă a germanilor la Euro 2024. După intervenția autorităților, spațiul a fost redeschis fanilor.

UPDATE 20:31 | Suporterii nemți iau cu asalt stadionul: imagini surprinse de reporterii GSP

+17 FOTO

UPDATE 20:28 | Naționala Germaniei a intrat pe gazon. Bucurie de nedescris pe Allianz Arena

Mii de fani s-au ridicat în picioare și-au început să cânte pentru Mannschaft! Steagurile negru-roșu-galbene au pus stăpânire pe stadion, imediat după ce jucătorii Germaniei au pășit pe gazon. În arenă, atmosfera se animă de la minut la minut, iar tribunele sunt din ce în ce mai populate. 

UPDATE 20:17 | Nemții de rând strâng bidoanele aruncate: cât iau pe reciclarea unui PET

Ca fapt divers,  sunt foarte mulți oameni care vin și strâng pet-uri și sticle din preajma stadionului. Inclusiv tați însoțiți de copii au fost surprinși în această ipostază. O sticlă de plastic trimisă la reciclare e „recompensată” cu 0,25 euro, în timp ce una de sticlă valorează  0,15 euro.

Ceremonia de deschidere la Euro 2024: s-a plâns la propriu în Germania! Spectacol de lumină și culoare în stadion, imagini memorabile la Munchen
Goana după peturi e prezentă și-n Germania, ziua-n amiaza mare / foto: Eduard Apostol (GSP)

UPDATE 20:07 Costuri piperate în parcarea de pe Allianz Arena + încă se mai caută bilete de meci

În parcarea supraetajată interioară de pe Allianz, costurile pentru parking sunt de 40 de euro! O sumă piperată chiar si pentru nivelul de trai din Germania. 

Altfel, e agitație în afara stadionului nu doar prin prisma emulației generate de deubutul EURO. Sunt zeci de fani care încă n-au făcut rost de bilete, dar care și nu și-au pierdut speranța că-și vor procura pe ultima sută un tichet. Bișnițarii nu lipsesc nici ei, rețeta e aceeași întâlnită pe mai toate stadioanele lumii înaintea meciurilor importante.

Fanii vin spre stadion cu autobuze speciale, puse la dispoziție de organizatori. Aceștia beau bere, se distrează, fraternizează cu scoțienii deveniți prieteni peste noapte.  

Ceremonia de deschidere la Euro 2024: s-a plâns la propriu în Germania! Spectacol de lumină și culoare în stadion, imagini memorabile la Munchen
Se bea și se dansează pe terasele din apropierea stadionului / Sursă foto: Imago Images

UPDATE 19:50 „Please don' take me home...” » Scoțienii au început să intre în stadion 😁

Suporterii scoțieni au petrecut toată ziua pe străzi, iar acum încep să-și ocupe locurile din stadion. Unul dintre ei a oferit  o imagine care face deliciul fanilor pe rețelele de socializare.  

Ceremonia de deschidere la Euro 2024: s-a plâns la propriu în Germania! Spectacol de lumină și culoare în stadion, imagini memorabile la Munchen
Fanii Scoției au ajuns pe stadion / Sursă foto: Imago Images

UPDATE 19:20: Allianz prinde culoare: primele imagini de pe stadionul unde debutează spectacolul EURO 2024

Jurnaliștii GSP au ajuns la masa presei de pe Allianz Arena. Deocamdată, o arenă pustie, freamătul încă nu s-a mutat în incinta stadionului. Fanii asigură fondul sonor din afara arenei, se distrează de zor în fan zone-ul unde veselia e cuvânt de ordine. 

+17 FOTO

UPDATE 19:00 Crește „febra” la porțile Allianz Arena

Reporterii Gazetei Sporturilor au ajuns în fața stadionului din Munchen, acolo unde, în doar câteva ore, va avea loc o ceremonie grandioasă de deschidere a Campionatului European. Mii de fani s-au strâns în fața arenei din Munchen, iar petrecerea nemților e în toi. Mii de fani entuziaști, îmbrăcați în tricourile „Die Mannschaft”, se îndreaptă spre porțile de acces, îndrumați de voluntarii plasați la tot pasul.

Ceremonia de deschidere la Euro 2024: s-a plâns la propriu în Germania! Spectacol de lumină și culoare în stadion, imagini memorabile la Munchen
Imagine surprinsă la porțile Allianz Arena, înainte de Germania - Scoția / FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

Germania găzduiește al 17-lea Campionat European din istorie. Statutul de gazde a făcut ca elevii lui Julian Nagelsmann să evolueze în meciul de deschidere, programat în această seară, ora 22:00, contra Scoției.

Primul meci al turneului va fi găzduit de Football Arena Munich, aka Allianz Arena, stadion care va avea o capacitate de 66.000 de locuri la meciurile de la Euro. În total, Allianz Arena va găzdui 6 partide, 4 din grupe, o optime și o semifinală. Inclusiv România va juca aici, pe 17 iunie, contra Ucrainei.

Ceremonia de deschidere plănuită de UEFA pentru Euro 2024

Înaintea meciului va avea loc ceremonia oficială de deschidere a turneului. UEFA nu a anunțat dacă vom avea parte de un spectacol în stilul finalelor de Liga Campionilor, unde artiști celebri concertează pe o scenă amplasată pe gazon.

Cert este că vor exista focuri de artificii și că pe teren vor fi prezentate steagurile tuturor celor 24 de naționale participante la acest turneu. Ceremonia ar urma să înceapă cu o oră înaintea meciului, adică la 21:00 în România.

O altă certitudine o reprezintă faptul că acest turneu final va avea și o ceremonie de final, înaintea ultimului act, programat pe 14 iulie la Berlin. Meduza, OneRepublic și Leony, artiștii care interpretează imnul oficial al Campionatului European, vor fi atunci în acțiune.

Omagiu pentru Franz Beckenbauer

Ceea ce a anunțat forul continental este că a plănuit un omagiu pentru regretatul Franz Beckenbauer, stins din viață la începutul acestui an, la vârsta de 78 de ani.

Trofeul pe care câștigătoarea Campionatului European îl va primi pe 14 iulie va fi adus pe teren de către soția lui Franz, Heidi, care va fi însoțită de Bernard Dietz și Jurgen Klinsmann, singurii căpitani ai Die Mannschaft care au ridicat trofeul deasupra capului și mai sunt în viață.

În prealabil, un video cu „Der Kaiser” va fi difuzat pe ecranele din interiorul arenei, conform BILD.

Cu banderola pe brațul lui Bernard Dietz, Germania a câștigat Campionatul European în 1980. Cu Jurgen Klinsmann lider, nemții s-au impus în 1996. Celălalt triumf continental, în 1972, a fost consemnat cu Beckenbauer căpitan.

Concert la Stuttgart înaintea Euro 2024

Mai multe evenimente menite să celebreze turneul final au avut loc joi, în ziua dinaintea deschiderii Campionatului European.

De exemplu, la Stuttgart, în Faz Zone-ul amplasat în Schlossplatz, începând cu ora locală 17:00 a avut loc un spectacol asigurat de artiști autohtoni precum Leony, Topic, Robin Schulz și Le Shuuk.

Prima, o cântăreață germană, este unul dintre cei 3 artiști care semnează imnul oficial al Euro 2024, „Fire”, alături de Meduza și OneRepublic.

25.000 de oameni au participat la acel concert, la care accesul a costat 24,9 euro pentru biletele single și 21,8 euro în cazul grupurilor de 5 persoane.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (14)
maistorkokir
maistorkokir  •  15 Iunie 2024, 02:15

Mi s-a parut mie, dar iara n-avem comentatori la fatza locului?

c0ncret
c0ncret  •  15 Iunie 2024, 00:45
Postat de Dobermannul pe 14 Iunie 2024, 22:49

Pai anti Gigi si pro Gica

Doberspam, fugi la somn ca la cat ai spamat azi pe gsp... daca pierzi si noaptea, nu te vad bine.

Dobermannul
Dobermannul  •  14 Iunie 2024, 23:05
Postat de grro pe 14 Iunie 2024, 22:37

Tu ai voie să ieși pe stradă?

Pai nu vezi ca tot iesind pe strada a pierdut deja 20 de identitati si se gaseste la cea de-a 21-a.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează