Articol de Eduard Apostol, Daniel Grigore - Publicat sambata, 29 iunie 2024 22:41 / Actualizat duminica, 30 iunie 2024 00:54
Germania - Danemarca, meci din „optimile” Campionatului European, a fost întrerupt în minutul 35, la scorul de 0-0, din cauza furtunii care a început la Dortmund, demnă de filmele de groază!
În minutul 30 al meciului de la Dortmund a început o furtună teribilă, cu tunete și fulgere! Ca atare, arbitrul Michael Oliver a oprit partida în minutul 35, pentru a asigura integritatea fizică a fotbaliștilor și a celor de pe margine, neprotejați de intemperii.
GALERIE FOTO. Imagini apocaliptice la Germania - Danemarca de la Euro 2024
Jucătorii și cei din staff au intrat la vestiare, pentru că furtuna nu dădea niciun semn că s-ar opri curând. Mai rău, a început să cadă și grindină, gazonul fiind acoperit de particule de gheață!
„Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, meciul a fost suspendat. Informații suplimentare vor urma în curând” a fost mesajul afișat pe ecranele din interiorul stadionului, în germană, daneză și engleză.
VIDEO. Au făcut „baie” pe Westfalenstadion!
Cel mai rău au fost „șifonați” cei din primele rânduri ale tribunelor și mai ales peluzelor, udați serios de ploaia căzută la Dortmund. Westfalenstadion a cedat pe alocuri, fiind copleșit de volumul mare de precipitații. Astfel, în colțul peluzei cu fanii danezi a început să curgă apă ca dintr-o veritabilă cascadă!
Majoritatea spectatorilor au evacuat rapid zona, dar unii au văzut în acel moment un prilej ideal pentru o bălăceală. La bustul gol, câțiva danezi s-au pus chiar în locul unde curgea apa, zeci de mii de spectatori urmărind scenele cu uluială.
De când a început ploaia, câțiva lucrători s-au străduit din răsputeri să înlăture excesul de apă din jurul terenului. Ei au folosit raclete pentru a scurge apa în gurile de canalizare.
La aproximativ 15 minute după întreruperea partidei, vremea s-a domolit, cerul s-a luminat puțin, iar precipitațiile s-au oprit.
Meciul a fost reluat la ora 22:59, la aproximativ 25 de minute după întrerupere. Anterior, jucătorii au efectuat câteva mișcări de încălzire.
Alte meciuri de la Euro întrerupte din cauza vremii:
- Ucraina - Franța în 2012, Donețk (suspendat 55 de minute din cauza ploii)
- Ucraina - Irlanda de Nord în 2016, Lyon (suspendat 5 minute din cauza ploii).
- Germania - Danemarca în 2024, Dortmund (suspendat 25 de minute din cauza furtunii).
Organizatorii se așteptau la o furtună în timpul meciului Germania - Danemarca
Vestul Germaniei este în alertă, după ce pe parcursul zilei de sâmbătă s-au înregistrat chiar și 35 de grade Celsius la Dortmund. Nemții estimaseră ca în această seară orașul Dortmund va fi atacat de o furtună puternică.
„De sâmbătă seara și până duminică noaptea există riscul unor furtuni puternice din sud-vest și vest până în centrul țării. Înseamnă ploi extrem de abundente, cu cantități cuprinse între 40 și 80 de litri pe metru pătrat în decurs de câteva ore.
De asemenea, este de așteptat grindină mare, cu un diametru de aproximativ 3 cm, precum și rafale puternice de vânt, specifice furtunilor sau uraganelor, cu viteze cuprinse între 100 și 140 km/h. Nici tornadele nu sunt excluse”, a punctat meteorologul Dominik Jung, de la Wetter.net