INTERNATIONAL  »  EURO 2024  »  GEORGIA

Imagini uluitoare cu georgienii după eliminarea în „optimi” de la Euro 2024! Ce au primit jucătorii lui Sagnol și cum a fost întâlnirea cu fanii în Tbilisi!

A fost nebunie azi-noapte în Tbilisi, la revenirea jucătorior Georgiei de la Euro 2024 / Foto: Imago +18   FOTO
A fost nebunie azi-noapte în Tbilisi, la revenirea jucătorior Georgiei de la Euro 2024 / Foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 03 iulie 2024 16:18 / Actualizat miercuri, 03 iulie 2024 17:08

Jucătorii lui Willy Sagnol au fost aclamați ca niște eroi la întoarcerea din Germania, deși au fost eliminați în „optimi” de Spania (1-4). Georgienii, calificați în premieră la un turneu final, s-au plimbat la miezul nopții într-un autocar descoperit, au fost primiți de președintele Salome Zourabichvili și decorați apoi cu „Ordinul de Onoare”.

Naționala Georgiei s-a oprit în faza optimilor de finală la Euro 2024, dar a lăsat multe amintiri frumoase în Germania. După ce s-a calificat pentru întâia oară la un turneu final major, în urma play-off-ului contra Greciei (0-0, 4-2 la loviturile de departajare), reprezentativa gruzină a învins Portugalia, fostă campioană continentală în 2016 (2-0), și a terminat pe 3 în grupa F și a făcut un pas istoric către cele mai bune 16 echipe ale Europei.

Imagini uluitoare cu georgienii după eliminarea în „optimi” de la Euro 2024! Ce au primit jucătorii lui Sagnol și cum a fost întâlnirea cu fanii în Tbilisi!
Fanii georgieni au umplu piețele și străzile din centrul capitalei Tbilisi / Foto: Imago

Fanii au făcut poze și i-au filmat de eroii georgieni

Deși au deschis scorul cu Spania (prin autogolul lui Robin Le Normand), elevii lui Willy Sagnol au încasat patru goluri duminică, la Koln (1-4), și au plecat acasă imediat după Italia, Danemarca și Slovacia. Rezultatele din Germania au avut însă un impact deosebit în rândul fanilor gruzini, care le-au rezervat o premieră fantastică la Tbilisi.

Deși era aproape de miezul nopții, zeci de mii de suporteri au ieșit pe străzi, pentru a-i aclama și a-i filma cu telefoanele pe favoriții care au efectuat turul capitalei gruzine, într-un autobuz decapotabil.

+13 FOTO

Au suit toți sus pe scenă, alături de președintele țării!

Nu a lipsit niciunul dintre fotbaliștii georgieni, fiind în autocar și vedetele Mamardashvili, Kvaratskhelia și Mikautadze (ultimul fiind încă golgheterul Euro 2024, la egalitate cu Gakpo, Schranz și Musiala), care au purtat-o spre glorie pe naționala de pe locul #74 în ierarhia FIFA.

Imagini uluitoare cu georgienii după eliminarea în „optimi” de la Euro 2024! Ce au primit jucătorii lui Sagnol și cum a fost întâlnirea cu fanii în Tbilisi!
Un suporter gruzin i-a dedicat un mesaj selecționerului francez Willy Sagnol / Foto: Imago

Fotbaliștii au traversat Tbilisi în aplauze și urale, înainte de a urca pe scenă alături de președintele țării și prim-ministru, în fața a mii de oameni adunați în Piața Libertății din oraș.

Un fan gruzin: „Fotbalul nostru renaște și revine la viață”

Unul dintre susținătorii gruzini, Giorgi Bendeliani, care și-a adus și fetița în brațe la sărbătoarea nocturnă, a declarat pentru Supersport. „Națiunea este plină de bucurie. Și eu sunt foarte ferciit, ca cetățean georgian obișnuit". „Am făcut istorie, cred că acum vor începe să se lege victoriile. Fotbalul nostru renaște și revine la viață", a completat un alt fan, Nodar.

Președintele Zourabichvili: „Asta este Georgia dorită!"

Președintele Salome Zourabichvili, care a asistat la toate cele patru meciuri ale reprezentativei în Germania, a decernat fiecărui jucător „Ordinul de Onoare", una dintre cele mai înalte distincții civile din Georgia. "Astăzi este un miracol. Acesta este genul de Georgie pe care mi-o doresc", a spus Zourabichvili în aplauzele mulțimii.

În timpul unui discurs în care promitea continuarea sprijinului guvernamental pentru echipa națională, premierul Irakli Kobakhidze a fost huiduit de unii suporteri, ceea ce a reamintit de politica internă controversată a statului de 3,7 milioane de locuitori din Caucazul de Sud, care a fost temporar eclipsată de turneu.

10milioane de euro este prima totală promisă de un miliardar gruzin jucătorilor lui Willy Sagnol pentru accederea în \"optimi\" la Euro 2024. Au ratat însă același bonus pentru o surpriză în fața Spaniei

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează