INTERNATIONAL  »  EURO 2024  »  DECIZIE

Oficial! I-a „îngropat” pe belgieni cu Franța și acum și-a anunțat retragerea

Jan Vertonghen a deviat imparabil șutul francezului Muani și Belgia a părăsit Euro în „optimi” / Foto: Imago
Jan Vertonghen a deviat imparabil șutul francezului Muani și Belgia a părăsit Euro în „optimi” / Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 05 iulie 2024 16:21 / Actualizat vineri, 05 iulie 2024 16:21

Jan Vertonghen, 37 de ani, și-a oficializat retragerea din naționala Belgiei. Trebuie să-și caute club, acum, întrucât Anderlecht nu i-a mai prelungit contractul.

La doar 4 zile după eliminarea suferită în „optimi” la Euro 2024, 0-1 în confruntarea cu Franța, Jan Vertonghen și-a anunțat oficial retragerea din naționala Belgiei.

Franța - Belgia / Sursă foto: Imago Images
Kylian Mbappe și momentul în care se fotografiază alături de micuțul său fan / Sursă foto: Imago Images

+35 FOTO

Jan Vertonghen: „Am trăit un vis din primul până-n ultimul minut”

„Am trăit un vis din primul până în ultimul minut”, a scris fundașul în vârstă de 37 de ani pe rețelele de socializare. Recordmanul selecțiilor în reprezentiva „Dracilor Roșii”, Vertoghen părăsește scena cumva pe ușa din dos.

Chiar la a 157-a apariție, și ultima, în națională, experimentatul apărător a greșit decisiv în amintita optime de finală contra Franței (0-1). El a vrut să blocheze un șut destul de anemic expediat de Kolo Muani, dar n-a făcut decât să-l devieze imparabil pentru portarul Caastels.

Pentru belgieni, golul încasat a fost un șoc. Ei nu și-au mai putut reveni și Franța s-a caliificat mai departe, în sferturile de finală ale Euro 2024.

Jan Vertonghen a rămas și fără club. Anderlecht nu i-a mai prelungit contractul

Dacă turneul din Germania era știut că va fi ultimul pentru el la națională, Jan Vertonghen are mai nou o problemă și la club. Anderlecht, unde juca din septembrie 2022, nu i-a mai prelungit contractul și a rămas astfel șomer.

Presa belgiană speculează că, în situația dată, având și o vârstă la care alții au gățat demult ghetele-n cui, 37 de ani, este posibil ca apărătorul să se retragă definitiv din fotbal.

Ajax Amsterdam l-a lansat pe Jan Vertonghen în fotbalul mare

Vertonghen a jucat cea mai mare parte a carierei la două cluburi importante. Ajax l-a debutat în fotbalul mare, după ce, adus de la Beerschoot, a trecut pe la loturile de tineret ale clubului (U17, U19, U21).

Nouă ani a îmbrăcat tricoul multiplei campioane a Olandei, pe care a părăsit-o în 2012, când s-a transferat la Tottenham. Pentru Spurs a jucat opt sezoane, după care au urmat Benfica (2020 - 2022) și Anderlecht (2022 - 2024).

VIDEO. Kevin De Bruyne a părăsit iritat conferința de presă după ce a primit o întrebare incomodă

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează