Articol de Sergiu Alexandru - Publicat miercuri, 26 iunie 2024 21:00 / Actualizat miercuri, 26 iunie 2024 21:34
Ucraina și Belgia, pe hârtie cele mai bune echipe din grupa României, au remizat la Stuttgart, 0-0, la capătul unui meci cu puține faze de poartă ♦ Belgia merge mai departe, la fel ca România și Slovacia ♦ Ucraina termină grupa pe 4
- Totul despre Slovacia - România AICI
- Dacă Ungaria prinde loc de optimi (locul 3 în grupa A, golaveraj 2-5), România va juca mai departe cu Slovenia. Dacă Ungaria cedează poziția în fața unei formații din grupa F, atunci România va înfrunta în faza următoare Olanda. Pentru a evita un duel româno-batav, Cehia NU trebuie să o bată pe Turcia, iar Georgia NU trebuie să câștige cu Portugalia. Există și varianta unei victorii a cehilor în fața turcilor, dar trebuie să fie la diferență de cel puțin 3 goluri.
Cu gândul ca Slovacia și România să nu facă „blatul perfect”, adică se remizeze și să se califice ambele, ceea s-a și întâmplat, Ucraina și Belgia au uitat să joace fotbal. A fost un meci cu puține ocazii, animat de atmosfera făcută de belgieni și ucraineni.
Cele două echipe și-au împărțit reprizele. În prima, Ucraina a fost mai activă, iar în a doua Belgia a început tare, apoi s-a stins pe final. Au lipsit ocaziile importante, iar meciul s-a terminat cu un scor favorabil României, care a terminat grupa pe primul loc.
Ucraina și Belgia, egal în grupa României! Ucraina termină pe locul 4
Meciul a început cu ambele echipe fiind pragmatice, parcă așteptând să vadă ce poate adversarul, dar și ce fac România și Slovacia. Ucraina a fost mai activă, însă prima care putea marca a fost Belgia, dar lovitura liberă bătută surprinzător de Kevin de Bruyne a nimerit plasa laterală. Și cam atât.
În partea secundă, Belgia a accelerat puțin, cât să aibă meciul în control. Și să nu-i permită Ucrainei să amenințe poarta adversă. Doku a fost mai activ, a avut câteva acțiuni personale, însă a fost mereu blocat.
În ultimele minute, Ucraina s-a aruncat cu totul în atac, conștientă fiind că e la un pas de eliminare. Impulsionată de 30.000 de fani, echipa lui Rebrov a dat tot ce a putut pentru a marca, dar nu a reușit. Dovbky (77 și 79) a fost blocat mereu când a șutat, iar cornerul lui Malinovsky a fost blocat de portar. Iar în minutul 90, șutul aceluiași Malinovsky, de la 20 de metri, a fost blocat de un fundaș. Ultima ocazie i-a aparținut lui Sudakov, al cărui șut de la 16 metri a fost reținut de portar.
De partea cealaltă, Belgia s-a apărat în ultimele minute, știind că rezultatele o ajută. S-a terminat 0-0, iar echipa lui Tedesco merge în „optimi”, în timp ce Ucraina părăsește Germania.
FINAL » Ucraina – Belgia 0-0
Ucraina – Belgia, echipe de start
Ucraina: Trubin – Tymchyk, Zabarnyi, Svatok, Matviyenko, Mykolenko – Shaparenko, Brazhko, Sudakov – Yaremchuk, Dovbyk
Rezerve: Bushchan, Lunin, Konoplia, Talovierov, Sydorchukm Stepanenko, Yarmolenko, Malinovskyi, Zinhenko, Zubkov, Bondar, Vanat, Mykhailichenko
Selecționer: Serhiy Rebrov
Belgia: Casteels – Vertonnghen, Faes, Theate, Castagne – De Bruyne, Onana, Tielemans – Doku, Lukaku, Tielemans – Doku, Lukaku, Trossard
Rezerve: Kaminski, Sels, Debast, Carrasco, Vranckx, De Ketelaere, Mangala, Bakayoko, Openda, Vermeeren, De Cuyper
Absent: Lukebakio (suspendat)
Selecționer: Domenico Tedesco
Ce a transmis reporterul GSP prezent pe stadion
- Mai sunt 15 minute de joc, însă niciuna dintre echipe nu pare capabilă să marcheze. Se joacă încâlcit și lipsesc ocaziile de poartă
- Suporterii celor două echipe nu au reacționat după niciunul dintre golurile marcate în Slovacia - România. Semn că nu s-a aflat scorul în rândul lor
- Fanii Ucrainei ocupă trei sferturi din stadion, dar belgienii domină fondul sonor în startul partidei
- Jucătorii Ucrainei au fost huiduiți copios când la stația de amplificare a fost prezentată echipa de start a lui Rebrov
- Belgienii au ieșit primii la inspecția gazonului, moment în care galeria belgiană a izbucnit în urale
- La ora 16:45, autocarul Belgiei a ajuns la stadion, în uralele fanilor prezenți în stadion
- În stadion sunt aproximativ 3000 de oameni, cei mai mulți fiind fani ai Belgiei, care deja au început să-și încurajeze echipa
- Cu o oră și jumătate înainte de startul meciului, cei mai mulți fani sunt încă în afara stadionului, acolo unde își cumpără fie suveniruri, fie bere sau mâncare