Articol de Daniel Grigore - Publicat duminica, 07 iulie 2024 01:11 / Actualizat duminica, 07 iulie 2024 09:40
O fază petrecută în minutul 30 al meciului dintre Olanda și Turcia, scor final 2-1, i-a scandalizat pe turci. Ei consideră că mijlocașul batav Xavi Simons trebuia eliminat.
Olandezii nu scapă de controverse legate de arbitraj. După ce românii au reclamat mai multe faze litigioase în meciul din „optimile” Euro 2024, a venit rândul turcilor să se simtă nedreptățiți.
Învinși în meciul din „sferturi”, 1-2, turcii consideră că Olanda trebuia să rămână în 10 oameni în minutul 30, atunci când Xavi Simons a comis un fault dur asupra lui Mert Muldur.
Eliminați de Olanda, turcii pun tunurile pe arbitru: consideră că Xavi Simons trebuia eliminat!
Mijlocașul batav a ajuns târziu la minge și l-a călcat pe adversar cu toată talpa pe glezna dreaptă, o intrare dură, în urma căreia Muldur s-a resimțit serios.
Elevii lui Vincenzo Montella au cerut cartonaș roșu, „centralul” francez Clement Turpin a scos doar „galbenul” din buzunar. Arbitrul din camera VAR, Jerome Brisard, nu a intervenit pentru a-și convinge colegul de pe teren să schimbe culoarea cartonașului.
Judecata arbitrilor nu le-a picat deloc bine turcilor. Publicația Fanatik.tr a titrat: „Decizie scandaloasă de arbitraj! Toată lumea a cerut roșu, dar arbitrul a acordat galben”.
Foarte multe comentarii în acest sens au fost publicate și pe X (Twitter). Redăm câteva dintre acestea: „Merita roșu pentru acea intervenție!”, „Roșu clar, unde e VAR?!”.
Scorul era 0-0 în acel moment. Turcia a deschis scorul prin Akaydin, gol în minutul 35, dar s-a văzut întoarsă în ultimele 20 de minute de joc. Stefan de Vrij a egalat în minutul 70, Mert Muldur și-a introdus mingea în propria-i poartă 6 minute mai târziu, stabilind scorul final, 2-1.
În semifinalele Euro 2024, pe 10 iulie, la Dortmund, Olanda va da piept cu reprezentativa Angliei. În cealaltă semifinală, o zi mai devreme, la Munchen, se vor înfrunta Spania și Franța. Finala va avea loc la Berlin, locul confruntării dintre Olanda și Turcia, pe 14 iulie.