INTERNATIONAL  »  EURO 2024  »  SPANIA

Starul Spaniei este insultat scandalos de extrema dreaptă: „Să fie expulzat înapoi în Maroc!”

Lamine Yamal este atacat dur de extremiști pentru bucuria de după goluri. Foto: Imago Images +20   FOTO
Lamine Yamal este atacat dur de extremiști pentru bucuria de după goluri. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 10 iulie 2024 19:40 / Actualizat miercuri, 10 iulie 2024 20:15

Lamine Yamal (16 ani), extrema dreaptă spaniolă, ce a primit luni trofeul pentru jucătorul semifinalei cu Franța (2-1), este atacat xenofob în țară de simpatizanții Vox, partidul de extremă dreaptă, din cauza bucuriei sale de după gol. Starul celor de la FC Barcelona, ai cărui părinți sunt africani, mimează după ce înscrie ultimele trei cifre ale codului orașului natal Rocafonda, considerat de naționaliștii catalani ca un pol de sărăcie al Spaniei!

Probabil că ați remarcat modul deosebit în care Lamine Yamal celebrează reușite sale în tricoul Barcelonei și al echipei naționale a Spaniei. Puștiul, care și-a luat examenele de bacalaureat online la distanță, din Germania, în camera de hotel din cantonamentul Furiei Roja, a făcut în premieră la un Euro gestul cu degetele în fața camerelor TV.

Bebelușul Lamine Yamal și Leo Messi la băiță  Foto: / X Barça Insider
Leo Messi, Sheila Ebana și bebelușul Lamine Yamal / Foto: X Barça Insider
+15 FOTO

Lamine Yamal a semnat o „bijuterie" în semifinala cu Franța

După ce a egalat scorul în semifinala de luni seară contra Franței, câștigată apoi de selecționata pregătită de Luis de la Fuente cu 2-1. Momentul a reprezentat un nou motiv de provocare pentru cei ce n-au încetat să-l conteste pe puștiul minor, implicat direct la patru goluri ale Spaniei la acest turneu final (trei assisturi și „bijuteria" din poarta lui Maignan, stâng magic de la 25 de metri!).

Mesajul lui Lamine Yamal, lobby pentru orașul natal

De unde a pornit conflictul? Colegul de cameră și de poante al lui Nico Williams i-a deranjat, până la atacuri și insulte pe rețelele sociale, pe simpatizanții și membrii partidului de extremă dreaptă Vox, care nu suportă creșterea imigranților și concentrarea persoanelor sărace și ce nu corespund tiparelor politice ale organizației, bazată pe naționalism.

Așa se face și cu mesajul de susținere transmis în direct de Yamal, prin intermediul camerelor de luat vederi, pentru cei care, la fel ca el, s-au născut în Rocafonda (în Mataro), o așezare rău famată în viziunea deformată a celor din Vox, considerată de extremiștii catalani o „periferie foarte săracă a societății", însă locul din care s-au ridicat destui talentați fotbaliști spanioli.

Starul Spaniei este insultat scandalos de extrema dreaptă: „Să fie expulzat înapoi în Maroc!”
Lamine Yamal arată cu mâna stângă cifrele 3 și 0, iar cu dreapta cifra 4 / Foto: Imago

Partidul Vox este a treia forță politică a Spaniei

Adolescentul ce va împlini sâmbătă 17 ani mimează cu degetele și palmele ambelor mâini cifrele 3, 0 și 4, semnificând ultimii trei digiți ai codului poștal al Rocafondei, o suburbie considerată a concentra 24% din cei mai defavorizați financiar oameni din Spania. Și pe care adepții Vox, a treia forță politică în Spania, cu 3,6 milioane de voturi și 52 de locuri în Congresul Deputaților obținute la alegerile din noiembrie 2019, înființată în 2013 și condusă de Santiago Abascal, o detestă mult, considerând-o un fel de „Marsilie catalană".

Vox luptă împotriva unei „Catalonii islamizate"

Extrema dreaptă iberică a fost ținta urii rasiste în ultimele săptămâni, cu mesaje din cercurile de extremă dreapta ce clamau că nu susțin echipa națională. Din cauză că include jucători ca el, al cărui tată este marocan și a cărui mamă este din Guineea Ecuatorială. „Să se care înapoi în Maroc!", l-a atacat un naționalist furios, în pofida faptului că Yamal s-a născut în Esplugues de Llobregat, lângă Barcelona, și a crescut în Mataro.

„Gropi de gunoi multiculturale. Locuri în care voi, cei privilegiați, vreți să îi condamnați să trăiască pe cei mai umili spanioli", a scris Rocío de Meer pe contul său X (fostul Twitter). La una din vizitele sale în Mataro, secretarul general Ignacio Garriga (primul cunoscut politician afro-spaniol) a criticat o presupusă alianță între „stânga și islamism”, respingând totodată o „Catalonie islamizată".

Militanții Vox, atac rasist la o școală din Rocafonda

Un alt motiv pe care extrema dreaptă îl folosește pentru a-l ataca pe starul azulgrana e că tatăl său a aruncat cu ouă într-un cort Vox din cartier, fapt pentru care a fost amendat și i s-a cerut să prezinte public scuze: „În acea zi, fiul meu zbura cu echipa națională în Ungaria pentru a reprezenta țara și acești oameni au stat lângă o școală publică unde există tot felul de rase și i-au insultat pe elevi.

Părinții africani ai lui Yamal s-au despărțit în 2010

Mama mea a plătit impozite aici timp de 50 de ani, iar bunicul meu a fost soldat. Ei nu au dreptul să-mi spună «întoarce-te în țara ta!», pentru că Spania e patria mea", a declarat Mounir Nasraoui în timpul procesului intentat, potrivit El Español.

Și a conchis: „Ceea ce face Vox este greșit, suntem în secolul XXI". Tatăl internaționalul rojo, cu 13 selecții și trei goluri, de meserie zugrav, e marocan și s-a despărțit de mama fotbalistului, Sheila Ebana, chelneriță, originară din Guineea Ecuatorială, atunci când puștiul Barcei avea trei ani.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (16)
BaBanele
BaBanele  •  29 Iulie 2024, 08:41
Postat de rocky3 pe 10 Iulie 2024, 21:40

Cine nu are minte să înțeleagă ce înseamnă Catalonia islamizată? Poate tu. Sau nu știi nici ce înseamnă Marsilia Cataloniei? Sau doar faci pe prostul?

Și unde e problema?

oncica07
oncica07  •  11 Iulie 2024, 11:54
Postat de cirus11 pe 10 Iulie 2024, 21:16

O viziune politica impotriva imigrantilor este ok, pt ca este fix asta, o politica. Dar in momentul in care ataci un CETATEAN spaniol doar pt ca are o alta culoare... atunci nu exista scuze, nu exista discutii, nu exista doctrine, iar daca nu iti dai seama de asta nu mai este nimic de zis.

Merge faza cu semantica?? Am spus eu ca vox este vreo entitate suprema care detine adevarul suprem?? Sau macar ca au dreptate..? Intr un articol obiectiv nimeni, niciun ziarist nici o suprafata de media nu poate spune ca cineva are "viziune denaturata"..asta ramane sa decida societatea!! Oamenii, cum percep..si vazand prapadul facut de imigratia ilegala in europa, crime, violuri, atacuri teroriste cum sa spui ca vox exagereaza?? Mi as dori sa pot spune altceva, dar realitatea sumbra din europa de vest ma impiedica..ask apartinatorii victimelor..

Ubi_Mortus
Ubi_Mortus  •  10 Iulie 2024, 23:45

Ia sa vedem: se umple vestul de imigranți din Africa și Orientul Mijlociu, cică în căutarea unei vieți mai bune (numai doctori, ingineri etc). În același timp, cetățeanul european trebuie să suporte taxe mai mari (să aibă săraci imigranți unde să stea și ce să mănânce, fără să facă nimic), să tolereze jafurile și violurile (vezi cazul recent din Anglia, unde o ceata de drept-credincioși au înconjurat cu scandal o secție de politie, cerând eliberarea unor colegi de-ai lor care a violat niște studente) și să vadă cum se dă peste cap ordinea socială în țările lor, pentru ca 'diversity and inclusion are our values'. Toleranță înseamnă extincție.

Vezi toate comentariile (16)
Comentează