INTERNATIONAL  »  EURO 2024  »  OLANDA - ANGLIA

Gafă comisă de UEFA?! Delegarea care ar putea arunca în aer Olanda - Anglia

Felix Zwayer i-a enervat pe tricolori cu unele decizii. Pe Stanciu l-a și avertizat, pentru proteste / Foto: Imago
Felix Zwayer i-a enervat pe tricolori cu unele decizii. Pe Stanciu l-a și avertizat, pentru proteste / Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 08 iulie 2024 14:51 / Actualizat luni, 08 iulie 2024 15:25

UEFA l-a desemnat pe Felix Zwayer să conducă semifinala Olanda - Anglia. Arbitrul german a avut un conflict cu britanicul Jude Bellingham în decembrie 2021, în urma căruia a primit amenințări cu moartea și a trebuit să se retragă pentru câteva luni.

Felix Zwayer n-a avut o prestație reușită la meciul tricolorilor cu Olanda (0-3), din optimi. În ciuda greșelilor comise împotriva naționalei noastre, UEFA i-a dat arbitrului german semifinala Olanda - Anglia, de miercuri. Și e posibil să fi comis o mare gafă.

Felix Zwayer îl reîntâlnește pe Jude Bellingham, din cauza căruia a avut mari neplăceri în decembrie 2021

Zwayer îl va reîntâni astfel pe Jude Bellingham, la doi ani și jumătate după ce internaționalul englez, pe atunci la Borussia Dortmund, i-a creat mari neplăceri.

Pe 4 decembrie 2021, într-un Dortmund - Bayern (2-3), „centralul” berlinez le-a refuzat amfitrionilor un penalty, dar apoi le-a acordat unul bavarezilor. Ambele decizii au fost contestate vehement de galben-negri.

Jude Bellingham: „Cel mai mare joc al Germaniei îl dai unui arbitru care a aranjat meciuri”

După fluierul final, Zwayer a fost atacat dur de Bellingham, într-un interviu acordat unui post de televiziune scandinav, Viaplay. „Cel mai mare joc al Germaniei îl dai unui arbitru care a aranjat meciuri. La ce să te aștepți?", a comentat internaționalul englez.

Gafă comisă de UEFA?! Delegarea care ar putea arunca în aer Olanda - Anglia
Jude Bellingham discută cu Felix Zwayer, după Dortmund - Bayern 2-3, în decembrie 2021 / Foto: Imago

Felix Zwayer fusese implicat într-un scandal al pariurilor din fotbal. În aprilie 2004, el acceptase 300 de euro din partea unui alt arbitru, Robert Hoyzer, pentru a influența meciul Wuppertaler SV - Werder Bremen.

Felix Zwayer a primit amenințări cu moartea și s-a retras din arbitraj câteva luni

Dar în timpul partidei n-a luat nicio decizie ciudată, dimpotrivă, iar ulterior l-a raportat pe Hoyzer, implicat într-o adevărată rețea de manipulare a meciurilor din 2. Bundesliga, liga a 3-a și Cupa Germaniei.

Federația l-a suspendat atunci pe Zwayer, vreme de 6 luni, și a rămas astfel cu o pată pe carieră, de care Bellingham a profitat pentru a-și manifesta frustrarea. Urmare a acelui episod, „centralul” berlinez a primit amenințări cu moartea și chiar s-a retras din arbitraj câteva luni, până ce spiritele s-au calmat.

VIDEO. Match Preview. Olanda - Anglia » Semifinală - II - EURO 2024

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează