INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  INTER MILANO - GETAFE

Antrenorul care a prevestit dezvoltarea pandemiei: „Am deschis ochii lumii întregi”

José Bordalas, 56 de ani, este la Getafe din 2016 şi la suspendarea campionatului era pe locul 4 // Sursa: Getty
José Bordalas, 56 de ani, este la Getafe din 2016 şi la suspendarea campionatului era pe locul 4 // Sursa: Getty

Articol de - Publicat duminica, 22 martie 2020 15:20

Antrenorul spaniol, José Bordalas (56 de ani), se felicită că Getafe a refuzat să joace turul „optimilor” cu Inter din Europa League, la Milano, suspendat apoi de UEFA.

Presimţind ceea ce avea să se întâmple cu jucătorii şi cei din staff-ul tehnic al Valenciei, infectaţi în proporţie de 35% după deplasarea de la Milano din Ligă, Getafe nu a vrut cu niciun chip să joace cu Inter manşa tur a „optimilor” Europa League! Era prea mare pericolul de a merge chiar şi pentru câteva ore în focarul lombard, pe unde mai trecuse în turul anterior şi Ludogoreţul celor trei români, Keșerü, Grigore şi Moţi. José Bordalas a povestit în interviul din Gazzetta dello Sport clipele teribile care au precedat decizia istorică a madrilenilor.

Bordalas: „Mulţi spuneau că putem trăi normal”

„Alegerea preşedintelui nostru a fost una incredibil de potrivită. Era înspăimântător să mergem atunci acolo, gândiţi-vă numai ce li s-a întâmplat altora care au mers la Milano, Valenciei şi echipei de baschet a lui Real! Decizia lui a deschis astfel ochii lumii întregi, nu doar fotbalului. Existau mulţi oameni care gândeau că nu se va propaga epidemia şi că trebuie să continuăm să trăim normal. Timpul a dovedit însă că nu era deloc aşa, ne confruntăm cu pandemia. A fost alegerea vieţii să refuzăm deplasarea la Milano!”, a spus José Bordalas.

José Bordalas: „Primii ce suferă din cauza acestei situaţii sunt jucătorii”

„Sperăm să putem juca şi s-o facem curând. Dacă nu va fi permis în maniera clasică, pe San Siro şi apoi la noi acasă returul, sunt convins că UEFA va găsi o soluţie convenabilă fără a defavoriza pe nimeni. Primii ce suferă din cauza acestei situaţii sunt jucătorii. Sunt îngrijoraţi şi vor să lucreze şi să se antreneze. Este clar că situaţia e dificilă, pentru că nu trebuie să se pregătească prea puţin, dar nici prea mult”, a declarat José Bordalas, antrenor Getafe.

 

#vafibine Campanie GSP: „Lăsați coronavirusul în ofsaid!”

Citește și alte știri despre fotbalul din Spania:

Ședință convocată la Barcelona! Liderii echipei, inclusiv Messi, discuție despre micșorarea salariilor » Ce au decis vedetele catalanilor

Barcelona e gata să renunțe la Antoine Griezmann! Unde ar putea ajunge + ce sumă vor catalanii

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Atenție!” » Internaționalul român, așteptat să semneze! S-a dat alerta
Stranieri
„Atenție!” » Internaționalul român, așteptat să semneze! S-a dat alerta
Forfait! Simona Halep a anunțat că se retrage de la două turnee
Tenis
Forfait! Simona Halep a anunțat că se retrage de la două turnee
„Dumnezeu cu mila! M-am dus în groapă” » „Gaură” de 15 milioane de euro pentru patronul din Superliga
Superliga
„Dumnezeu cu mila! M-am dus în groapă” » „Gaură” de 15 milioane de euro pentru patronul din Superliga

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează