Articol de Theodor Jumătate - Publicat sambata, 20 martie 2021 11:50 / Actualizat sambata, 20 martie 2021 11:50
Glen Kamara, mijlocașul lui Rangers, a făcut plângere la poliție împotriva lui Ondrej Kudela pentru ce i-a spus jucătorul Slaviei Praga în timpul meciului de Europa League de la Glasgow.
„Am fost șocat și îngrozit să aud un asemenea abuz rasist de la un fotbalist profesionist”, a declarat internaționalul finlandez. UEFA a declanșat o anchetă după incidentele de pe ”Ibrox Park”
Toate părțile au făcut plângere după meciul de joi seară, din returul "optimilor" Europa League. Și către UEFA, și direct la poliție! Glen Kamara și Rangers l-au acuzat de rasism pe Ondrej Kudela. Jucătorul ceh a negat rasismul, susținând că i-a spus doar "ești un nenorocit", Slavia Praga l-a indicat pe Kamara drept cel care l-a bătut cu pumnii pe Kudela la sfârșitul partidei, rănindu-l!
Glen Kamara: „UEFA să demonstreze toleranță zero”
Într-un comunicat postat pe Twitter, o declarație dată prin intermediul avocatului Aamer Anwar, Glen Kamara a afirmat:
„Nu e loc pentru rasism în fotbal. Începând din vară, mulți dintre noi au îngenuncheat ca semn de solidaritate pentru cei care și-au pierdut viețile în violența rasială. Dacă UEFA chiar vrea să «arate rasismului cartonașul roșu», atunci să oprească acest «tokenism» (n.r. gest simbolic pentru a crea aparența unei incluziuni sociale, cu scopul de a îndepărta acuzațiile de discriminare) și să demonstreze toleranță zero".
Glen Kamara: „Acțiunea lui Kudela a fost deliberată, premeditată. Un abuz rasist josnic”
Internaționalul finlandez cu origini din Sierra Leone a dezvăluit ce i-a „șoptit" Kudela la ureche, acoperindu-și gura cu mâna:
„Ca jucător, nu mai vreau să tolerez ura rasială pe teren sau în afara lui în 2021. Abuzul rasist josnic al lui Ondrej Kudela a avut loc într-o competiție internațională și lipsa de reacție a UEFA va fi văzută ca o acceptare a rasismului. În timpul meciului cu Slavia Praga, Kudela se certa cu un jucător al lui Rangers și, după ce am încercat să intervin, el mi-a cerut să tac și apoi mi-a zis «o secundă, prietene». A venit peste mine acoperindu-și gura în timp ce îmi spunea în ureche «Ești o nenorocită de maimuță, știi că ești!». Am fost șocat și îngrozit să aud un asemenea abuz rasist de la un fotbalist profesionist. Ceea ce pretinde Kudela, că doar m-a înjurat, zicându-mi «Ești un nenorocit», e cea mai mare minciună. Acțiunea lui Kudela a fost deliberată, premeditată, dar cuvintele lui au fost spuse suficient de tare încât să fie auzite și de colegul meu Bongani Zungu".
UEFA a declanșat imediat o anchetă după incidentele de pe ”Ibrox Park”.
Citește și alte știri despre Rangers:
Ianis Hagi, prima reacție după scandalul monstru iscat la finalul meciului Rangers - Slavia
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro