Articol de Andrei Crăiţoiu, Remus Răureanu - Publicat vineri, 04 decembrie 2020 12:30 / Actualizat vineri, 04 decembrie 2020 13:30
Aparatură de milioane de euro și personal care muncește trei zile sunt implicate în producerea unei partide din Europa League. Ca să vedem CFR Cluj - ȚSKA Sofia, meci încheiat 0-0, la televizor, zeci de oameni au lucrat încă de marți.
Un meci de 90 de minute e plăcut de urmărit la TV. Cum ajunge să fie filmat și transmis fotbalul din Europa League? DigiSport realizează transmisia meciurilor din competiția aceasta și, ca să televizeze o partidă, deplasează la Cluj 40 de oameni.
Cameramani care filmează și în frig, și în ploaie, și pe zăpadă, sunetiști, regizor, șofer. „E posibil să mai uit pe careva când îi iau băbește, dar cu toții suntem vreo 35 sau 40”, spune Dragoș Caretaș, producător general al DigiSport.
Car de un milion de euro
Carul ajunge la stadion marți dimineață și oamenii încep să îl manevreze după-amiază. Munca lor se încheie în noaptea de joi spre vineri, pe la patru. Carul de transmisie e relativ nou, adică a fost achiziționat recent, deși a fost produs în 2008.
Mașinăria a fost folosită la Campionatul Mondial din Africa de Sud, apoi i-a aparținut lui Juventus înainte să ajungă în România. Torinezii o foloseau pentru filmarea meciurilor din Champions League.
DigiSport a cumpărat-o recent și a folosit-o la câteva meciuri din campionatul românesc și la producerea partidelor din Europa League ale CFR-ului. A costat un milion de euro, dar prețul normal, din piață, ar fi dublu, după estimarea oamenilor specializați!
![Mașina cu aparatura de un milion de euro e folosită și în campionat, și în Europa League Cum a fost transmis meciul lui CFR Cluj cu ȚSKA în România » Aparatură de milioane de euro trecută pe la Juventus, muncă de câteva zile: „Din 2024 totul va fi 4K”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/04122020/1607081322755.jpg?width=900&height=0)
Producătorul general DigiSport: „Din 2024 va fi totul 4K”
Dragoș Caretaș, producătorul general la DigiSport, explică evoluția tehnologiei din competițiile de fotbal și anticipează că ne-ar trebui televizoare mai bune.
- Dragoș, tu de cât timp faci munca aceasta?
- Din 2009, de când ProTV a luat drepturile pentru Europa League. Existau atunci două echipe românești în grupe, una juca la București și mergea la meci un coleg, eu mergeam în deplasare.
- S-a schimbat cu mult tehnologia din 2009 până acum?
- Enorm s-a schimbat! Atunci nici măcar nu era filmată HD Europa League, acum e obligatoriu să filmezi la calitatea aceasta. Englezii și germanii produc deja meciurile 4K, aproape toate partidele sunt filmate la calitatea aceasta. Nu e o regulă, dar Champions League a fost întotdeauna produsul premium pentru UEFA și a dictat moda ca tehnologie.
- Adică nu mai vedem meciurile dacă nu ne cumpărăm televizoare 4K?
- Aaa, nu! Există o funcție, se numește down-conversion, care transformă 4K în HD, deci oamenii care nu au televizoare 4K vor putea să urmărească meciurile în continuare.
- Pentru că UEFA are nevoie de audiență, indiferent de televizoare.
- Evident. Pentru UEFA e obligatoriu HD, dar nemții și englezii filmează 4K.
![Aparatura e din 2008, anul în care a fost construit carul folosit la meciurile CFR-ului, dar e și acum valoroasă în România // foto: Raed Krishan Cum a fost transmis meciul lui CFR Cluj cu ȚSKA în România » Aparatură de milioane de euro trecută pe la Juventus, muncă de câteva zile: „Din 2024 totul va fi 4K”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/04122020/1607081292105.jpg?width=900&height=0)
Doar obiectivele camerelor de filmat din car costă un milion de euro noi! Îți spun asta ca să îți faci o imagine despre cât de scumpă e aparatura. Bine, nu e nouă, să zicem că mai valorează o treime, tot ar fi trei sute de mii de euro!
În afara angajaților, mai luăm trei «externi», pe posturile pentru care nu găsim români. Căutăm mai ales un sunetist pentru Dolby E, un sistem pe care îl folosim la meciuri, și sunt puțini români specializați în așa ceva
Dragoș Caretaș, producătorul general la DigiSport
VIDEO. Totul despre Poli Iași - CFR Cluj
Citește mai multe știri din Liga 1:
Daniel Pancu, critic cu arbitrajul din Liga 1: „Am luat trei goluri din ofsaid la 0-0!”
![Dan Petrescu, invidios pe rivali: „FCSB cumpără pe bandă rulantă toți jucătorii buni din România” » Ce a spus despre succesul de la PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/1bc86ff7-b490-40e6-acee-f428f4c14217.jpg?width=195&height=130)
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
![Spaniolii scriu din nou despre transferul lui Andrei Rațiu la Barcelona » Cât vor să achite catalanii pentru el + Ce alte cluburi îl mai urmăresc](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/08022025/b3f3a977-9f16-4dec-bcbf-9bc76b76bfd9.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul