Articol de Aurelian Botezatu - Publicat vineri, 25 octombrie 2024 08:49 / Actualizat vineri, 25 octombrie 2024 09:50
Radu Drăgușin (22 de ani) a fost integralist la revenirea în primul unsprezece al lui Tottenham, joi, în Europa League, contra lui AZ Alkmaar (1-0).
Ziarele britanice sunt împărțite în privința calității evoluției lui Radu Drăgușin la 1-0 cu AZ Alkmaar. Revenit între titularii lui Tottenham, după suspendarea de o etapă luată ca urmare a eliminării din meciul cu Qarabag, fundașul român a fost integralist contra olandezilor, însă nu i-a convins pe toți.
Dacă reporterii de la The Sun au cam strâmbat din nas, pentru cei de la Football London tricolorul a avut o evoluție solidă. „A făcut câteva blocaje vitale când AZ încerca să declanșeze atacuri”, a ,comentat publicația amintită, care l-a notat pe Drăgușin cu 7.
The Sun, sever cu Radu Drăgușin: „O nouă prestație mixtă”
The Sun îl notase cu 5 și-i apreciase evoluția astfel: „O nouă prestație mixtă. Pe de o parte, bun cu mingea într-un moment, pe de altă parte nu chiar în următorul. Uneori părea puternic, dar apoi vulnerabil, mai ales când cei de la AZ Alkmaar îl presau”.
Drăgușin este menționat inclusiv în titlul materialului: „Lucas Bergvall arată ca un star în devenire, dar Radu Drăgușin îndură o nouă prestație mixtă”.
Cifrele lui Radu Drăgușin în meciul cu AZ Alkmaar
În partida cu batavii, Drăgușin a avut o precizie a paselor de 84% (73/87), 105 atingeri, o atingere în careul advers, un dribling reușit din două, 11 pase în ultima treime, un procent de 30% a paselor lungi precise (3/10).
A câștigat 3 din cele 7 dueluri, două dueluri aeriene, având procentaj de 100%. A fost faultat de două ori, comițând și el unul. Nu a bifat nici măcar un tackling decisiv.
Florin Manea: „Ne place că sunt atâtea echipe care-l urmăresc”
Altfel, în ajunul partidei, impresarul Florin Manea a vorbit cu ziariștii portarului italian „Gonfialarete.com” despre vehiculata întoarcere a lui Drăgușin în Serie A, la iarnă. Napoli, în special, dar și Inter ar fi interesate de serviciile sale.
„N-am vorbit cu nimeni. Și nu cred că Tottenham îl va lăsa să plece. Radu e focusat și vrea să-și joace toate șansele la Tottenham. Am văzut și eu știrile, dar, repet, nu ne-a căutat nimeni.
Ne place că sunt atâtea echipe care-l urmăresc, dar le-am spus și altora care m-au sunat, ca voi astăzi, că nu suntem interesați”, a punctat agentul internaționalului român.