Articol de GSP - Publicat joi, 18 februarie 2021 22:16 / Actualizat joi, 18 februarie 2021 22:25
Sekou Koita (21 de ani) și Mohamed Camara (21 de ani), fotbaliștii lui RB Salzburg, ambii din Mali, au fost suspendați trei luni. S-a considerat că vinovat de dopaj a fost doctorul naționalei africane.
După ce André Onana, portarul camerunez al lui Ajax, a fost depistat pozitiv la furosemid, fiind suspendat un an de UEFA, alți doi jucători africani care evoluează în cupele europene au fost prinși dopați.
Dopaj la Salzburg, chiar înaintea meciului de Europa League cu Villarreal
E vorba de Sekou Koita și Mohamed Camara, de la Red Bull Salzburg, ambii din Mali. În timp ce se aflau la echipa națională, aceștia s-au infectat cu coronavirus, iar doctorul selecționatei maliene le-a dat un medicament pentru ca fotbaliștii să scape de simptome. Și, ulterior, au ieșit pozitivi la testul doping.
UEFA a considerat însă că ei nu au încercat să trișeze, vina fiind a medicului (concediat imediat de federația de la Bamako). De aceea, au fost suspendați doar pe 3 luni.
Citește și alte știri din fotbalul european:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”