Articol de Andrei Crăiţoiu, Remus Răureanu - Publicat joi, 30 august 2018 14:34
Titularul Cristi Bălgrădean nu-și revine după accidentarea suferită cu Viitorul, iar în returul de azi cu Rapid Viena va apăra Andrei Vlad, un goalkeeper de 19 ani care a evoluat puțin și a alternat partide remarcabile cu prestații jenante.
FCSB trebuie să joace mult mai bine decât în turul de la Viena, însă echipa a slăbit între timp. L-a pierdut pe portarul titular, Bălgrădean, și îl înlocuiește cu tânărul Andrei Vlad. Goalkeeper-ul în vârstă de 19 ani a fost încercat ca titular la începutul anului, după ce fusese achiziționat de la Craiova.
Repetent!
Becali plătise 400.000 de euro pentru achiziționarea lui de la Craiova și l-a vândut pe Niță la Sparta Praga tocmai pentru că avea interesul ca Vlad să fie forțat în prima echipă. "Messi al portarilor", cum îl alintau Gigi și MM, nu s-a descurcat și a fost transferat de urgență Bălgrădean pentru securizarea porții. Andrei mai primește acum o șansă, dată fiind accidentarea numărului 1.
Ce înseamnă asta pentru FCSB? Un motiv clar de îngrijorare. Vlad nu are nici experiența, nici valoarea demonstrată a titularului. Andrei a bifat 7 partide în sezonul trecut și în 4 a fost slab sau dezastruos. Notele din Gazetă: 5, 5, 3, 2.
Momentele cele mai slabe au fost în jocurile cu Lazio, 1-5 la Roma, și cu Dinamo, 2-2 pe Arena Națională. În Italia nu a apărat nimic, a încasat din toate ocaziile romanilor. A greșit și cu "câinii", care ajunseseră să conducă în Derby cu 2-0 grație slăbiciunii portarului.
Profită?
Vlad a comis erori mai ales în condiții de stres mare, cu tensiune pe teren și în tribune. Adică într-un mediu asemănător celui care va exista și în seara asta. Partida cu Rapid Viena conține și o miză uriașă, în jurul a 10 milioane de euro, și o atmosferă încinsă, cu mulți spectatori.
Meciul constituie și o șansă pentru Andrei să revină la cota pe care o avea când a ajuns la FCSB, la imaginea de supertalent căruia îi trebuie doar expunere, meciuri pentru a deveni un goalkeeper foarte bun.
400.000 €a costat Andrei Vlad și e singurul portar din lot pentru care s-a plătit o sumă de transfer. Lui Bălgrădean, Chiajna i-a permis să plece pentru că era în conflict cu jucătorul
"Remarcatul din victoria cu Viitorul e Andrei Vlad. Chiar dacă am marcat patru goluri, Vlad a obținut victoria, grație intervențiilor lui am rămas în avantaj, altfel meciul s-ar fi putut complica"
Helmuth Duckadam, la TV Digi Sport
Rezerva are 17 ani
Cu Vlad pe teren, portarul de pe bancă rămâne Valentin Slabu, un junior neluat în calcul în prima echipă până acum. FCSB a avut alt tânăr în pregătirea din Olanda, în vara asta, pe Răzvan Ducan. Doar că Ducan nu s-a încadrat în condițiile UEFA pentru jucătorii eligibili pentru lista B, cu tinerii. El nu a petrecut doi ani în centrul de tineret al clubului, așa s-a ajuns la Slabu. Dică deja tremură la gândul că s-ar putea accidenta și Vlad: "Sper să nu se întâmple, deși accidentări în fotbal se pot petrece oricând, dacă există ghinion. Am încredere în Andrei, a intrat bine și în partida cu Viitorul, după ce s-a accidentat Bălgrădean".
Tătărușanu a fost erou
Rolul portarului poate fi hotărâtor într-un duel de calificare și în timpul jocului, și la lovituri de departajare, dacă se ajunge într-o asemenea situație. În 2010, Steaua s-a calificat în grupele Europa League datorită unei prestații excepționale a lui Tătărușanu. Roș-albaștrii au pierdut la Zurich, 0-1 cu Grasshopper, după ce câștigaseră turul cu același scor. Formația pe care o conducea Ilie Dumitrescu a mers în grupe fiindcă portarul a obținut calificarea la loviturile de departajare.
Roș-albaștrii nu iau în calcul un scenariu asemănător pentru partida cu Rapid Viena. "Nu am exersat penalty-uri, ne putem califica în 90 de minute", a calculat Florin Tănase, care a lipsit în partida din Austria, accidentat.
Vezi și: Eliminarea l-ar transforma pe Dică în singurul loser stelist din ultimele 15 sezoane