INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  FCSB - RFS

FCSB - RFS 4-1 » Pe 13 în România, a doua în Europa! FCSB s-a răzbunat pe letoni pentru eșecurile din campionat și urcă la VIP în clasamentul grupei de 36 de echipe

FCSB - RFS // foto: Cristi Preda (GSP) +37   FOTO
FCSB - RFS // foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de , , , - Publicat joi, 26 septembrie 2024 23:51 / Actualizat vineri, 27 septembrie 2024 01:33

FCSB, campioana României, a început cu dreptul parcursul în grupa-gigant de Europa League, 4-1 contra letonilor de la FC RFS. Darius Olaru a reușit o „dublă”, Daniel Bîrligea și Marius Ștefănescu au semnat celelalte goluri roș-albastre.

Programul și rezultatele din etapa 1 din grupa Europa League

Informații-cheie:

  • Primele 8 echipe din grupa de Europa League se califică direct în optimile de finală, în timp ce locurile 9-24 vor disputa un baraj pentru accederea în optimi;
  • Ultimele 12 echipe, care se vor clasa pe locurile 25-36 la finalul fazei grupei, vor părăsi definitiv competițiile europene, nu vor retrograda în Conference League.

Cronică de Justin Gafiuc după FCSB - FC RFS: „Rock’n’roll, baby! FCSB s-a distrat în ritm alert cu RFS și a adus primele trei puncte în Europa League”

Bîrligea, Ștefănescu și Olaru, cu o ”dublă”, au pus un 4-1 perfect pe tabela de pe Arena Națională contra unui adversar leton redus la rol de sparring-partner. Au venit, așadar, primii 450.000 euro din bonusurile UEFA!

Fragilă ca un bibelou în propriul campionat, FCSB își caută din nou butoaiele cu apă vie în Europa, acolo de unde și-a tras și în alte ocazii seva revanșei și a curcubeielor bucuriei. Începe, așadar, o nouă aventură a înălțimilor continentale după șase ani, câți au trecut de la „dubla” cu Lazio din „16-imile” EL.

Aceea în care, în februarie 2018, bătea cu 1-0 la București, gol Gnohere și o victorie de prins în ramă, dar apoi era îngropată într-un 1-5 îngrozitor pe Olimpico, unde Ciro Immobile a dansat în voie pentru un hat-trick și o sticlă de șampanie.

Andrei Vlad și Tănase, ultimele fire de la amintirea cu Lazio

Au mai rămas două fire între atunci și acum: Andrei Vlad și Florin Tănase. Primul a stat între buturi, dar, între timp, Messi al portarilor a decăzut până la statutul de boss al băncii de rezerve, primul pe lista despărțirilor la vară. Iar celălalt a rămas și el pe margine, la vrerea patronului, căci nu mai e marfă de vânzare pentru a fi expus în vitrina europeană.

Așadar, FCSB iarăși sus în Europa League, pornind la drumul grupelor într-un format nou și incitant. Iar primul obstacol e, aparent, cel mai mic, RFS Riga, campioana Letoniei și liderul de acasă, cu un sezon primăvară-toamnă aflat spre final.

Letonia, Tal, Barîșnikov, o scurtă colecție de genii

Letonia ne-a mai dat însă o dată o lecție, prin Skonto Riga, care a scos din Liga Campionilor Rapidul lui Mircea Lucescu, în 1999, cu Lobonț, Iencsi, Lupu și Măldărășanu pe gazon.

Și, în definitiv, Letonia e capabilă istoric de episoade geniale, din când în când. Mihail Tal a fost la vremea lui cel mai tânăr campion mondial din șah, la 23 de ani, l-a ținut la respect și pe marele Bobby Fischer, iar partidele lui ofensive și cu tactici nepământene, irepetabile, se vor preda pe vecie în școlile sportului de pe eșichier.

Iar Barîșnikov, extraterestrul Barîșnikov!, e o icoană a dansului, cu aparițiile lui strălucitoare din vremurile de glorie. Asta peste Ocean, unde a evadat la 26 de ani, după ce-și pitise sub verighetă numerele de contact ale oamenilor care l-au ajutat să dispară brusc de la o recepție din Toronto, Canada.

Bîrligea și Ștefănescu își spală păcatele în Europa

Înapoi însă pe Arena Națională, unde RFS pune la încercare formula inedită a roș-albaștrilor. Chiricheș stoper reînviat, Mihai Popescu în dreapta în locul lui Crețu, Ștefănescu și Bîrligea creditați de patron să conducă ofensiva.

Iar în fața a circa 35.000 de oameni, formula va funcționa! Și va funcționa chiar cu oamenii aceștia, care vor aduce în seiful lui Gigi Becali primii 450.000 de euro, comoara de trei puncte din bonusurile UEFA!

De fapt, cu scurte episoade de confuzie, meciul a însemnat un galop lejer spre finiș pentru FCSB. Bîrligea a marcat primul încă din minutul 9, cu un șut spre poarta goală după meleuri repetate în careu.

FCSB - RFS, cadre surprinse de fotoreporterul Cristi Preda
FCSB - RFS, cadre surprinse de fotoreporterul Cristi Preda
FCSB - RFS, cadre surprinse de fotoreporterul Cristi Preda
FCSB - RFS, cadre surprinse de fotoreporterul Cristi Preda
FCSB - RFS, cadre surprinse de fotoreporterul Cristi Preda
+32 FOTO

Ștefănescu cel hulit și ”alergat” de Gigi Becali a punctat și el la mijlocul mitanului după un assist, al cui?, al lui Chiricheș, apărut de niciunde la marginea careului advers spre a găsi culoarul pentru Marius.

Olaru, copy-paste din finalul vulcanic cu LASK

Iar după pauză Olaru a bifat o ”dublă”. Mai întâi cu o reușită copy-paste de la returul cu LASK, trasorul acela din unghi închis, sub transversală, cu stângul. Și apoi o finalizare simplă la capătul unei faze în care mingea a deviat cumva norocos spre piciorul său drept finalizator.

Iar între aceste momente s-a interpus numai voleul de gol al lui Lipuscek, la 1-0 pe tabelă (23). Plus, înainte, o intervenție colosală a lui Târnovanu în postură de unu la unu cu Savalnieks, pe care l-a blocat cu un picior întins perfect, copiat, apropo, parcă din șpagatele lui Barîșnikov.

Și acum, la Salonic, în fața triremelor lui Răzvan

Doar Miculescu parcă a fost din nou din alt film, aiurit și pierdut în spațiu, marfă bună de schimbat la pauză cu Florin Tănase, care va contribui apoi la primul gol al căpitanului Olaru.

Așadar, un 4-1 reconfortant, în care FCSB și-a transformat adversarul într-un sparring cvasianonim. Și a dat semnalul că e gata să înceapă cu adevărat aventura din Europa League abia tura următoare la Salonic, unde acest PAOK al lui Răzvan Lucescu nu va mai veni cu plié-urile romantice ale lui Barîșnikov, ci cu convoaiele de trireme decise să ancoreze victorioase în portul lui Gigi și-n poarta lui Târnovanu.

Programul FCSB în Europa League:

  • PAOK - FCSB: 3 octombrie 2024, ora 22:00
  • Rangers - FCSB: 24 octombrie 2024, ora 22:00
  • FCSB - Midtjylland: 7 noiembrie 2024, ora 19:45
  • FCSB - Olympiacos: 28 noiembrie 2024, ora 22:00
  • Hoffenheim - FCSB: 12 decembrie 2024, ora 19:45
  • Qarabag - FCSB: 23 ianuarie 2025, ora 19:45
  • FCSB - Manchester United, 30 ianuarie 2025, ora 22:00

FINAL » FCSB - RFS 4-1

  • Au marcat: Bîrligea '8; Ștefănescu '32; Olaru '58, '69 / Lipuscek '23
  • Click aici pentru statistici
  • 34.257 de oameni au asistat la meci, număr oficial.
  • Final de meci, 4-1 pentru campioana României.
  • 3 minute de prelungire arătate de la margine.
  • min. 88: Vlad Chiricheș vede primul cartonaș galben al partidei.
  • min. 84: ultima schimbare la FCSB: căpitanul Darius Olaru, autorul unei „duble”, i-a lăsat locul pe teren atacantului Daniel Popa.
  • min. 81: ocazie pentru oaspeți, șutul lui Zelenkovs trece pe lângă poarta lui Târnovanu.
  • min. 76: corner pentru FCSB, după ce șutul lui Băluță a fost deviat în afara terenului. Până la executarea fazei fixe, Daniel Bîrligea a fost înlocuit de Octavian Popescu.
  • min. 69: GOOL FCSB! Vine și a patra reușită a campioanei României. Darius Olaru reușește „dubla”, iar roș-albaștrii fac o horă a bucuriei. Mingea a ajuns cu noroc la Olaru, centrarea lui Băluță fiind deviată fericit, dar finalizarea căpitanului FCSB a fost excelentă, execuție rapidă, în forță, cu piciorul drept.
Darius Olaru și Vlad Chiricheș în FCSB - RFS, cadre surprinse de fotoreporterul Cristi Preda
FCSB - RFS, cadre surprinse de fotoreporterul Cristi Preda
FCSB - RFS, cadre surprinse de fotoreporterul Cristi Preda
FCSB - RFS, cadre surprinse de fotoreporterul Cristi Preda
FCSB - RFS, cadre surprinse de fotoreporterul Cristi Preda
+32 FOTO
  • min. 67: două schimbări la FCSB: au intrat Adrian Șut și Alexandru Băluță, au ieșit Malcom Edjouma și Marius Ștefănescu.
  • min. 63: Florin Tănase șutează în forță, din drop, dar nu reușește să cadreze execuția.
  • min. 58: GOOL FCSB! Florin Tănase dă dovadă de o viziune ieșită din comun și îl servește pe Darius Olaru pe poziție viitoare. Căpitanul lui FCSB șutează din prima, în forță, sub bara transversală, pentru 3-1.
  • min. 55: minute liniștite pe Arena Națională, roș-albaștrii combină în propria jumătate de teren.
  • min. 46: o înlocuire la pauză și în tabăra letonilor, Ndjiki în locul lui Savalnieks.
  • 23:03 - Start în partea secundă. Între reprize, Florin Tănase i-a luat locul lui David Miculescu.
  • min. 45+2: Edjouma pierde mingea într-o zonă periculoasă, dar oaspeții nu profită de cadou. Repriza se termină cu FCSB în avantaj, 2-1.
  • min. 45: FCSB încheie repriza în atac. Cornere succesive pentru roș-albaștri, care nu profită însă de aceste momente statice.
  • min. 40: dublă ocazie uriașă a roș-albaștrilor! Mai întâi, Ștefănescu, care a șutat din unghi, este blocat de portarul gazdelor. Marius a continuat, a scos mingea la Bîrligea, dar nouarul a fost blocat de un adversar din drumul către gol.
FCSB - RFS, cadre surprinse de fotoreporterul Cristi Preda
FCSB - RFS, cadre surprinse de fotoreporterul Cristi Preda
FCSB - RFS, cadre surprinse de fotoreporterul Cristi Preda
FCSB - RFS, cadre surprinse de fotoreporterul Cristi Preda
FCSB - RFS, cadre surprinse de fotoreporterul Cristi Preda
+32 FOTO
  • min. 35: FCSB este salvată încă o dată de Ștefan Târnovanu, care se întinde pentru a bloca șutul lui Ikaunieks.
  • min. 32: GOOL FCSB, pe traseul Bîrligea -> Chiricheș -> Ștefănescu, cu ultimul la finalizare. Servit de Chiricheș, care a urcat până la marginea careului advers, Marius a șutat pe centrul porții, prinzându-l pe portarul advers pe contre-pied.
  • min. 31: Bîrligea se zbate, este un adevărat coșmar pentru apărarea adversă. Nouarul roș-albastru își face mingea pe șut în afara careului, dar ratează cu puțin poarta.
  • min. 29: campioana României nu se regăsește după golul primit. Letonii au posesia și sunt în control pe Arena Națională.
  • min. 23: GOL RFS, care fructifică minutele mai bune din ultima perioadă a jocului. Lipuscek este lăsat singur la 11 metri, preia pe piept și finalizează simplu, bară-gol.
  • min. 19: contraatac periculos pentru oaspeți, 3 contra 2, după ce fundașul dreapta Mihai Popescu rămâne sus la corner. Savalnieks, fundașul dreapta al oaspeților, rămâne singur cu Târnovanu, dar portarul campioanei României iese inspirat și o salvează pe FCSB.
  • min. 18: presingul celor de la FCSB în jumătatea adversă continuă să dea roade.
  • min. 12: Darius Olaru ratează o ocazie clară de 2-0, după ce Marius Ștefănescu l-a lăsat singur cu portarul advers. Căpitanul roș-albaștrilor a fost blocat de goalkeeperul gazdelor, Fabrice Ondoa.
FCSB - RFS, cadre surprinse de fotoreporterul Cristi Preda
FCSB - RFS, cadre surprinse de fotoreporterul Cristi Preda
FCSB - RFS, cadre surprinse de fotoreporterul Cristi Preda
FCSB - RFS, cadre surprinse de fotoreporterul Cristi Preda
FCSB - RFS, cadre surprinse de fotoreporterul Cristi Preda
+32 FOTO
  • min. 8: GOOL FCSB! Daniel Bîrligea înscrie primul lui gol pentru FCSB și merge să-l îmbrățișeze pe Elias Charalambous. El a recuperat, blocând prin alunecare încercarea de pasă a portarului advers, apoi mingea a revenit la el cu noroc, după o încercare de finalizare a lui Darius Olaru. Bîrligea a finalizat din plonjon, cu poarta rămasă goală.
  • min. 3: ocazie uriașă rezultată din corner. Edjouma se înalță și reia din corner, dar mingea ocolește poarta.
  • min. 2: prima ocazie a roș-albaștrilor vine în minutul 2. Ondoa respinge în corner șutul lui Miculescu.

FCSB - RFS, echipe de start:

FCSB (4-2-3-1): Târnovanu - M. Popescu, Chiricheș, Dawa, Radunovic - Edjouma, Lixandru - Ștefănescu, Olaru (cpt.), Miculescu - Bîrligea
Rezerve: A. Vlad - Crețu, Panțîru, Tănase, Șut, Oct. Popescu, D. Popa, Băluță, Pantea, Musi, Alhassan, L. Phelipe
Antrenor: Elias Charalambous

RFS (4-2-3-1): Ondoa - Savalnieks, Prenga, Balodis, Lipuscek (cpt.) - Marhiev, Panic - Odisharia, Ikaunieks, Zelenkovs - Kouadio
Rezerve: Steinbors, Vilkovs - Osuagwu, Ndjiki, Stuglis, Lemajic, Mares, Njie, Silagadze
Antrenor: Viktors Morosz

Arbitru: Ricardo de Burgos Bengoetxea (Spania)
Arbitri asistenți: Iker De Francisco; Alfredo Rodriguez Moreno (ambii din Spania)
Arbitru de rezervă: Javier Alberola Rojas (Spania)

Arbitru VAR: Cesar Soto Grado (Spania)
Arbitru asistent VAR: Valentin Gomez (Spania)
Stadion: Arena Națională

UPDATE ora 21:25 | Letonii, fluierați la ieșirea pe teren

Jucătorii letonilor au ieșit la încălzire, fiind acompaniați de un cor de fluierături. Se anunță vulcan pe Arena Națională!

UPDATE ora 21:15 | Aglomerație pe culoarele de acces: peste 30.000 de oameni așteptați la meci

45 minute până la primul fluier al arbitrului. Culoarul din fața stadionului arată deja ca un mușuroi. În jur de 30.000 spectatori vor fi prezenți în tribune pentru partida cu campioana en titre și liderul din Letonia, RFS.

Inclusiv fostul roș-albastru Cristi Tănase a venit să-și susțină fosta echipă: „Abia aștept să înceapă partida, sper să câștige. Un pronostic ar fi 2-0”.

UPDATE ora 21:00 | Victor Becali a ajuns la Arena Națională

Cu o oră înaintea partidei, impresarul Victor Becali și-a făcut apariția la porțile Arenei. „FCSB ar trebui să câștige, însă în fotbal nu poți ști niciodată. În campionat, locul ei nu este acesta. Cu victorie în restanță, urcă până pe locul 7”, a declarat impresarul.

UPDATE ora 20:15 | Gigi Becali a anunțat echipa de start: „Pe Tănase nu-l mai vând, n-am nevoie să-l vadă Europa”

Cu mai puțin de două ore înaintea fluierului de start, Gigi Becali a intrat în direct la „Fotbal Club” de la DigiSport și a dezvăluit cum va arăta echipa de start.

La mijloc, în fața apărării, apar Edjouma și Mihai Lixandru. Mihai Popescu va fi utilizat fundaș dreapta, cu Vlad Chiricheș luându-i locul lui Ngezana în centrul defensivei.

Cum arată FCSB cu RFS: Târnovanu - M. Popescu, Chiricheș, Dawa, Radunovic - Edjouma, Lixandru - Ștefănescu, Olaru, Miculescu - Bîrligea.

Edjouma și Lixandru la mijloc. Popescu fundaș dreapta, Ștefănescu atacant, cu Bîrligea și David Miculescu. Puteau fi Șut cu Tănase și să nu fie Olaru, dar Bîrligea și Olaru sunt produse de export. Pe Tănase nu-l mai vând, n-am nevoie să-l vadă Europa. Trebuia să aleg între Olaru și Tănase.

Echipa e hotărâtă de acum 5 zile. Nici nu mai țin bine minte dacă Popescu e fundaș dreapta sau central. Cred că dreapta. Am zis să jucăm pentru suporteri, pentru că încasăm. Deja am încasat 2,5 milioane din bilete.

Pe Ștefănescu nu-l pot arunca, mai am încredere în el, am dat 1,3 milioane. Am zis: «Hai să jucăm cu Ștefănescu, să-i dăm șansă». Altfel îl descurajăm definitiv pe om.

Avem not numeros, și pe Baba, și pe Crețu, și pe Băluță, și pe Luis Phelipe, și pe George Popescu, și pe Musi. Avem o mie de rotații.

- Gigi Becali

Practic, Gigi Becali a ascultat de Dumitru Dragomir, cel care-i recomandase să joace cu Ștefănescu și Chiricheș titulari.

UPDATE ora 20:10 | Suporterii FCSB exclamă: „3-0!”

Cu mai puțin de două ore rămase până la startul partidei, contingente consistente de suporteri roș-albaștri își croiesc deja calea către porțile Arenei Naționale, „reinaugurată” după patru luni. Ultima partidă disputată aici a fost manșa tur a barajului, Dinamo - Csikszereda 2-0, pe 20 mai.

Unii dintre cei mai optimiști fani exclamă „3-0!”. Cu siguranță, rumoarea din jurul celui mai mare stadion al țării este demnă de o partidă europeană.

+11 FOTO

Vremea este una excelentă, termometrele indicând 22 grade în Capitală, aproximativ câte vor fi și la ora partidei.

UPDATE ora 20:00 | Echipament modificat pentru FCSB

Modificări pe echipamentul FCSB-ului, mai exact pe spatele tricourilor, după cum reiese din imaginile prezentate la TV de DigiSport. Fontul cu care sunt scrise numele este altul, literele sunt printate mai mare și cu alb, față de varianta din campionat, unde conțin și mult roșu.

Modificări și în cazul cifrelor / numerelor de pe spate: noul design este simplist, cifrele sunt umplute cu alb în loc de roșu, iar liniile de contur sunt roșii, nu cu alb și negru, precum în partidele de campionat.

FCSB - RFS 4-1 » Pe 13 în România, a doua în Europa! FCSB s-a răzbunat pe letoni pentru eșecurile din campionat și urcă la VIP în clasamentul grupei de 36 de echipe
Echipamentul FCSB pentru meciul din această seară (în stâng) versus cel de la partidele de campionat (dreapta)
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gică Hagi, discurs-manifest despre Ianis Hagi! A reacționat după ultimatumul lui Mircea Lucescu: „Mamă, ce noutate!”
Campionate
Gică Hagi, discurs-manifest despre Ianis Hagi! A reacționat după ultimatumul lui Mircea Lucescu: „Mamă, ce noutate!”
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (318)
rica86
rica86  •  02 Octombrie 2024, 10:05

prin mai erau 54k...20k si-au dat seama ca strigau prostii!!

Supremul
Supremul  •  29 Septembrie 2024, 14:30
Postat de Catalynn_26 pe 28 Septembrie 2024, 20:43

Intră pe articolul meciului CFR -UTA, te rog. Randumb a pariat casa ca e blat și UTA pierde! :-)))))

Am văzut acum. O sa meargă la MM în cutia de carton. Asa se îmbogățesc casele de pariuri, de pe urma celor fără multă școală.

Supremul
Supremul  •  29 Septembrie 2024, 14:10
Postat de FcFcsb_e_SteauaBucuresti pe 29 Septembrie 2024, 13:04

Ba da,a castigat CCE in 1986,pe vremea cand se numea Steaua Bucuresti! CCA e FCSB si nu costa 5.3 mil euro anual!

Când si-a schimbat CCA denumirea în Fcsb?

Vezi toate comentariile (318)
Comentează