Articol de Sergiu Alexandru - Publicat joi, 26 septembrie 2024 11:28 / Actualizat joi, 26 septembrie 2024 12:26
FCSB va juca azi primul meci din Europa League, cu RFS. Campioana Letoniei e cel mai la îndemână adversar, iar echipa roș-albastră e favorită la victorie. Însă nu doar cele trei puncte sunt importante, ci și scorul.
- FCSB – RFS se joacă de la ora 22:00. Va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1. Reporterii Gazetei Sporturilor vor fi prezenți pe stadion și vor oferi în timp real cele mai importante informații
UEFA a modificat criteriile de departajare în cazul egalității de puncte. Astfel, se pune accentul pe numărul de goluri. După cum a scris Gazeta Sporturilor, primul criteriu va fi diferența de goluri, urmat de numărul de goluri marcate în total și numărul de goluri marcate în deplasare. Astfel că e esențial ca FCSB să câștige în această seară la o diferență cât mai mare.
FCSB trebuie să marcheze mult cu RFS
Primele partide din Europa League, disputate miercuri, au adus un număr important de goluri. Lazio, Galatasaray, AZ Alkmaar și Bodo/Glimt au marcat de câte trei ori, italienii fiind singurii care nu au și încasat (3-0 cu Dinamo Kiev). Iar FCSB are o șansă importantă să pornească Europa League cu un golaveraj bun.
Mai ales că defensiva letonilor e una care a avut probleme. În ultimele 10 meciuri, RFS a încasat 9 goluri, de la echipe mult mai slab cotate decât FCSB. Partida în care apărarea a dat cele mai multe rateuri a fost cu Valmiera (4-3 în Cupa Letoniei).
Ce rezultate a avut RFS în ultimele 10 meciuri:
- RFS – Grobina 3-0
- RFS – Santa Coloma 7-0
- Valmiera – RFS 3-4
- RFS – APOEL 2-1
- Riga – RFS 0-0
- APOEL – RFS 2-1 (letonii s-au calificat la penalty-uri)
- Valmiera – RFS 1-2
- RFS – BFC Daugavpils 4-1
- RFS – FK Liepaja 2-0
- RFS – Riga 2-1
E momentul ca vedetele de milioane de la FCSB să iasă în evidență
Cel mai probabil, FCSB va miza în atac pe Alexandru Băluță, Darius Olaru, David Miculescu și Daniel Bîrligea. Ceea ce înseamnă că cei trei cei mai buni marcatori ai echipei vor fi pe teren din primul minut. Iar partida de pe Arena Națională e momentul ca aceștia să iasă la rampă.
Cele mai mari speranțe să leagă de Darius Olaru. Deși e mijlocaș, căpitanul roș-albaștrilor este extrem de prezent în fața porții. Și are 8 goluri în 14 meciuri. E urmat de David Miculescu (5 goluri) și de Alexandru Băluță (4 goluri).
Cine a marcat cel mai mult pentru FCSB:
- Darius Olaru – 8 goluri
- David Miculescu – 5 goluri
- Alexandru Băluță – 4 goluri
- Daniel Bîrligea – 4 goluri
- Daniel Popa – 2 goluri
- Marius Ștefănescu – 2 goluri
- William Baeten – un gol
- Octavian Popescu – niciun gol
- Florin Tănase – niciun gol