INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  RAPID - WOLFSBURG 1-1

Felix Magath: "Rapid ar fi câştigat împotriva multor echipe, dar cel mai bun s-a impus"

Articol de GSP - Publicat joi, 02 octombrie 2008 00:00

Antrenorul echipei germane VfL Wolfsburg, Felix Magath, a declarat joi, după meciul cu Rapid, că este mulţumit de calificarea în grupele competiţiei, mai ales că elevii săi au întâlnit un adversar puternic.

"Sunt mulţumit după acest meci. Nu ne-am ascuns şi am încercat să jucăm în atac încă de la începutul meciului. Ne-am controlat bine adversarul, iar în prima repriză ei nu au avut nicio şansă de gol. Apoi, Grafite s-a demarcat foarte bine, a marcat şi puteam să mai înscriem o dată. E în regulă că s-a înregistrat acest rezultat şi ne-am calificat. Până la golul Rapidului am controlat bine adversarul, dar atacul nostru a fost mai slab. Golul a fost luat pe o greşeală, ei au încercat să pună presiune, dar totul a fost sub control. Împotriva multor alte echipe ei ar fi câştigat azi", a declarat Felix Magath.

Tehnicianul a vorbit apoi şi despre prestaţia giuleştenilor, despre care a spus că au jucat bine şi au arătat un joc frumos. "Ne aşteptam la mai multe atacuri din partea Rapidului, dar şi noi am încercat să contracarăm prin alte atacuri. Ei formează o echipă bună, care a arătat un fotbal frumos şi de calitate, dar în cele din urmă cel mai bun a câştigat. Nu aş putea să spun cine s-a remarcat de la Rapid, dar per total Rapid are jucători valoroşi", a spus Magath.

Tehnicianul a comentat şi ultimele rezultate înregistrate de echipele româneşti în Europa: " Fotbalul românesc a câştigat destul de mult în ultimul timp şi are un mare potenţial. Jocurile împotriva lui AS Roma şi Bayern Munchen arată că fotbalul din România promite".

Rapid a ratat calificarea în grupele Cupei UEFA, după ce a remizat joi cu Wolfsburg, scor 1-1, în manşa secundă a turului I al competiţiei, scorul general fiind 2-1 pentru formaţia pregătită de Felix Magath.

Sursa: NewsIn

Citește și:
Ce-a fost asta?! A lăsat Superliga pentru Cupa Africii și s-a făcut de râs: „Calamitate”
Campionate

Reapare moda „sateliților” » Știința dă jucători la Dinamo
Superliga

Excentricul Lamine Yamal a făcut turul casei și a explicat motivul bizar pentru care nu poate avea o iubită: „Am această problemă”

Profită Șucu și închide transferul? Lui Gigi Becali nu i-a convenit ce a spus și e gata să renunțe la el!

Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Profit.ro
Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează