Articol de GSP - Publicat miercuri, 13 iulie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 13 iulie 2011 12:01
Gaz Metan Mediaş deschide balul participărilor rămâneşti în ediţia din acest an a cupelor europene. Deşi la prima vedere au în faţă un adversar net inferior, elevii lui Cristi Pustai se tem de condiţiile de joc.
Ardelenii îşi vor disputa locul din turul 3 preliminar cu echipa finlandeză KuPS Kuopio, iar primul meci se va juca în deplasare. Partida de mîine se va disputa însă pe un teren sintetic, suprafaţă cu care medieşenii nu sînt deloc obişnuiţi. De altfel, Cristi Pustai a încercat să organizeze un amical pe o suprafaţă identică în stagiul din Ungaria, dar nu a găsit un adversar.
"Adversarul este bun, ştim ce probleme a avut Timişoara cu MYPA, iar noi nu suntem învăţaţi să jucăm pe terenuri sintetice. O să facem miercuri antrenamentul oficial şi ne vom da seama de toate aspectele", a spus tehnicianul Cristi Pustai.
Medieşenii au decolat în această dimineaţă, la ora 9.00, de pe aeroportul din Cluj, la bordul unei curse charter, spre Finlanda.
Meciul Kups Kuopio - Gaz Metan se va disputa mîine, de la ora 18:30 şi va fi liveTEXT pe gsp.ro. Meciul nu va fi transmis în ţară din cauza interesului scăzut din Finlanda, unde nici o televiziune nu a cumpărat drepturile pentru acest meci.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro