Articol de Cezar Titor - Publicat vineri, 31 ianuarie 2025 00:10 / Actualizat vineri, 31 ianuarie 2025 07:54
Gigi Becali, 66 ani, patronul celor de la FCSB, a intrat în direct la ediția specială de GSP Live, după eșecul cu Manchester United, scor 0-2, și a distrus sistemul de joc folosit de Elias Charalambous și Mihai Pintilii, cu 5 fundași, deși înaintea partidei se declara extrem de încrezător în modulul cu trei fundași centrali.
După o primă repriză de tatonări, United, după introducerile lui Garnacho și Diallo, s-a dezlănțuit, punctând de două ori, prin Dalot și Mainoo.
Imediat după prima reușită a britanicilor, Daniel Bîrligea a zguduit bara transversală.
În urma acestui rezultat, gruparea roș-albastră termină această fază a competiției pe locul 11 și va juca în play-off-ul pentru optimi. Adversara din play-off este una dintre echipele Royale Union Saint-Gilloise și PAOK. Totul va fi stabilit prin tragere la sorți, vineri, de la ora 14:00.
Gigi Becali, după FCSB - Manchester United: „Nu mai jucăm să ne apărăm toți!”
Într-o intervenție la GSP Live Special imediat după joc, Becali s-a dezis de tactica folosită cu United și i-a criticat pe Charalambous și Pintilii.
„Emoții nu am avut. Am avut un gând: chiar dacă ne bat, ne bate Manchester United, până la urmă. Eram deja calificați în play-off. Nicio problemă, mai jucăm două meciuri în plus. Mai mulți bani. Categoric, a fost valoarea mai mare, însă am tras niște concluzii importante. Am văzut ce înseamnă fotbalul. Niciodată în viața asta nu voi mai juca cu echipe mari să mă apăr.
E adevărat, te duce și jocul acolo. Dacă vrei să ții minte, ai nevoie de doi sau trei jucători de calitate. Tactica asta cu 5 pe fund... opt jucători de la noi nu participau pe faza ofensivă!
Nu poți să dai gol cu Manchester așa. Fotbalul este ca să îl joci, e adevărat că am avut și bara aia... Trebuie să ții mingea la tine. Asta nu a fost ideea mea, habar-n-am de tactica asta. Ei au spus așa, ei se pricep la fotbal, dar, de acum, nu va mai fi așa vreodată. Nu mai jucăm să ne apărăm toți!”, a afirmat patronul celor de la FCSB în ediția specială de GSP Live.
Nu voi mai juca niciodată așa! Am avut ceva noroc, s-a întâmplat cu bara aceea, însă acesta nu este fotbal, cu mingea doar la adversar. Cum să poți câștiga un meci așa?! Tănase, Bîrligea, apărarea au luptat, însă Șut chiar nu mi-a plăcut, însă m-au mulțumit toți.
Asta e calitatea lor. Ce să îi zici lui Ngezana sau lui Dawa, Popescu? Au jucat! Ce să îi zici lui Tănase sau Bîrligea? Au muncit și au luptat. Nu sunt mulțumit de antrenori, de cum au abordat jocul.
- Gigi Becali, patron FCSB
Gigi Becali s-a ținut de cuvânt
Becali și-a făcut apariția la porțile Arenei Naționale, înainte de disputa de gală cu Manchester United, ultima rundă din grupa unică de Europa League. Acesta a ajuns la stadion cu mai puțin de două ore înaintea primului fluier al partidei, fiind însoțit de bodyguarzi, celebrii călugări și Ionuț Luțu.
Latifundiarul din Pipera a promis că va fi prezent în această seară pe Arena Națională.
În ultimii ani, finanțatorul campioanei en titre din Superligă și-a mai făcut apariția doar la petrecerea de titlu din mai, tot pe Arena Națională, cu CFR Cluj, dar și în deplasarea de la Salonic din Europa League, pe care roș-albaștrii au câștigat-o la limită, scor 1-0, grație reușitei lui Daniel Bîrligea, însă de această dată, nu a mai purtat noroc echipei pe care o patronează.
Clasamentul final din Europa League:
Echipa | M | V | E | Î | Golaveraj | Forma | Pct |
---|
FCSB, „BOMBĂ” financiară, după calificarea în optimile Europa League