Articol de Eduard Apostol, Ionuţ Iordache, Cristi Preda (foto), Sergiu Alexandru, Valentin David (video), Cezar Titor - Publicat vineri, 29 noiembrie 2024, 00:09 / Actualizat vineri, 29 noiembrie 2024 00:09
FCSB - Olympiakos s-a terminat la egalitate, scor 0-0. Grecii au dominat teritorial în prima parte, însă roș-albaștrii s-au apărat impecabil. În partea secundă, campioana en-titre din Superligă a început în forcing, încheiat prematur odată cu eliminarea lui Daniel Bîrligea din minutul 67.
Atacantul a văzut două cartonașe galbene, unul pentru proteste, celălalt pentru o intrare dură. După ce a rămas în inferioritate numerică, roș-albaștrii s-au retras, însă cei de la Olympiacos nu au dat dovadă de claritate în ofensivă. Conform statisticienilor, cu acest punct, FCSB este sigură de o prezență în primăvara europeană, cel puțin de un loc în primele 24 de echipe ale grupei unice.
- După cinci etape, FCSB are zece puncte în Europa League. Roș-albaștrii sunt pe poziția a 10-a.
Cronică de Eduard Apostol » Punctul de aur! Pentru FCSB e deja primăvară
FCSB a bifat o remiză albă, eroică, 0-0, împotriva deținătoarei Conferece League, Olympiakos, cu un om în minus jumătate de oră, după gesturile inconștiente ale lui Daniel Bîrligea. Românii pot forța chiar marea surpriză, loc în top 8 și optimi, direct.
Începutul a fost optimist. Măcar el. Bîrligea a făcut presing, Olaru a încercat să-și facă simțită prezența, Tănase să producă pericol. FCSB a avut jucătorii prea îndepărtați unii de ceilalți, iar jocul de pase a suferit teribil.
Oly a controlat partida din acordul fin, pe fondul decibelilor lansați cu tărie de fanii grecilor. Totuși, nu degeaba a câștigat în urmă cu șase luni Conference League.
Oly a pus presiune, dar nu să sperie FCSB
Rodinei (19) a dansat frumos printre roș-albaștri, a găsit o breșă de a șuta spre poartă, dar Târnovanu nu avea cum să nu prindă mingea. Mouzakitis (34) a tras prost, din poziție foarte bună, centrală, însă a lansat un avertisment pentru FCSB, care nu prea mai ținea de obiectul muncii. Olaru (36) a avut și el o tentativă, din unghi, mai degrabă pasă la portar.
Spre finalul primei reprize nu era o posesie zdrobitoare a lui Oly, 55%-45%, doar că în teren se vedea altfel.
Părea că dacă va mai cadra un șut, roș-albii vor savura golul. FCSB a făcut chiar doi pași înapoi. Când a mai ajuns pe undeva la 30 de metri de buturile lui Tzolakis, mingea a fost pierdută enervant de repede. Și de ușor.
La ultima fază a primei părți, Adrian Șut (45+5) a șutat cu sete... Doar iluzia unei mari ocazii. Să mai dezmorțească fanii.
43.572au fost prezenți pe Arena Națională
Inconștiența lui Bîrligea a stricat ofensiva roș-albaștrilor
Repriza secundă a început cum s-a încheiat prima. Cu FCSB apărându-se cu dinții și încercând să lanseze o "săgeată", fie că era Olaru, Bîrligea sau Tănase, și cu Olympiakos căutând pasa și șutul decisive. Abnegația lui Vali Crețu, dusă din nou la cote înalte, a dat speranțe mai mari decât tentativele colegilor din ofensivă.
Miculescu (56) a avut-o pe șut, a tras paralele cu buturile adverse. FCSB a început să-l vadă mai mult la față pe Tzolakis, iar grecii au început să facă pasul înapoi. A devenit un meci (mai) de luptă, cu românii mai curajoși. Au fost momentele din meci când FCSB a pus presiune cu adevărat și i-a făcut pe atenieni să tremure.
Bîrligea (67) a comis-o fix când nu trebuia. Precum Olaru pe Toumba! Două galbene în 14 minute, primul pentru proteste, al doilea pentru joc periculos, iar FCSB a jucat din nou în 10 contra unei superputeri a Greciei.
0goluri a primit FCSB cu cele două mari forțe ale Greciei, 1-0 cu PAOK și 0-0 cu Olympiakos
Primăvară europeană cu sânge rece
Mendilibar a băgat tot armamentul greu în ultima parte a partidei. Willian, Yaremchuk, fotbaliști! Ucraineanul a avut o lovitură de cap impecabilă, în minutul 79, de-abia intrat pe teren, dar Târnovanu a fost din nou salvator. Pe respingere, în ofsaid, El Kaabi a oferit o ratare monumentală, cu toată poarta goală. Semn că se precipită, la fel ca Oly. Semn că FCSB poate obține o remiză meritată și eroică. Una de aur, de primăvară europeană.
Un alt semn, de bine, accidentarea lui Yaremchuk - la faza cu reluarea cu capul - într-un duel sângeros cu Mihai Popescu.
Nici grecii n-au mai forțat. Ori n-au mai putut. Până la urmă remiza i-a ajutat și pe ei să bifeze (măcar) play-off-ul Europa League. Oricum, FCSB s-a apărat echilibrat și fără frică. Și are deja biletele pentru o primăvară frumoasă.
Cum arată clasamentul din grupa unică de Europa League:
FCSB - Olympiakos 0-0
Final de partidă. Un 0-0 de o importanță masivă pentru campioana en-titre din Superligă. Este suficient pentru calificarea din primele 24!
Minutul 89: Grecii pun presiune, însă FCSB nu cedează defensiv.
Minutul 84: Velde trimite peste din câțiva metri. Yaremchuk nu a mai putut continua partida, fiind înlocuit de Sergio Oliveira, fostul jucător de la Porto sau Roma.
Minutul 78: Ocazie uriașă pentru Olympiacos. La doar două minute după ce a intrat pe teren, Yaremchuk a trecut pe lângă deschiderea scorului. A reluat cu capul din șase metri, însă Târnovanu a fost pe fază. Deși în offside, El Kaabi a trimis peste, cu toată poarta la dispoziție. Yaremchuk se resimte, ciocnindu-se cu Mihai Popescu în săritură. La FCSB, Daniel Popa este introdus în locul lui Florin Tănase.
Minutul 70: 43572 spectatori sunt prezenți în tribunele Arenei Naționale.
Minutul 69: În superioritate numerică, grecii oferă prima replică. El Kaabi șutează mult peste din interiorul careului.
Minutul 67: Daniel Bîrligea este eliminat. A văzut primul cartonaș galben în minutul 53, în urma protestelor. Al doilea este complet meritat, acesta intrând dur la Retsos, cu talpa. Roș-albaștrii sunt într-o situație similară cu cea de la Salonic, unde au rămas în „zece” și au învins pe PAOK, scor 1-0.
Minutul 63: Schimbări în efectivul alb-roșu. Intră Hezze și Willian, ies Costinha și Masouras. În același timp, suporterii bucureștenilor își îndeamnă favoriții în ofensivă. Din tribune, se aude clasica „Haideți pe ei, haideți pe ei, pe mama lor!”.
Minutul 56: Radunovic s-a descurcat excelent în bandă, i-a centrat lui Miculescu, care a creat panică în careul adverșilor. FCSB pune presiune pe Olympiacos.
Minutul 52: Cea mai importantă șansă pentru FCSB. Bîrligea își facuse excelent balonul în careu, însă Pirola a intervenit deciziv la marginea careului de șase metri. Roș-albaștrii, plus de agresivitate în repriza a doua.
Minutul 49: Primul avertisment pentru greci. Retsos vede „galben”, după o intrare dură asupra lui Darius Olaru. Fază fixă dintr-o poziție periculoasă, însă Olaru nu a fost exact.
A început mitanul secund. Olympiakos și FCSB nu au efectuat modificări.
Final de primă parte. La cabine, scorul este 0-0. Repriza s-a încheiat cu o „torpilă” a lui Adrian Șut, care ratat cu mult ținta.
Minutul 44: La fel ca în partida cu Midtjylland, FCSB demonstrează că știe să sufere. Pe fondul unei dominări teritoriale elene, Dawa, Crețu sau Radunovic au intervenții excelente și nu cedează nici măcar un centimetru la firul ierbii. Roș-albaștrii se apără impecabil, Olympiakos sapă în gol.
Minutul 39: Inițiativa ofensivă le aparține grecilor. Florin Tănase vede primul avertisment al partidei, după un gest nesportiv asupra lui Rodinei.
Minutul 36: Primul șut pe poartă al campioanei en-titre din Superligă. Darius Olaru l-a încălzit pe Tzolakis cu un șut de la peste 20 metri.
Minutul 34: La finele unei acțiuni prelungite, Mouzakitis a ajuns în poziție ideală de finalizare, la marginea careului, însă execuția sa a fost una ratată, iar balonul s-a scurs în aut de poartă.
Minutul 28: 45-55, în favoarea elenilor, este raportul posesiei. În același timp, Ngezana nu mai poate continua partida, iar FCSB efectuează prima modificare: Dawa îi ia locul sud-africanului.
Minutul 26: Fără să avem faze certe de poartă, cele două încă se tatonează, neasumându-și riscuri deosebite.
Minutul 18: La capătul unei acțiuni individuale, Rodinei reușește și prima execuție cadrată, fără să îi pună probleme lui Ștefan Târnovanu.
Minutul 15: Nu consemnăm nici măcar un șut pe poartă în primul sfert de oră al disputei.
Minutul 8: Adrian Șut încearcă să îl surprindă pe Tzolakis de la peste 30 metri, însă execuția sa nu a fost dintre cele mai reușite.
Minutul 5: Ritm bun în startul partidei. Grecii atacă pozițional, în timp ce campioana en-titre din Superligă încearcă să profite pe faza de contraatac. În stilul caracteristic, Bîrligea este constant în pressing.
Minutul 1: 20 secunde au fost necesare pentru primul șut spre poartă al roș-albaștrilor. David Miculescu a încercat să „fure” startul, însă nu și-a cadrat execuția de la 25 metri.
A început partida. Atmosfera de pe cel mai mare stadion al țării este de-a dreptul electrică, la aceasta contribuind considerabil și suporterii eleni, a căror prezență este consistentă, în jur de 4000 greci. Numărul total de spectatori depășește cifra de 40.000.
FCSB - Olympiakos, echipele de start:
FCSB (4-2-3-1): Târnovanu - Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic - Edjouma, Șut - Miculescu, Olaru, Tănase - Bîrligea
Rezerve: Vlad - Panțîru, Dawa, Ștefănescu, D.Popa, Toma, Baeten, Musi
Antrenor: Elias Charalambous
Surprinde absența lui Vlad Chiricheș de pe foaia de joc. Veteranul a fost lăudat de patronul roș-albaștrilor, Gigi Becali, în ultima perioadă. S-a vehiculat posibilitatea folosirii lui drept titular, pe poziția de închizător, însă nu este prezent nici măcar pe lista rezervelor.
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a lămurit situația stoperului. Acesta are o problemă medicală, iar staff-ul roș-albaștrilor a preferat să nu îl forțeze pentru partida cu grecii. „Chiricheș are o problemă medicală și nu era 100%. Ar fi putut juca, dar era un risc. Nu are niciun sens, mai avem meciuri importante, mai avem 3 deplasări complicate”, a declarat MM pentru Prima Sport.
Olympiakos (4-2-3-1): Tzolakis - Costinha, Retsos, Pirola, Ortega - Mouzakitis, Dani Grecia - Rodinei, Kostoulas, Masouras - El Kaabi
Rezerve: Paschalakis, Anagnostopolous - Biancone, Stamenic, Velde, Yaremchuk, Willian, Chiquinho, Sergio Oliveira, Hezze, Apostolopolous, Ntoi
Antrenor: Jose Luis Mendilibar
Stadion: Arena Națională
Arbitru: Sebastian Gishamer // Asistenți: Roland Riedel. Santino Schreiner
Arbitru VAR: Manuel Schuettengruber // Asistent VAR: Walter Altmann
Update, ora 21:45 » Cele două formații au ieșit la încălzire
În uralele suporterilor de pe Arena Națională, roș-albaștrii au ieșit la încălzire. Grecii au avut parte de o primire ostilă, însă nici elenii nu s-au lăsat mai prejos, încurajându-și frenetic favoriții
Update, ora 21:30 » Prefața disputei la ediția specială de GSP Live, alături de Mihai Mironică, Raul Rusescu și Alberto Boțoghină
Update, ora 21:15 » Ce pronostic a oferit Pantelis Kapetanos pentru FCSB - Olympiakos
Fostul atacant al roș-albaștrilor din perioada 2008-2011 și 2013-2014 a coborât la firul ierbii și s-a întreținut cu oficialii roș-albaștrilor, Mihai Stoica și Valeriu Argăseală. A oferit și un pronostic: 1-1.
Update, ora 20:45 » Jucătorii au ieșit în inspecția gazonului. Christian Karembeu, în lumina reflectoarelor
Cu 75 minute înainte de startul partidei, componenții celor două angrenaje au ieșit în inspecția gazonului. Suprafața de joc se prezintă în condiții optime. Notăm prezența de gală a lui Christian Karembeu, campion mondial alături de selecționata „Cocoșului Galic” în 1998.
Printre jucătorii campioanei en-titre din Superligă, observăm o atmosferă relaxată, zărindu-se multe zâmbete din rândul acestora.
Update, ora 20:35 » Elias Charalambous: „Vrem să profităm de punctele lor slabe”
Trebuie să fim în cea mai bună formă. Vreau să văd atitudine, de asta vom avea nevoie pentru a câștiga cele trei puncte. Nu este vorba de Bîrligea versus El Kaabi, ci despre FCSB și Olympiakos.
Toți jucătorii trebuie să facă atât faza defensivă, cât și ofensivă. Ei au câștigat Conference League anul trecut, iar noi știm ce avem de făcut. Vrem să profităm de punctele lor slabe și să câștigăm. Băieții au adus oamenii la stadion. Trebuie să fie mândri de tot ce au realizat până în prezent. Sunt mândru de ei.
- Elias Charalambous, antrenor FCSB
Update, ora 20:30 » Christian Karembeu i-a comparat pe Bîrligea și El Kaabi: „Doi atacanți fantastici”
Christian Karembeu, fost mare internațional francez, actualmente director sportiv al celor de la Olympiakos, a prefațat disputa de pe cel mai mare stadion al țării, chiar de la firul ierbii. „Avem unele absențe, însă fac parte din joc. Când ai atâtea partide, e normal să apară și acestea, însă cred că avem un lot competitiv pentru a ne îndeplini obiectivul, cel de a ne califica.
Steaua (n.r. - FCSB) are o echipă grozavă, ambele merită să se califice. Au 9 puncte, noi 7. Trebuie să reducem diferența în clasament și să ne calificăm. Nu putem compara campionatul intern cu competițiile europene, sunt medii diferite. Deși ne lipsesc mulți jucători-cheie, vom încerca să dăm tot ce avem mai bun”, a declarat acesta la Digi Sport.
Acesta a trasat și o paralelă între Daniel Bîrligea și Ayoub El Kaabi: „Doi atacanți fantastici. Ambii sunt extrem de eficienți, sunt marcatori excelenți pentru cluburile. Daniel Bîrligea este mai tânăr, ce-i drept”.
Update, ora 20:10 » Ultrașii din „Gate 7” au ajuns la porțile Arenei
Cu mai puțin de două ore până la startul partidei, însoțiți de forțele de ordine, suporterii celor de la Olympiakos au ajuns la intrarea dinspre Bulevardul Pierre de Coubertin.
Elenii sunt triați și vor fi supuși unui control dublu. Sunt împărțiți în grupuri mici. Aceștia vor fi controlați atât de forțele de ordine, cât și de agenții firmei de pază. Elenii sunt pașnici, fiind nerăbdători să intre în stadion.
„Ospitalitate proastă, frate! Așteptăm de trei ore afară”, a declarat un suporter grec pentru reporterii Gazetei, revoltat de controalele amănunțite ale forțelor de ordine.
Update, ora 20:00 » Începe să se umple Arena Națională
În acest moment, străzile din jurul celui mai mare stadion al țării sunt liniștite, fanii roș-albaștrilor îndreptându-se către tribunele Arenei Naționale. Momentan, fanii greci nu au ajuns. Un elicopter survolează perimetrul.
Peste 40.000 suporteri sunt așteptați pentru partida din runda #5. Cu două ore până la primul fluier al „centralului”, termometrele indică 4 grade în Capitală.
Update, ora 18:45 » VIDEO. Grecii au plecat spre Arena Națională, supravegheați din elicopter
În jurul orei 18:00, suporterii celor de la Olympiakos s-au adunat în Piața Universității din Capitală. Peste trei sferturi de oră, elenii au început să se deplaseze către cel mai mare stadion al țării, miile de oameni fiind însoțite de mai mulțe forțe de ordine, precum și de un elicopter al acestora, ce survolează pentru a menține ordinea.
2700 bilete au avut la dispoziție aceștia, însă presa din Grecia preconizează o asistență mult mai mare, aproape dublă față de numărul oficial de bilete: 5000.
Update, ora 18:00 » Daniel Bîrligea: „Semnal că au o echipă mare”
Înainte de partidă, Daniel Bîrligea a analizat deținătoarea en-titre a trofeului de Conference League, în exclusivitate pentru GSP:„Grecii au făcut 1-1 cu Rangers, cu care noi am pierdut, iar acesta e încă un semnal că au o echipă mare. La Glasgow nu am fost foarte pregătiți, dar lucrurile vor sta altfel acum. Știm ce trebuie să facem la nivel de luptă, mental, pentru a ne atinge obiectivul.
Ne-am uitat la ei, am încercat să-i învățăm, unde joacă mai bine, ce dificultăți etalează, astfel încât să-i contracarăm. Am remarcat că marchează multe goluri și au forță pe ofensivă, dar, dacă reușim să ne organizăm cu întreaga echipă, vom putea să câștigăm. Știm că trei puncte cu Olympiakos înseamnă deja un pas mare măcar spre play-off, iar pentru asta vom da maximum pe teren.
Update, ora 17:30 » Ce veste au primit cei de la Olympiakos, chiar în ziua partidei cu FCSB
În cursul zilei de astăzi, Comisia de Disciplină din Grecia, a analizat mai multe spețe, iar Olympiakos, adversara roș-albaștrilor din această seară, alături de Aris și Panaitolikos au fost amendate.
Olympiakos a fost sancționată cu 2.500 de euro ca urmare a incidentelor care au avut loc la meciul cu AEK Atena, în ultima etapă a campionatului, atunci când s-au impus cu 4-1. Sancțiunea a fost dictată întrucât s-au încălcat patru articole din legea fotbalului elen.
FCSB are ocazia să se apropie și mai mult de calificarea în optimile Europa League. Cu trei victorii și o înfrângere în primele patru runde, campioana României e pe locul 8, ultimul care asigură calificarea directă în optimi. Iar cu o victorie ar fi tot mai sigură că va prinde măcar un loc între primele 24.
Trupa lui Elias Charalambous vine după o victorie spectaculoasă, 2-0 cu Midtjylland, în timp ce Olympiakos, locul 11, a remizat cu Rangers, 1-1.
Avem un meci important în Europa mâine, cu unul dintre cele mai mari cluburi din Grecia. Va fi un meci greu, pe cei de la Olympiakos i-am văzut în ultimele două derby-uri din campionat, joacă din ce în ce mai bine.
Mă știți foarte bine, cel mai important este felul în care vom juca. Băieții sunt încântați de astfel de meciuri. Jucăm bine în Europa, toți din club suntem însetați de asemenea meciuri. Știu sigur că jucătorii vor da totul să câștigăm. Nu mă pricep la matematică, este ceva diferit în acest an. Nu suntem siguri de calificare, ce știm sigur este că mergem să câștigăm. E singurul lucru pe care-l știm. Cred că am jucat cu multe echipe bune până acum, Olympiakos este o echipă bună, dar și celelalte. Am arătat că putem juca cu oricine. E foarte important să câștigăm.
– Elias Charlambous, antrenor FCSB