INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  FCSB - MAN. UNITED

VIDEO La ieșirea de la stadion, premierul Marcel Ciolacu l-a contrazis pe Gigi Becali: „A fost cel mai bun de la FCSB!”

Marcel Ciolacu, prima reacție după FCSB - Manchester United +15   FOTO
Marcel Ciolacu, prima reacție după FCSB - Manchester United

Articol de , , - Publicat vineri, 31 ianuarie 2025 00:36 / Actualizat vineri, 31 ianuarie 2025 13:13

Marcel Ciolacu (57 de ani), prim-ministrul României, a fost prezent la meciul FCSB - Manchester United, 0-2, în etapa a 8-a din Europa League, și a oferit o scurtă reacție la ieșirea de pe stadion.

  • În urma acestui rezultat, gruparea roș-albastră termină această fază a competiției pe locul 11 și va juca în play-off-ul pentru optimi. Adversara din play-off este una dintre echipele Royale Union Saint-Gilloise și PAOK. 

În fața Arenei Naționale, după ce a stat de-a lungul partidei în loja finanțatorului roș-albaștrilor, Ciolacu l-a contrazis pe Gigi Becali. Patronul campioanei i-a criticat pe antrenorii echipei pentru sistemul folosit în acest joc.

Ciolacu îl consideră însă chiar pe cipriotul Elias Charalambous cel mai bun om de la FCSB și l-a felicitat pentru cum a aranjat echipa pe teren.

VIDEO. Marcel Ciolacu, prima reacție după FCSB - Manchester United

Marcel Ciolacu a oferit o scurtă reacție după ce a ieșit din stadion. Cu fularul celor de la FCSB la gât, prim-ministrul României a spus că a văzut alte echipe mai bune decât United și a avut numai cuvinte de laudă la adresa antrenorului celor de la FCSB, Elias Charalambous.

„Am vorbit despre fotbal. Am văzut echipe și mai puternice, de exemplu Real Madrid sau Liverpool. Este o diferență de clasă. Antrenorul a fost cel mai bun de la FCSB, i-a așezat foarte bine pe teren”, a spus Ciolacu, după meciul de joi seara.

+8 FOTO

Reacția lui Ciolacu vine să o contrazică pe cea a lui Gigi Becali, care a distrus sistemul folosit de Elias Charalambous și Mihai Pintilii, cu 5 fundași, deși înaintea partidei se declara extrem de încrezător în modulul cu trei fundași centrali.

Emoții nu am avut. Am avut un gând: chiar dacă ne bat, ne bate Manchester United, până la urmă. Eram deja calificați în play-off. Nicio problemă, mai jucăm două meciuri în plus. Mai mulți bani. Categoric, a fost valoarea mai mare, însă am tras niște concluzii importante. Am văzut ce înseamnă fotbalul. Niciodată în viața asta nu voi mai juca cu echipe mari să mă apăr.

E adevărat, te duce și jocul acolo. Dacă vrei să ții minte, ai nevoie de doi sau trei jucători de calitate. Tactica asta cu 5 pe fund... opt jucători de la noi nu participau pe faza ofensivă!

- Gigi Becali, la GSP Live Special

Tragerea la sorți a play-off-ului pentru calificarea în optimile Europa League va avea loc vineri, 31 ianuarie, de la ora 14:00, la Nyon. Întregul eveniment va putea fi urmărit în format liveTEXT pe GSP.ro.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

UMILIȚI în fața peluzei pe Arena Națională, după FCSB - PAOK! Reporterii GSP au surprins imagini incredibile

FCSB, „BOMBĂ” financiară, după calificarea în optimile Europa League


Comentarii (3)
JFM_K  •  31 Ianuarie 2025, 11:27

Doar nu va gandeati ca va reziste nea Ciolacu sa nu mearga la stadion, la FCSB-ul lui de suflet, locul unde se recupereaza intelectual cel mai repede, locul de meditatie cel mai potrivit sufletului sau

.concret  •  31 Ianuarie 2025, 08:28

Circul Romaniei, jucaria de buzunar a ciobanului puscarias, fcfcsb. :)))

elgabri  •  31 Ianuarie 2025, 01:03

Lui Ciolacu doar echipa ii trebuie ca se pricepe si el ;))))

Vezi toate comentariile (3)
Comentează