Articol de Adrian Duţă - Publicat luni, 26 august 2024 22:09 / Actualizat luni, 26 august 2024 23:32
MM Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a numit arma pricipală a echipei lui înainte de returul cu LASK Linz, din play-off-ul Europa League.
După 1-1 în Austria, FCSB va juca în Ghencea cu LASK, joi, de la ora 21:30. Cine merge mai departe va juca în Europa League, iar echipa eliminată va juca în Conference League.
MM Stoica e de părere că rezistența fizică a jucătorilor de la FCSB va face diferența. El a declarat că după meciul tur austriecii erau epuizați.
MM Stoica, despre FCSB - Linz: „Eu n-am mai văzut niciodată asta”
„Mie îmi pare rău că nu am câștigat, mai rău decât la Praga cu Sparta. Cei de la Linz erau epuizați la finalul meciului. N-am văzut niciodată ca toți jucătorii să se arunce pe gazon după un meci, erau epuizați. De la noi erau doar 3 care s-au pus pe gazon, de la ei toți.
Trebuie să îi ducem cum i-am dus pe cei de la Maccabi (n.r.- golul decisiv cu israelienii a venit în minutul 90), stăm mult mai bine fizic”, a declarat Mihai Stoica la Prima Sport 1.
MM Stoica: „La Linz am pășit în altă lume”
În schimb, MM Stoica s-a declarat impresionat de condițiile pe care le-a găsit la echipa din Linz.
„Eu am pășit în altă lume acolo, o echipă cu buget de 37 de milioane de euro, cu stadion propriu de 100 de milioane de euro. E o atracție locală acolo.
Dar noi avem șanse mari să mergem în Europa League”, a mai declarat oficialul celor de la FCSB.
Până la duelul cu LASK Linz, FCSB a trecut de Virtus și de Maccabi Tel Aviv în preliminariile Champions League, dar a pierdut cu Sparta Praga și așa a ajuns în play-off-ul din Europa League. Roș-albaștrii au asigurată calificarea în grupele Conference League chiar dacă vor fi eliminați de LASK.