Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat vineri, 10 august 2012 00:00 / Actualizat joi, 09 august 2012 20:13
Ieri dimineaţă, antrenorul Stelei s-a enervat pe cei care îl filmau şi îl fotografiau cînd a ieşit din hotel, după care i-a ameninţat cu bătaia.
Ieri dimineaţă, în timp ce se afla cu Steaua la hotelul unde s-a cazat la Trnava, Reghecampf a avut o nouă ieşire în decor, la adresa ziariştilor. Deranjat de o fotografie publicată ieri în ProSport, cu Chipciu uitîndu-se în propriul şort, antrenorul Stelei şi-a ieşit din minţi atunci cînd a văzut că este filmat şi fotografiat, după ce a ieşit din hotel.
A început să ţipe la ziarişti, după care, văzînd că aceştia nu renunţă să-l filmeze, a trecut la ameninţări. "Vă sparg camerele şi apoi vă bat pe toţi de vă rup", a ţipat Reghecampf,care era extrem de nervos. Show-ul isteric al tehnicianului a continuat. L-a făcut prost pe cameramanul de la Antena 1 şi nu s-a oprit din a-i ameninţa cu corecţii fizice pe cei care nu vor renunţa să-l filmeze.
În al doilea cantonament, pe care Steaua l-a efectuat în Austria, în această vară, Reghecampf a avut un incident asemănător cu un ziarist de la Gazeta Sporturilor. Şi atunci, ca şi ieri, a ameninţat că-l bate pe respectivul ziarist dacă nu scrie articole de bine despre Steaua!