Articol de Cristian Lapa - Publicat joi, 15 septembrie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 16 septembrie 2011 00:29
Rezultatul excelent de pe Olimpico, 2-2 cu Lazio, l-a multumit peste masura pe Adrian Porumboiu, care se gîndeşte deja la o posibilă calificare în primăvara europeană.
Finanţatorul echipei moldovene se plînge în continuare de imposibilitatea de a face transferuri, dar i-a felicitat pe jucătorii care au evoluat azi la Roma pentru devotament,
“E un rezultat excelent pentru noi, am jucat foarte bine şi asta e important. Am practicat un joc foarte bun 20-25 de minute din repriza a doua. Am avut o circulaţie a mingii foarte bună. Să nu uităm că am jucat împotriva unei echipe foarte bune. Acum o săptămînă a întîlnit pe Milan şi a făcut 2-2. Nenorocirea mare e că nu putem face transferurile pe care le dorim, dar avem mai bine de jumătate din echipă foarte bună. I-aţi văzut şi în meciul cu Lazio. Eu visez tot timpul la primăvară să fie recolte foarte bune şi mănoase”, a declarat Adrian Porumboiu.
Sînmărtean: Am scăpat victoria printre degete
“Este un punct bun pentru noi, am jucat foarte bine, iar acest lucru s-a văzut. Ne pare rău că am scăpat victoria printre degete. Am avut o bună oportunitate. Ne bucurăm însă şi pentru acest punct. E prea devreme să ne gîndim la o calificare în faza următoare a Ligii Europa. Mai sunt meciuri şi în fiecare încercăm să dăm totul pe teren, pentru a obţine puncte. Vom vedea la final ce va fi. În prima repriză nu am avut curaj, însă în a doua am fost mult mai determinaţi în joc şi am scos un punct mare. Echipa joacă pentru atacanţi, iar ei să-şi facă treaba”, a spus Lucian Sînmărtean.
Adailton: Nu ne-am băgat în apărare, dar Lazio este o echipă puternică
“Este un rezultat bun, echipa a jucat foarte bine. Mi-a părut rău că nu am cîştigat, am avut 2-1 şi un om în plus. Puteam să luăm cele trei puncte, dar Lazio este o echipă puternică. Suntem bucuroşi de acest rezultat. O să facem meciurile noastre în continuare. Nu ne-am băgat în apărare, am jucat, am ieşit la atac şi s-a văzut acest lucru”, a declarat Martins Adailton.