Articol de GSP - Publicat miercuri, 23 noiembrie 2016 20:28
Laurențiu Reghecampf a dezvăluit la conferința de presă dinaintea partidei cu Osmanlispor că Bogdan Mitrea s-a accidentat în timp ce dormea, însă afirmațiile antrenorului stelist au fost criticate de Helmuth Duckadam.
Președintele de imagine al Stelei este de părere că Reghecampf nu ar fi trebuit să facă această remarcă deoarece fotbalistul este oricum afectat de accidentare.
"Nu cred că era cazul să se spună că s-a blocat în somn şi dacă ăsta era adevărul. Băiatul este afectat din toate punctele de vedere şi nu cred că mai era cazul pentru remarca asta. Imaginea lui suferă aici", a spus Duckadam la TV Digi Sport.
"Am pierdut azi-noapte un jucător, Mitrea. S-a accidentat în somn. Da, așa mi s-a spus. Era în pat și i s-a blocat spatele când dormea. Nu s-a putut antrena azi. Era pregătit un antremanent cu două echipe și m-am băgat eu, dar doar la încălzire" Laurențiu Reghecampf
Clasament grupa L:
1. Osmanlispor | 7p | 7-5 |
2. Villarreal | 5p | 6-6 |
3. FC Zurich | 5p | 4-4 |
4. Steaua | 3p | 2-4 |
Program grupa L:
24.11.2016: Steaua - Osmalispor, Zurich - Villarreal
08.12.2016: Villarreal - Steaua, Osmanlispor - Zurich
- Steaua - Osmanlispor este joi, de la ora 20:00, în direct la ProTV și TV Dolce Sport și liveTEXT pe GSP.RO.