Articol de GSP - Publicat joi, 27 mai 2021 08:07 / Actualizat joi, 27 mai 2021 09:39
Manchester United a fost învinsă la penalty-uri de Villarreal în finala Europa League (1-1, 10 d.pen), iar jucătorii „diavolilor”, în frunte cu Marcus Rashford, au avut de îndurat insulte rasiste oribile după meci.
Ținta principală a fost Marcus Rashford (23 de ani), vedeta lui United și a naționalei Angliei. Asaltat cu mesaje amenințătoare cu tentă rasistă, englezul a răbufnit pe Twitter.
„Până acum, cel puțin 70 de insulte cu tentă rasială primite pe conturile mele de socializare. Pentru cei care încearcă să mă facă să simt și mai prost, mult succes!”, a scris Rashford, care a revenit apoi cu un alt mesaj:
„Sunt și mai indignat fiindcă unul dintre agresori mi-a lăsat în inbox un munte de emoji format din maimuțe. El e profesor de matematică și îi învață pe copii, dar poate abuza rasial în mod liber, fără consecințe”, a adăugat talentatul fotbalist, cel care a livrat un speech impecabil după meci.
I’m more outraged that one of the abusers that left a mountain of monkey emojis in my DM is a maths teacher with an open profile. He teaches children!! And knows that he can freely racially abuse without consequence…
— Marcus Rashford MBE (@MarcusRashford) May 27, 2021
Manchester United a reacționat oficial
Clubul Manchester United a reacționat pe Twitter și s-a solidarizat cu Rasfhford, dar și cu alți jucători care au avut de suferit după meciul de aseară din cauza rasismului în diverse forme, notează Goal.com.
„După finala Europa League, jucătorii noștri au fost subiectul unor abuzuri rasiste dizgrațioase. Dacă vedeți orice formă de abuz sau discriminare, luați act și raportați-le”, a fost mesajul postat de club.
Following the #UEL final, our players were subjected to disgraceful racist abuse.
— Manchester United (@ManUtd) May 27, 2021
If you see any form of abuse or discrimination, 𝗮𝗰𝘁 and 𝗿𝗲𝗽𝗼𝗿𝘁 it.#SeeRed #allredallequal
Marcus Rashford: „Sunt un bărbat negru și sunt mândru de asta”
„Umanitatea și rețelele sociale se află în cea mai urâtă perioadă. Sunt un bărbat negru și sunt mândru de asta în fiecare zi. Nimeni sau niciun comentariu nu mă face să mă simt diferit. Îmi pare rău dacă așteptați o reacție dură, dar pur și simplu nu o veți obține de la mine.
Nu voi publica capturile cu mesajele. Ar fi un gest iresponsabil din partea mea” a scris Marcus Rashford pe contul său de Twitter în luna ianuarie a acestui an, când după un meci cu Arsenal, a fost ținta altor atacuri rasiste dezgustătoare.
FOTO Imagini spectaculoase din finala Europa League
Citește și alte știri despre finala Europa League:
Villarreal riscă să fie amendată după finala Europa League! Ce au făcut jucătorii lui Unai Emery
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”