INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  FCSB - MIDTJYLLAND

Singurul român care a jucat la Midtjylland a dat verdictul înaintea meciului cu FCSB + Răspuns tranșant când a fost întrebat dacă ar lucra cu Becali

Dinamo - FCSB // foto: Cristi Preda (GSP)
Dinamo - FCSB // foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de - Publicat joi, 07 noiembrie 2024 09:36 / Actualizat joi, 07 noiembrie 2024 09:49

FCSB se duelează în această seară, de la ora 19:45, pe teren propriu, cu Midtjylland, campioana Danemarcei, în etapa a 4-a din faza principală de Europa League. George Florescu (40 de ani), singurul român care a evoluat de-a lungul carierei la viitoarea adversară a roș-albaștrilor, a tras concluziile înaintea jocului de pe Arena Națională.

  • Partida FCSB - Midtjylland va putea fi urmărită în format liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1
  • Reporterii Gazetei Sporturilor vor transmite cele mai importante informații de la stadion

Fostul internațional român George Florescu a prefațat partida de la București pe care o va susține campioana României și a explicat de ce misiunea elevilor lui Charalambous va fi una dificilă.

„Da, normal că FCSB trebuie să se teamă! E chiar obligatoriu, Midtjylland e foarte, foarte puternică. I-am văzut și în play-off-ul de Champions League, au pierdut total nemeritat calficarea.

(n.r. Cum ți se par cei de la FCSB?) Pentru România sunt buni, foarte buni. Repet, pentru România”, a explicat Florescu, pentru iamsport.ro.

Istvan Kovacs, luat la ochi de Arteta: „Foarte greu de acceptat, nu înțeleg” » Nota primită în Gazzetta dello Sport după Inter - Arsenal
INTER - ARSENAL
Istvan Kovacs, luat la ochi de Arteta: „Foarte greu de acceptat, nu înțeleg” » Nota primită în Gazzetta dello Sport după Inter - Arsenal

Gigi Becali, un patron „așa nu” pentru Florescu

Întrebat dacă ar putea colabora cu un patron precum Gigi Becali, care dictează absolut tot în echipă, George Florescu a oferit un răspuns categoric.

„Sincer, nu! Poate că e un răspuns emoțional, foarte rapid... Eu consider că mereu există cel puțin șansa comunicării cu persoana respectivă, se poate ajunge la un acord. Însă dacă e pe principiul eu decid, tu execuți, nu! Nu trăim în dictatură.

54de apariții a avut George Florescu în tricoul celor de la Midtjylland, în perioada 2008-2010, interval în care a marcat de 3 ori

Să vă dau un exemplu de când jucam acolo (n.r. în Danemarca). După un 0-3 acasă cu Copenhaga, membrii Consiliului Director au venit în vestiar. Mai veneau și după victorii, dar se puneau mereu într-un colț, stăteau un pic la o bere, fără să intervină. Nici de data asta n-au spus nimic, doar că păreau supărați, așa. Ei bine, la antrenamentul de luni, căpitanul i-a cerut antrenorului ca nimeni din afara echipei și a staffului tehnic să nu mai intre în vestiar. Nimeni, niciodată! Oamenii au înțeles mesajul, n-a mai intrat nimeni în vestiar!

Fără scandaluri, fără orgolii. Cât am stat eu acolo am terminat o dată pe 2, altădată pe 4. Au urmat câteva titluri de campioni, e clar că lucrurile se fac așa cum trebuie. Oamenii din conducere știu să facă afaceri, cei de pe partea sportivă știu să facă sport, nu se bagă unii peste alții”, a adăugat fostul internațional român.

Midtjylland are o bază foarte solidă de tineri. Când eram eu acolo, din 7 grupe de juniori, la 5 erau campioni! Și asta pentru că din peste 20 de terenuri de antrenament, 3 erau pentru echipa mare, restul pentru juniori. Creșteau enorm de mulți tineri, care apoi plecau în Germania, Anglia.

Al doilea capitol la care stau foarte bine e infrastructura. Al treilea, sunt mult mai serioși, au o mentalitate germană, sunt foarte ordonați

- George Florescu

Clasamentul din grupa de Europa League

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (6)
Bogdan85
Bogdan85  •  07 Noiembrie 2024, 16:53
Postat de cirus11 pe 07 Noiembrie 2024, 11:06

Cati bani ai pierdut la meciul cu PAOK? :)) Pe de alta parte sunt de acord, ar fi o mare mare supriza ca fcsb sa faca ceva, mai ales ca lipseste Olaru. Si vedem si statistic ca echipelor noastre nu le prieste cu scandinavii...

In primis, eu nu particip la pariuri pentru că nu îmi plac( cine are de unde să joace ...treaba fiecăruia) mai bine îmi beau un pahar de whisky de calitate. Oricum o să fie un meci în proporție de 40% FCSB 60% scandinavii in ceea ce privește posesia mingii. Gazdele sunt obosite și fără o dinamică stabilită a jocului. De bun român mi-ar plăcea să văd o dominare și un rezultat bun al echipei din capitală, dar nu cred în miracole!

MaxiP
MaxiP  •  07 Noiembrie 2024, 13:38
Postat de Bogdan85 pe 07 Noiembrie 2024, 09:59

Le dau danezii cu terenul în cap, fcsb nu are nici cea mai mică șansă în fața lor, nici una....... îi bat ăștia diseară de le ies toate fițele din cap! Dacă vreți bani câștigați lejer, in seara asta jucați 2 solist fără probleme!

Lasand subiectivismul la o parte, cred ca sunt cote mult mai bune in raport cu o aparenta siguranta/cota jucata decat acest meci, care totusi pare unul din cele mai imprevizibile ale serii. Adica nu s-ar mira nimeni sa fie cum zici tu si sa le dea danezii cu terenul in cap, pe de alta parte nu cred ca ar fi vreo mare surpriza sa castige FCSB la un scor chiar decent, asa cum nu ar mira pe nimeni nici vreun rezultat de egalitate, pe care in mare masura mizez personal. Eu stiu ca FCSB a a vut niste experiente groaznice cu echipele nordice, totusi consider ca nu sunt chiar atat de fantastice acestea si ca FCSB are un lot net superior in acest sezon fata de ce avea in acele meciuri. Acum sigur, depinde foarte mult de ce prim 11 va alinia, ceea ce da un aspect cu atat mai imprevizibil acestui meci. Pentru ca daca vin cu un prim 11 in batjocura cum s-a intamplat cu Rangers, e foarte posibil ca rezultatul sa fie unul foarte asemanator.

cirus11
cirus11  •  07 Noiembrie 2024, 11:06
Postat de Bogdan85 pe 07 Noiembrie 2024, 09:59

Le dau danezii cu terenul în cap, fcsb nu are nici cea mai mică șansă în fața lor, nici una....... îi bat ăștia diseară de le ies toate fițele din cap! Dacă vreți bani câștigați lejer, in seara asta jucați 2 solist fără probleme!

Cati bani ai pierdut la meciul cu PAOK? :)) Pe de alta parte sunt de acord, ar fi o mare mare supriza ca fcsb sa faca ceva, mai ales ca lipseste Olaru. Si vedem si statistic ca echipelor noastre nu le prieste cu scandinavii...

Vezi toate comentariile (6)
Comentează