Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 13 decembrie 2016 00:00
Șumudică a dezvăluit pentru Gazetă primele impresii după ce-a aflat adversara din "16"-imile Europa League.
- Domnule Șumudică, e bine sau e rău cu Genk în primăvara europeană?
- Se joacă! Nu e limbaj de lemn, dar șansele sunt 50-50 la sută. Dacă-l aveam pe Alibec și eram sigur că va continua Budescu, atunci puteam chiar spune că suntem favoriți. Mai sunt două luni până la primul meci, ohoho, se pot întâmpla multe. Am citit și eu câteva lucruri despre Genk, am văzut că are niște copii talentați, gen Bailey și Ndidi, care, probabil, vor ajunge mari vedete în viitorul apropiat. O să văd și meciurile pe care belgienii le au acum, pe final de sezon, o să mă documentez bine.
- Vă avantaja să fie returul pe teren propriu?
- Important e să nu luăm gol în prima partidă, care va fi acasă. Am mai jucat decisivele în deplasare și am izbândit. La Londra ne-am calificat în grupe, iar la Plzen și la Viena am învins, așa că nu ne e frică de al doilea meci. Orice rezultat îmi convine în prima manșă, doar să nu luăm gol. Și putem marca în deplasare, sunt sigur de asta.
Țucudean și portughezi
- Depinde, probabil, și de cine va continua la Astra, în frunte cu dumneavoastră, corect?
- Acum, sincer, am nevoie de puțintică liniște. Ce se va întâmpla în continuare nu se știe. Într-un moment poți fi în salonul VIP al unui hotel de lux să tratezi un contract cu o formație de "afară", apoi să renunți când familia și prietenii adevărați îți scriu pe telefon: "Tati, unde te duci?!". Din punctul meu de vedere, continuu la Astra până la vară. Apoi, sper să rămână toți jucătorii de acum. Îmi mai trebuie doar unu-doi fotbaliști, atât. Nu mai mulți. Un atacant și un jucător de bandă.
- Ați pus ochii pe cineva?
- Pentru vârf, Țucudean, plus niște străini, vorbitori de limbă lusitană. Totuși, n-aș detalia acum tratativele despre transferuri, mă concentrez să prindem play-off-ul.
- Se mai poate?
- Dacă nu pierdem la Mediaș, ci, mai mult, învingem, corelat și cu alte rezultate, de ce nu?! Dacă ajungem în play-off nu pot să spun decât atât: "The sky is the limit!". Orice se poate întâmpla, absolut orice. Bine, depinde și de ce diferență de puncte va fi față de locul 1 sau 2. La cum se joacă, orice e posibil, normal că vreau să ne luptăm sus în clasament.
"Eu, acum, dacă aș avea bani, aș da două milioane de euro să-l readuc pe Alibec la Astra! Da, poate sunt eu nebun. Sau, dacă tot nu e bun acolo, Steaua să mi-l dea înapoi pe Boldrin!"
Marius Șumudică"Astra este cea mai bună echipă din România, asta o afirm cu tărie și o demonstrez oricând"
Marius Șumudică"Nu știu de niciun transfer al lui Budescu la Steaua. Eu vă spun atât: dacă reziliază cu chinezii, iar eu continuu la Astra, atunci și el va rămâne aici. Orice va fi posibil în primăvară, dacă ajungem în play-off"
Marius Șumudică"Am cel mai extraordinar grup de jucători, cum niciodată n-am avut și niciodată nu cred că voi mai avea. Băieții aceștia m-au făcut cel mai bun, iar ei sunt fantastici. E dragoste adevărată, toți sunt copiii mei, e iubire. Acesta e talentul meu"
Marius Șumudică