Articol de Beno David - Publicat luni, 24 iunie 2024 18:14 / Actualizat luni, 24 iunie 2024 21:14
Zarko Lazetic (42 de ani), tehnicianul sârb care o pregătea din noiembrie 2021 pe FK TSC Backa Topola , urmează să fie prezentat oficial mâine și să conducă primul antrenament cu Maccabi Tel Aviv. Campioana Israelului a rămas fără Robbie Keane, fostul mare nternațional irlandez anunțând că nu este interesat să mai continue un sezon!
Maccabi Tel Aviv a rezolvat problema antrenorului pentru sezonul viitor. Foarte probabila adversară a lui FCSB în al doilea tur preliminar al Champions League (în turul întâi echipa lui Elias Charalambous o înfruntă pe Virtus din San Marino) va fi pregătită de sârbul Zarko Lazetic, care s-a înțeles azi cu conducerea campioanei Israelului și mâine va fi prezentat oficial.
Tehnicianul de 42 de ani îl înlocuiește astfel pe Robbie Keane, fost renumit internațional irlandez, ce a decis să renunțe la post și să nu-și mai activeze clauza de prelungire.
FCSB-ul decimat de COVID s-a calificat după un meci nebun cu Backa Topola!
Zarko Lazetic a fost ales antrenorul stagiunii trecute în Serbia și mai avea oferte din Rusia și de la Partizan Belgrad, dar a ales să semneze cu Maccabi Tel Aviv.
Rivala lui FCSB din 23 și 30 iulie 2024 va efectua mâine după-amiază prima ședință de pregătire cu fostul antrenor al lui FK TSC (ex-Backa Topola), echipă cu care „roș-albaștrii" au terminat în toamna lui 2021, în al doilea tur preliminar al Europa League, 6-6 după prelungiri (4-4 în primele 90 de minute). La loviturile de departajare, FCSB, decimată de Covid-19, s-a impus cu 5-4.
Lazetic l-a și impresionat pe patron: „Are forță mentală și o metodologie clară!"
„Sunt încântat s-ajung la un club mare, precum Maccabi, și aștept cu nerăbdare să muncesc din greu pentru a face viitoarea campanie europeană cât mai de succes posibilă", sunt primele cuvinte ale sârbului. Proprietarul clubului, Mitchell Goldhar, a comentat astfel sosirea lui Lazetic: „Sunt fericit să-i urez bun venit lui Zarko la Maccabi. În timpul negocierilor, am fost foarte impresionat de forța mentală și metodologia sale clare, care au contribuit fără îndoială la performanțele sale ca antrenor.
Zarko a înțeles obiectivele lui Maccabi și e gata să lucreze pentru a face clubul să progreseze și să aibă realizări. Vă rog să vă alăturați în a-i ura bun venit lui Zarko și restului noului stafful tehnic și în a-i dori mult succes".
Zarko Lazetic, asistent și antrenor interimar la Partizan Belgrad (2015-2019)
Sub comanda lui Zarko Lazetic, FK TSC Backa Topola, a terminat în ultimele trei sezoane pe locurile 2, 3 și 4, dovedindu-se cam a treia putere din Serbia, după Steaua Roșie și Partizan Belgrad.
Realizările sale istorice nu au trecut neobservate, Lazetic vine la cel mai mare club din Israel!
Presa din Serbia despre numirea lui Zarko Lazetic la Maccabi Tel Aviv
Și s-a calificat, în premieră în istoria de 111 ani a clubului, în grupele unei competiții continentale, Europa League. În ediția trecută, le-a avut adversare pe West Ham, Olympiacos și Freiburg, obținând un singur punct (2-2 cu echipa greacă). După ce a fost la U19, asistent și interimar la Partizan, Lazetic le-a pregătit pe Teleoptik și Metalac.