INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  SPARTA PRAGA - FCSB

EXCLUSIV Alex Chipciu a analizat Sparta Praga - FCSB pentru GSP.ro: „Este în Cehia cum e Steaua în România”

Articol de - Publicat marti, 06 august 2024 10:08 / Actualizat marti, 06 august 2024 10:49

Fost jucător și la FCSB, și la Sparta Praga, Alexandru Chipciu, 35 de ani, actualul lider al Universității Cluj, a explicat că nu vede o favorită certă în dubla dintre cehi și români și a sesizat numeroase similitudini între cele două grupări

Diseară, de la ora 21:00, este prima manșă dintre Sparta Praga și FCSB, contând pentru turul III preliminar al Champions League. Învingătoarea va evolua în play-off-ul UCL cu cea care va triumfa din dubla Malmo - PAOK Salonic.

Alexandru Chipciu, 35 de ani, actualul căpitan al lui U Cluj, a îmbrăcat tricoul Stelei, apoi pe cel al lui Sparta Praga. A conturat avancronica duelului dintre cele două grupări pentru Gazeta Sporturilor.

Alex Chipciu apreciază că Tomas Rosicky a fost esențial pentru Sparta Praga

- Salut, Alex! Îți aduci aminte cu plăcere de perioada petrecută de tine la Sparta Praga?
- Cum să nu?! (râde) Soția era supărată când am plecat de la Praga, îi plăcea foarte mult orașul. Între Cehia și Belgia, având în vedere că am jucat și la Anderlecht, cred că cehii sunt mai apropiați de noi ca feeling.

+18 FOTO

- Probabil, că s-au schimbat multe în cei cinci ani. Mai e vreunul cu care ai fost coleg?
- Wiesner, acum a crescut, pe vremea mea era copil. Apoi, Tomas Rosicky, directorul sportiv, care este "creierul" celor de la Sparta Praga. Am avut o relație bună cu el, avea viziune de atunci. Și uite că i-a ieșit: a luat fața celor de la Slavia Praga, Sparta tocmai a cucerit două campionate la rând. Plus evoluțiile din cupele europene.

Sparta dădea salarii mari încă de când jucam eu acolo. Salarii de peste un milion de euro. Dar Slavia era pe locul 1. Între timp, situația s-a schimbat radical
- Alex Chipciu, mijlocaș U Cluj

Alex Chipciu a povestit cum e atmosfera pe Letna: „Fanii sunt temperamentali, ca la București"

- Cu cine ai compara Sparta Praga?
- Cu Steaua, cu FCSB. Seamănă foarte mult, ca tot. Așa mi se pare mie. Este în Cehia cum e Steaua în România. Numărul 1. Ca echipă, ca trăiri, ca suporteri. Și stadionul Letna îmi aduce aminte de Ghencea veche. Mi-aduc aminte că am fost în 2015 la Praga și m-am gândit: "„Cum ar fi să joc cândva la Sparta? Seamănă atât de bine cu Steaua”. Și, uite!, că am ajuns la Sparta, ulterior.

- Atmosfera cum este pe Letna?
- Au și suporteri mai radicali, dacă pot zice așa. Au avut și ceva probleme când au invadat terenul. Fanii sunt temperamentali, ca la București.

- Șanse la calificare, cine are mai multe?
- Eu aș spune că sunt 50-50 la sută. Sparta are o serie bună de victorii, bani ceva mai mulți decât FCSB. Și când i-a eliminat Steaua acum mai mulți ani, și-atunci Sparta era văzută ca fiind favorită. Deși specialiștii zic că Sparta e mai mare, e mai bună, eu zic că ambele formații sunt la același nivel.

2016este anul în care FCSB a eliminat Sparta Praga din Champions League, 1-1 și 2-0, goluri marcate de Nicușor Stanciu

2018este anul în care Anderlecht l-a împrumutat pe Chipciu la Sparta Praga, Alex jucând un sezon în Cehia

Alex Chipciu impresionat de Praga: „Cel mai frumos oraș din Europa pe care l-am văzut"

- Apoi, FCSB, dacă elimină Sparta, poate juca împotriva învingătoarei dintre PAOK Salonic și Malmo. Ce zici?
- Cred că toate echipele sunt de aceeași valoare, aproximativ, cu ceva diferențe. Dar nu ceva radical.

- Cum era viața ta în Cehia, la Praga?
- Stai că mi-am adus aminte și de steagul acela ca al României, Sparta având tricolorul pe emblemă. Și acest detaliu mi s-a părut frumos atunci. Mai mergeam să mă uit la meciurile de hochei ale Spartei, prinsesem drag de acest sport, cehii fiind înnebuniți cu hocheiul. Stăteam la vreo 5-10 minute de stadion, o zonă frumoasă. Praga mi se pare cel mai frumos oraș din Europa! Și am văzut destule. Ți-am zis, soția era supărată când am plecat din Praga, îi plăcea foarte mult orașul. Este genul de oraș, de capitală, care are o poveste frumoasă.

31de meciuri, un gol și două assist-uri a adunat Chipciu pentru gruparea cehă

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (11)
Mascatul
Mascatul  •  06 August 2024, 13:58

Stie cineva ce televiziune din Cehia transmite meciul?

c0ncret
c0ncret  •  06 August 2024, 13:21

Fals mai Chipciule. Sparta Praga joaca in prima liga ceha, nu in Liga a 2-a.

albalbastru72
albalbastru72  •  06 August 2024, 13:00

Pai daca e cum e Steaua,inseamna ca zecesebe ii bate rau de tot tur-retur,nu au de ce sa isi faca griji.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează