Articol de GSP - Publicat miercuri, 19 februarie 2020 14:11
Pe Alexandra Nistoroiu, jurnalist de investigație Libertatea, n-o descurajează eșecul lui Liverpool, 0-1 cu Atletico, în turul „optimilor” Ligii Campionilor. Nici că trupa lui Klopp n-a tras șut pe poartă la Madrid.
„Nimic nu e imposibil, ştiu de la Stevie şi-ai mei”, a reacționat ziarista, într-o postare pătimașă pe facebook, imediat după meciul pe care l-a văzut într-un bar din Centrul Vechi. Alexandra a povestit cum a ajuns să se îndrăgostească de „cormorani” încât „am uitat până și matematica toată cu ei”:
„De ce Liverpool?”
„De ce Liverpool?
Nu mă întreba nimeni asta când eram copil. Cel mai mult mã întreba de ce Dinamo? prietenul meu cel mai bun dintre bãieți care era stelist.
Cel mai OK o rezolvam când stabileam sã nu vorbim de asta.
Pentru mine n-a fost întâi Liverpool.
A fost întâi fotbal. Urmãrit cu tata ca sã scap de insomniile instalate când eram în şcoala primarã. Apoi au fost Champions League.
Apoi echipele englezeşti. Îmi plãceau Liverpool, Arsenal şi culmea Leeds United. Îmi plãcea un sport care începea unde se terminã calculele şi izbucneşte nebunia. Îmi plãceau Owen, Rooney, Gerrard.
Îmi plãcea s-aud valuri de zgomot şi furtunã cã se bate un corner.
Îmi plãcea sã vãd fulare; bere; comunitate; cântece; valuri; îmbrãţişãri; aproape-faulturi; minuturi 93.
Apoi a fost imnul lor care azi încã-mi dã des goosebumps.
A fost Gerrard ca alegere inevitabilã.
A fost Beatles.
Nu ştiu secunda exactã când am zis cã va fi Liverpool dar era prin 2000-ish.
Nu era ceva cu sens, era ceva cu emoție.
Nu era vreo moştenire de familie şi ani buni nu am împãrțit asta cu nimeni.
„Mama n-a înțeles 12 ani de ce plângeam în 2005”
Tot ce-aveam erau nişte nebuni care-mi cântau You'll never walk alone, cu obrajii roşii loviți de ploaie când Liverpool era condusã de echipe mai bune şi mai bine plãtite. Nebunii de la televizor. Mi-a fost de-ajuns.
Apoi a venit 2005. Istanbul. Meciul vieții mele. Sunt secunde din meciul ãla pe care nu le voi uita cât trãiesc, deşi tot din el am uitat detalii pe care un om înzestrat cu memorie le-ar ține minte.
Am vãzut acel meci cu lacrimi de tristețe şi-apoi de bucurie, la un televizor minuscul, într-o camerã minusculã. Ştiu cã mama s-a trezit neînțelegând de ce plâng. Ştiu cã 12 ani n-a înțeles. Dar a fost cel mai mişto rollercoaster. E o imagine cu Stevie fãcând un gest cu brațele spre coechipieri: hai, hai, pe care tot restul vieţii mi-am amintit-o când ceva pãrea imposibil. Nimic nu e, ştiu de la Stevie şi-ai mei.
Am uitat matematica toatã cu ei.
Am urlat cu ei.
Am strâns pumnii cu ei.
Am cântat pe înfrângeri cu ei (oho de câte ori).
Am apãrat neapãrabilul cu ei (cã l-am iubit pe fraier, deşi istoria a arãtat cã poate totuşi Siarez nu merita).
M-am îmbãtat fãrã sã beau cu ei (returul cu Barca, mulțumesc Klopp).
Am visat peste ce ne era permis sã visãm.
L-am apãrat pe Hendo şi-o sã-l apãr mereu cã m-a învãțat cã eşti cine decizi cã eşti, nu ce decide genetica, publicul, necredincioşii, lipsa ta de grație cã eşti.
Au venit apoi cele mai bune 2 sezoane din istorie (din istoria mea cu ei cel puțin).
L-am vãzut pe Hendo ridicând Cupa Champions League, cum făcuse Stevie. Răzbunarea
Ne-am vãzut pe noi uitând sã pierdem.
Am uitat şi eu cum e sã pierzi.
„Cineva zice că suntem snobi ăștia care nu țin cu echipe din Ro”
Acum ajung acasã din Half time şi citesc statusuri idioate de la oameni care spun ce echipã slabã e Liverpool judecând doar dupã meciul de azi.
Unii se laudã cã nu mai vãzuserã vreun meci Liverpool dar tot se dau experți în fotbal. Cineva zice cã suntem snobi ãştia care țin cu Liverpool cã nu ținem cu echipe din Ro.
Mor de râs amintindu-mi cum am "vãzut" la radio meciul pierdut de Dinamo cu Foresta Fãlticeni. Cu 5-4 :))) şi amintindu-mi cum colecționam revistele clubului şi plângeam dupã transferuri odioase. Iertați-ne cã am depãşit faza asta şi-am ales sã iubim şi altele, mno.
Iertați-ne cã am iubit şi mai mult Liverpool când aluneca Stevie...
Când îşi f***a Karius cariera în fața a milioane de oameni.
Când muşca Luis din adversari.
Când mi-a frânt Torres inima plecând.
Când ne-o luam mai rãu decât erau visele noastre mari.
Când nu ştiam şi nu voiam neapãrat sã explicãm, dar puteam cânta YNWA.
P.S: azi a glumit cineva de la masa noastrã cã el mã ştia dinainte, cã sunt unul din cei mai celebri suporteri roşcați ai Liverpool :))) cel mai mişto e cã nu e nimic special la mine, sunt suporteri care ştiu mai multe, au vãzut mai multe etc etc, şi nu e despre niciunul din noi. E despre toți de fapt. This means more.”
Sursa foto: Guliver/GettyImages
- Alexandra Nistoroiu este jurnalist de investigaţie, cu o experienţă importantă în scrisul pe sănătate şi cultură. Înainte să vină la Libertatea, realiza reportaje TV pe sănătate pentru Digi 24. Ca freelancer, a scris pentru publicaţii internaţionale ca Science, New Scientist, Balkan Insight, Vice, dar şi naţionale: Hotnews, Dilema Veche, Documentaria. A fost printre laureaţii secţiunii de investigaţie ai premiului Tânărul Jurnalist al Anului, în 2015, pentru un material despre o escrocherie medicală. Timp de trei ani, a fost editorul revistei independente de cultură Arte şi Meserii. A absolvit Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA) şi un masterat în Comunicare Audiovizuală (SNSPA). Este membru fondator al Balkan Network of Science Journalists.
CITEȘTE ȘI:
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
