Articol de Daniel Scorpie - Publicat miercuri, 07 noiembrie 2018 11:49
După 2-2 în tur, nici în retur n-a existat învingător între Napoli și PSG, chiar dacă scenariul s-a inversat, cu italienii alergând după egalare (1-1), după ce adversarul a controlat prima repriză.
Iar parizienii dau vina pentru semieșec pe brigada olandeză. "Arbitrul ne-a luat două puncte. Au fost două greșeli, ofsaid la penaltyul lui Napoli și un 11 metri pe care nu l-am primit. VAR e necesar, trebuie urgent introdus!", acuză președintele Nasser Al-Khelaifi.
"Bernat n-a înscris în viața lui"
Greșește însă bossul qatarian, pentru că gafa lui Thiago Silva, care lovește prost mingea, anulează poziția inițială de afară din joc a lui Callejon, făcut apoi sandviș în careu de brazilian și de portarul Buffon.
"Are însă dreptate la faultul lui Maksimovici asupra lui Bernat din minutul 72", a scris Gazzetta dello Sport. Și Ancelotti s-a plâns și a protestat vehement față de Kuipers, golul lui PSG marcându-se cu 5 secunde după epuizarea prelungirilor primei reprize.
"Bernat n-a înscris în viața lui, dar toți foștii mei jucători mă pedepsesc mereu. L-am ales pe Insigne să bată penaltyul pentru că-l știe foarte bine pe Buffon", a explicat antrenorul lui Napoli.
5 meciuri la rând
cu gol marcat acasă în Ligă are Insigne. Este primul italian care reușește performanța
17 goluri
a marcat PSG în ultimele 18 partide din Ligă cu contribuția lui Kylian Mbappe, 12 reușite și 5 pase decisive
9 penalty-uri
s-au dictat contra lui PSG în ultimele 13 meciuri jucate în deplasare de liderul din Ligue 1
"Am suferit în tăcere după eliminarea de la Madrid, acel cartonaș roșu a fost o nedreptate. Mi-a lipsit mult Liga și am revenit gata de luptă. Egalul a fost rezultatul corect"
Gianluigi Buffon, portar PSG"E greu să acceptăm rezultatul, dar a fost imposibil să o batem pe Napoli. Grupa e superdificilă, dar partea bună e că soarta calificării stă în mâinile noastre, cu două victorii"
Thomas Tuchel, antrenor PSG
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat