Articol de Adrian Jitea - Publicat miercuri, 10 aprilie 2024 00:02 / Actualizat miercuri, 10 aprilie 2024 03:46
Arsenal și Bayern au remizat, scor 2-2, în prima manșă a sferturilor de finală din Liga Campionilor.
- Returul Bayern - Arsenal este programat pe 17 aprilie, de la ora 22:00
- În celălalt meci al serii, Real Madrid și Manchester City au remizat, scor 3-3.
Băieții lui Arteta caută să devină bărbați într-un final de sezon infernal. O stagiune a răzbunărilor. În fața lui Guardiola, pentru titlul anul trecut. Și în fața lui Bayern, pentru infinitele umilințe din Ligă.
Împotriva bavarezilor părea un moment ideal. Tuchel venea cu un vestiar scăpat de sub control și risca să se întoarcă de la Londra cu o cursă separată.
Repriză de vis în Arsenal - Bayern
Meciul a început în conformitate cu forma din 2024. „Tunarii” au deschis scorul rapid, în minutul 12. Saka a finalizat cu stângul, la colțul lung. Neuer a putut doar admira execuția.
Arsenal a continuat să aibă inițiativa, dar a fost pedepsită la primul atac periculos al oaspeților. Gabriel a pasat impresiv, improvizația Kiwior n-a reușit să ajungă la minge. Bayern a profitat și a egalat prin Gnabry, fostul „copil teribil” de pe Emirates.
Minutul 30 a adus o nouă greșeală de interpretare a fundașului polonez. Nu a făcut un fault tactic la centrul terenului, l-a pierdut pe vitezomanul Sane. Saliba l-a oprit doar prin fault. Penalty-ul rezultat a fost transformat elegant de Kane, fostul mare rival al „tunarilor”, aflat în căutarea primului trofeu major al carierei.
Tuchel n-a schimbat partitura. Și-a așezat elevii la 30 de metri de poartă și a mizat pe contrele lui Sane și Gnabry. Arteta și-a recunoscut greșeala. La pauză l-a scos pe Kiwior, înlocuit cu Zinchenko.
FOTO. Cele mai spectaculoase imagini din Arsenal - Bayern
N-a fost singura modificare. Cele efectuate în minutul 67 au avut impact și pe tabelă. Gabriel Jesus l-a servit ideal pe Trossard, iar viitorul adversar al României, în grupa de la Euro 2024, a demonstrat de ce e „rezerva perfectă”.
Cele două combatante nu s-au potolit nici în ultimul sfert de oră. Joc pe contre, un ritm demn de cea mai importantă competiție a planetei. Câțiva centimetri au stat în calea golului de 2-3. Kingsley Coman a venit perfect la colțul scurt, dar devierea lui a trimis mingea în bară.
Calificarea se decide pe 17 aprilie, la Munchen. Între timp, Arsenal are un test complicat în Premier League, acasă, contra lui Aston Villa. Bayern, ieșită din lupta pentru titlu, primește vizita lui Koln.
FINAL. Arsenal - Bayern 2-2
- Au marcat: Saka 12, Trossard 76 / Gnabry 18, Kane 31 (pen.)
- Pentru statistici, click AICI
- VIDEO cu cele mai importante faze
UPDATE 20:40 / „Tunarii” au ajuns pe Emirates
Elevii lui Mikel Arteta au trecut prin filtrul de securitate și au ajuns la stadion.
Our house 🏠
— Arsenal (@Arsenal) April 9, 2024
Team news 🔜 pic.twitter.com/T1vSeIOhC4
UPDATE 19:30 / Măsuri sporite de securitate la Londra
Amenințările teroriste din ultimele 24 de ore au adus măsuri de securitate fără precedent în Londra, dar mai ales în jurul arenei lui Arsenal.
Arsenal - Bayern, echipele de start
Arsenal (4-3-3): Raya - White, Saliba, Gabriel, Kiwior - Odegaard, Jorginho, Rice - Saka, Havertz, Martinelli
Rezerve: Ramsdale, Elneny, Gabriel Jesus, Hein, Nelson, Nketiah, Partey, Smith Rowe, Tomiyasu, Trossard, Vieira, Zinchenko
Antrenor: Mikel Arteta
Bayern (4-2-3-1): Neuer - Kimmich, Dier, de Ligt, Davies - Laimer, Gnabry - Sane, Musiala, Gnabry - Kane
Rezerve: Peretz, Ulreich, Choupo-Moting, K. Coman, Guerriero, Kim, Mazraoui, Muller, Pavlovic, Tel, Upamecano, Zaragoza
Antrenor: Thomas Tuchel
Stadion: Emirates
Arbitru: Glenn Nyberg (Suedia)
Mai puteți citi:
Dorinel Munteanu, după ce a răpus-o pe Dinamo: „Nu dau sfaturi, dar...”