INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  CFR CLUJ - CELTIC 1-1

CFR CLUJ - CELTIC // Parfum de Champions League! Scenografie a ardelenilor înaintea meciului

Foto: Raed Krishan
Foto: Raed Krishan

Articol de - Publicat miercuri, 07 august 2019 22:24

CFR CLUJ - CELTIC, în turul 3 din Liga Campionilor / Aura unui meci cu un adversar cu o istorie și un nume remarcabile a transformat Clujul și arena din Gruia într-un exercițiu despre cum ar putea fi din nou la masa bogaților europeni. Scor final 1-1.

Nu a fost chiar un meci cu statut de sold-out, dar tribunele din Gruia au fost aproape pline astăzi, când parfumul lui Celtic a făcut să se simtă deja apropierea de masa bogaților din Champions League. Fanii scoțieni au înviorat tot centrul orașului peste zi, terasele au făcut vânzări semnificative de bere, iar colțul lor alb-verde din stadion a fremătat continuu, aducând un fragment din „Celtic Park” pe „Constantin Rădulescu”.

Suporteri de prin toată Transilvania au venit să vadă spectacolul CFR – Celtic, iar la casele de bilete au apărut inclusiv turiști străini aflați ocazional în Cluj, captați către partidă de faima unor oaspeți care, chiar dacă nu mai sunt în topul continental, atrag pretutindeni prin istorie și notorietate. Mesajul  din galeria CFR-ului: „Fierbe întregul oraș / Toată peluza răsună / Gradenele tremură / Frânarii sunt împreună”.

15.000 de suporteri au fost prezenți pe arena din Cluj

Rondon aduce explozia

Începutul curajos al CFR-ului a inflamat fanii, nu puține au fost momentele în care lumea s-a ridicat în picioare să aplaude forcingul „vișiniilor”, iar golul de 1-0 al lui Rondon a adus o explozie, deschizând visele către o seară de neuitat.

Pe margine, Petrescu a stat tot timpul în priză, iar al patrulea arbitru aproape că s-a mutat lângă banca românilor pentru a-l ține în hățuri pe năvalnicul Dan.

cfr celtic21

Petrescu, „amicul” arbitrului

Egalarea lui Forest a mai estompat din sonor, aducând însă în prim-plan cântecele britanicilor, urcați pe garduri să celebreze reușita neașteptată a lui Celtic, într-un moment în care CFR-ul părea să dețină controlul pe gazon.

O repriză care, una peste alta, a dat nota unei tensiuni de Champions League, cu un Petrescu intrat la cabine la pauză un car de nervi. În drum spre vestiar, s-a rățoit din nou la "central", fiind Calmat doar de portarul de rezervă al lui Celtic, Craig Gordon, care a intervenit pentru ca lucrurile să nu o ia la vale.

Selecționerul a stat cu Lobby

Multă lume bună a asistat la meciul de azi, iar de pe lista spectatorilor n-a lipsit nici selecționerul Cosmin Contra, care a urmărit jocul alături de Bogdan Lobonț, deocamdată fără contract după despărțirea de Universitatea Cluj. De asemenea, ex-"principalul" lui CFR, Toni Conceicao, a venit la partidă, și el cu statut de antrenor liber după ce nu s-a înțeles cu Gigi Becali pentru a prelua FCSB.

Cine merge mai departe după 1-1 în turul din Gruia?

CFR Cluj
Celtic

 

 

Vezi și:

CFR CLUJ - CELTIC // VIDEO Atenție, imagini DURE! Un suporter scoțian a căzut pe scările arenei din Gruia

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
FCSB, tun financiar în Europa League » Anunțul lui Gigi Becali la GSP Live Special
Europa League
FCSB, tun financiar în Europa League » Anunțul lui Gigi Becali la GSP Live Special
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
Europa League
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează