INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  CFR CLUJ - MACCABI TEL-AVIV 1-0

CFR CLUJ - MACCABI TEL-AVIV 1-0 // FOTO » Șșșt, a vorbit campioana! CFR Cluj a învins-o pe Maccabi Tel-Aviv cu 1-0

CFR Cluj - Maccabi Tel-Aviv +9   FOTO
CFR Cluj - Maccabi Tel-Aviv

Articol de - Publicat miercuri, 24 iulie 2019 22:52

CFR Cluj a învins-o cu scorul preferat al casei, aseară, în Gruia, pe Maccabi Tel-Aviv. Un 1-0 solid și-o victorie ce le dă speranțe la calificare jucătorilor lui Petrescu, un mesaj pentru „prietenii” antrenorului.

Dan Petrescu și ai lui au fost îndârjiți de criticile „amicilor” din startul sezonului. CFR a început să joace ca o campioană, iar clujenii ar trebui să mulțumească pentru bobârnacele verbale, fie ele răutăcioase au ba.
Iar veteranii criticați până acum o săptămână parcă au mâncat jăratic în prima repriză, aseară. Camora, Deac, Culio s-au scuturat ca voinicii din povești și-au luat-o pe Maccabi la bani mărunți.

Unde mai pui că și Omrani a început să-și ia rolul de titular în serios, nu a mai avut nevoie de multe ratări pentru a înscrie un gol care a avut efect de bisturiu în apărarea oaspeților, trădată de imprecizia propriului căpitan, Peretz.

I-a dat pe silent pe adversari

Super-Dan n-a avut nevoie de o eroare de arbitraj sau să fie mângâiat cu o vorbă dulce, reușita lui Billel a făcut o diferență logică. Periculos, urmărit din tribună cu ochelari șic de către Țucudean, Omrani a mai avut două situații de a puncta.

Oricum, i-a băgat în sperieți pe adversarii ce n-au reușit în 45 de minute decât șuturi anemice. Iar când au tras tare, vișiniii au fost pe baricade, n-au lăsat loc de interpretări.

Față de alte păcate anterioare, campionii României au început repriza secundă cu piciorul pe accelerație. Pfff, ce-a putut să rateze Rondon (50), a tras ca o cizmă! Și publicul a simțit gustul victoriei, a fost mai vivace decât de obicei, a apreciat schimbările de ritm ale clujenilor.

Un pas mic pentru un succes ce poate fi mare

Maccabi a stat și a acceptat Ciuleandra românilor, cu gândul la presiunea de la Tel Aviv. Vorba lui Elhamed, ex-dinamovistul conectat deja la duelul din Gruia, în perspectiva viitorului apropiat cu Celtic: „CFR trebuie să câștige cu 2-0 la Cluj, fiindcă la Tel Aviv o va aștepta o furtună!”.

„Feroviarii” au continuat să fie preciși în ceea ce au făcut, iar când flancul a fost descoperit, Arlauskis a întins o mână salvatoare ce-a respins golul ca și făcut al lui Blackman (69). Pe final, ardelenii și-au adus aminte că 1-0 e scorul preferat al profesorului lor și au făcut unul, doi, trei pași în spate, în ciuda semnalelor „Bursucului” de a duce jocul mai aproape de Gianniotis. Temporizare, contre cu „centralul”, un succes la limită, fără gol primit, așa cum îi place și voia Petrescu. 

100 de jucătoricu minute în cupele europene a strâns CFR prin introducerea lui Sylla în locul lui Djokovici. Dintre aceștia, 71 sunt străini

CFR Cluj - Maccabi Tel-Aviv 1-0 (Omrani 22)

Click AICI pentru live+statistici

 

 

Desfășurarea partidei

min. 90+4 Final de meci! CFR Cluj câștigă meciul tur cu Maccabi Tel- Aviv, scor 1-0.

min. 90 Ultima schimbare la CFR: iese Deac, intră Pereira.

min. 88 Burcă, în urma unui duel aerian, calcă strâmb și le dă emoții clujenilor, dar acesta revine pe teren.

min. 86 Culio îl faultează pe Atar, iar arbitrul acordă lovitură liberă pentru israelieni, dintr-o poziție care nu poate amenința poarta clujenilor.

min. 83 Ultima schimbare pentru Maccabi: iese Shechter, intră Atar.

min. 81 Burcă încearcă un șut de la distanță, dar mingea trece mult peste poarta israelienilor.

min. 80 Păun este faultat de către Kandil, iar acesta din urmă vede cartonașul galben.

min. 79 Petrescu face a doua schimbare: intră Sylla în locul lui Djokovic.

min. 74 Culio îl faultează pe Peretz și arbitrul acordă posesia israelienilor. 

min. 72 Prima schimbare la CFR: intră Păun în locul lui Rondon.

min. 69 Nou-intratul Blackman încearcă un șut din marginea careului, dar balonul trece peste poarta ardelenilor.

min. 67 A doua schimbare la Maccabi: intră Blackman în locul lui Ofoedu.

min. 64 „Victorie CFR!”, strigă suporterii din Gruia.

min. 63 Ofoedu încearcă un șut din marginea careului, dar mingea trece peste poarta lui Arlauskis.

min. 55 Prima schimbare este efectuată de către israelieni. Iese Cohen și intră Micha.

min. 48 Rondon ratează o ocazie uriașă, după ce scăpase singur cu portarul israelienilor.

min. 46 Începe repriza a doua, fără nicio modificare în teren.

PAUZĂ!

min. 45 Ocazie uriașă pentru israelieni! Ofoedu trimite în plasa laterală.

min. 42 Djokovic îl faultează în atac pe Jair și vede cartonașul galben.

min. 34 Shechter încearcă o centrare, dar mingea este deviată și ajunge în brațele lui Arlauskis.

min. 32 Omrani scapă către poarta israelienilor, dar arbitrul oprește jocul pentru un fault făcut de Culio asupra lui Kandil. 

min. 22 GOL! CFR - Maccabi 1-0 » Clujenii deschid scorul prin nimeni altul decât Billel Omrani, care îl învinge pe portarul israelienilor cu o lovitură de cap din careul mic. 

min. 19 Israelienii scapă pe contraatac, Cohen primește în marginea careului și șutează către poarta CFR-ului, dar Arlauskis reține fără probleme. 

min. 18 Omrani centrează pentru Rondon în careul mic, dar israelienii resping în corner. 

min. 17 „Luptă CFR!” strigă suporterii din Gruia.

min. 16 Shechter pătrunde în careul clujenilor, dar apărarea CFR-ului blocheaza șutul acestuia.

min. 4 Rondon își faultează adversarul, iar arbitrul acordă posesia israelienilor. 

Începe partida! Maccabi are lovitura de start!

ECHIPE DE START

CFR: Arlauskis - Susic, Vinicius, Burcă, Camora - Culio, Bordeianu, Djokovic - Deac, Rondon, Omrani
Rezerve: Vâtcă - Sylla, Păun, Pereira, Costache, Mureșan, Peteleu
Absenți: Țucudean (indisponibil), J. Fernandez, Petrila, Itu (neincluși pe lista UEFA)
Antrenor: Dan Petrescu

Maccabi: Gianniotis - Kandil, Piven, Jair Amador, Davidzada - Cohen, Peretz, Glazer, Rikan - Ofoedu, Shechter
Rezerve: Tenenbaum - Blackman, Micha, Atac, Baltaxa, Geraldes, Barsky
Absenți: Sheran Yeini (accidentat)
Antrenor: Vladimir Ivic

Stadion: „Dr. Constantin Rădulescu”, Cluj (15.500 locuri)
Arbitru: Jose Sanchez (Spania)

 

După ce au trecut de FC Astana (0-1 și 3-1), clujenii se duelează în turul secund cu Maccabi Tel-Aviv, campioana din Israel.

Elevii lui Dan Petrescu au avantajul celor cinci meciuri oficiale jucate deja: Supercupa, două în campionat și două în Liga Campionilor. Israelienii au jucat un singur meci, câștigând Supercupa.

Returul se va juca marți, 30 iulie, de la ora 20:00, în Israel, și va fi liveTEXT pe GSP.ro. 

Dacă trece de Maccabi, CFR Cluj va juca în turul III cu învingătoarea meciului dintre Kalju (Estonia) și Celtic (Scoția).

 

 

???? | מכבי יצאה לקלוז'. | בלקמן: "מגיעים עם ביטחון" לכתבה המלאה ◀ http://bit.ly/2XZr2yd

Publicată de ‎Maccabi Tel Aviv FC - מועדון הכדורגל מכבי ת"א‎ pe Marţi, 23 iulie 2019

 

VEZI ȘI:

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (170)
1745flo
1745flo  •  25 Iulie 2019, 10:41

Supărare mare in gigime!

1198766430181192
Abigail Laslas  •  25 Iulie 2019, 00:14
Postat de mario_rdfe pe 25 Iulie 2019, 00:04

Ti am zis de andone, ptr ca pe a lui nu ai taxato, ca e diplomat. Pe petrescu l ai pus pe scaunul electric. In fine . Oricum petrescu este antrenor mai bun ca anddone si ca gigi, iar cfr e trei ori mai echipa ca fcsb. SÂC!

am vazut in China, ce bun a fost petrecsu fara arbitri

1198766430181192
Abigail Laslas  •  25 Iulie 2019, 00:11
Postat de rammstein_deutschland pe 25 Iulie 2019, 00:03

de unde stiai ca este vorba despre tine ??? faceam prezenta ..tu ai strigat primul prezent

vaaai, ce "inteligent". da cu treci codrii de arama n-ai priceput-o, este prostea?

Vezi toate comentariile (170)
Comentează