Articol de GSP - Publicat marti, 28 septembrie 2010 00:00
Clujenii păşeau pe Olimpico plini de speranţă că pot reedita performanţa de acum doi ani. Cu o echipă cu cinci fundaşi în teren, dar cu Edimar care facea tot flancul drept, Cîrţu spera că îl poate surprinde pe Ranieri.
Prima repriză a început bine pentru clujeni, ei încercînd foarte des şuturile de la distanţă, fără rezultat pe tabelă. Romanii s-au trezit tîrziu, şi Menez a început să îl şicaneze pe Rada, depăşindu-l în dese rînduri şi centrînd periculos în faţa porţii, dar a fost ziua lui Nuno Claro. Totuşi, CFR-ul putea să intre în avantaj la pauză dacă Traore, scăpat singur cu Lobonţ, prefera o pasă la Culio în centrul careului, în loc de şutul care a lovit doar transversala.
Partea a doua început cu Roma în atac, presînd tot mai puternic. Pizarro, Vucinici şi Totti au trecut pe rînd pe lîngă deschiderea scorului. Mexes a spart gheaţa în minutul 69 cu un şut din centrul careului după o centrare a lui Pizarro. La doar două minute Boriello a majorat scorul cu o execuţie de maestru, din voleu. Clujul a sperat iar la golul lui Rada, dar pînă la final nu au mai putut perfora încă o dată poarta lui Lobonţ
Cele două echipe împart poziţia a doua a clasamentului, dar clujeni sînt favorizaţi de golaveraj.
AS ROMA - CFR CLUJ 2-1
Au marcat: Mexes 69, Boriello 71
VEZI AICI COMENTARIUL LIVETEXT AL PARTIDEI
Stadion Olimpico
AS ROMA: 1. Lobonţ - 2. Cicinho, 5. Mexes, 29. N. Burdiso, 3. Castellini - 16. De Rossi, 7. Pizarro- 20. Perrotta, 10. Totti, 94. Menez - 9. Vucinici
Antrenor: Claudio Ranieri
Rezerve: 32. Doni, 4. Juan, 33. Brighi, 8. Adriano, 19. Baptista, 22. Borriello, 77. Cassetti
Absenţi: Taddei, Julio Sergio, Okaka (accidentaţi)
CFR CLUJ: 1. Nuno Claro - 4. Panin, 20. Cadu, 15. Alcantara, 24. Rada, 66. Edimar - 8. Kivuvu - 19. Culio, 7. E. Dică, 22. Hora - 9. Traore
Antrenor: Sorin Cîrţu
Rezerve: 44. Stănciou, 2. Tony, 28. E. Kone, 13. Piccolo, 16. Bastos, 10. De Zerbi, 32. Bjelanovici
Absenţi: G. Mureşan, Y. Kone (accidentaţi)
Arbitru: J. Eriksson. Asistenţi: F. Nilsson, M. Klasenius (toţi din Suedia)
FC BASEL - BAYERN MUNCHEN 1-2
Au marcat: Frei '18 / Schweinsteiger 56, 89
Stadion: St. Jakob-Park
BASEL: BASEL: Costanzo - Inkoom, Abraham, Ferati, Safari - Shaqiri, Yapi, Huggel, Stocker - Frei, Streller
Antrenor: Thorsten Fink
BAYERN: Butt - Butt - Lahm, Van Buyten, Badstuber, Pranjici - Van Bommel, Schweinsteiger - Hamit Altintop, Muller, Kroos - Klose
Antrenor: Louis van Gaal
Arbitru: Craig Thomson (Scoţia)
Meciuri disputate: CFR Cluj - Basel 2-1, Bayern - AS Roma 2-0
Etapa viitoare (19 octombrie): Bayern - CFR Cluj, AS Roma - Basel
Clasamentul grupei LIVE:
1. Bayern 2j, 6p
2. CFR CLUJ 2j, 3p
3. As Roma 2j, 3p
4. Basel 2j, 0p
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
![Golgheterul din Superliga are cu ce se lăuda în plan personal! » „Jumătatea” lui arată spectaculos](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/a15e9e71-4870-4478-90ab-801413253d6d.jpg?width=195&height=130)
![A bătut-o pe Dinamo, dar Alibec are altă rivală în Superligă: „Avem o revanșă de luat, ne-au dat cu terenul în cap!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/15022025/5310416d-697f-4215-b672-a5ee2296ef6d.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul