Corespondență din Portugalia » O zi prinși în inima Lisabonei. Orașul care renaște

Poți să te îndrăgostești de un oraș în câteva zile? Hmmm... Îmi pun întrebarea și mintea, sceptică, îmi cere să mai aștept, dar inima i-o ia mult înainte, bate ca nebuna, gata să sară din piept. Tontule, asta e, ești îndrăgostit de Lisabona!
E straniu, trăiesc ca într-o stare de transă departe de lumea noastră, pășind pe trotuarele pavate manual în mozaicuri de bazalt și calcar în această frumoasă poveste latină la sfârșit de continent. Plină de culoare, de pasiune, o împletire de vechi și nou, tradiții și modernism, luminată de soarele strălucitor și mângâiată de apele fluviului Tejo, care culege esența lusitană și o împrăștie în Atlantic oferind-o lumii întregi.

"Ceva mai frumos ca Lisabona mea n-am găsit"

Când am aflat că plecăm la Lisabona, am căutat, curios să aflu ce cred alți oameni care au fost aici, au simțit cu mult înainte ceea ce simt eu acum. Toți reiau acest cuvânt: frumos.

"E poate cel mai frumos oraș al Europei", spune Ioan Timofte, fostul nostru internațional, în timp ce Cristian Ponde, românul ce joacă la Sporting și locuiește de 12 ani în cel mai vestic punct continental important, pare sedus: "Am călătorit mult, dar ceva mai frumos ca Lisabona mea nu am găsit".

"O calitate naiv teatrală ce încântă și captivează"

Îmi amintesc un citat al romancierului german Erich Maria Remarque, care descrie atât de plastic orașul în Noapte la Lisabona: "Ziua, Lisabona are o calitate naiv teatrală care încântă și captivează. Dar noaptea e ceva de basm, plutind spre mare pe deasupra teraselor luminate, ca o femeie îmbrăcată în haine de sărbătoare ce iese la întâlnirea cu iubitul întunecat".

Mireasma maură la fiecare pas

Gata cu vorbele atât de minunat șlefuite!, mi-am zis. Vreau să văd, să mă conving! Să bat străduțele înguste întinse în sus și-n jos pe cele șapte coline până când n-o să-mi mai simt picioarele.

Și nu-mi doresc să încep cu un cartier șic sau cu bulevardele largi, muzeele, galeriile de artă și vederile superbe spre Tejo, caut să descopăr și locuri mai puțin văzute și oamenii lor, cei care nu apar mereu în fotografii.

Zidurile "pictate" cu azulejos

Urc prin Mouraria alături de Raed și simțim mireasma maură la fiecare pas. Din zidurile albe sau acoperite de faimoasele azulejos, plăcuțele de ceramică pictate, embleme ale Portugaliei din vremuri îndepărtate.

Poți să și cumperi azulejos. Costă 20 de euro o plăcuță la magazinele mici din zonă. Ne îndreptăm spre castelul São Jorge, cetatea maură fortificată din vârful celui mai înalt deal din centrul istoric al orașului.

Carlos și grătarul la colț de stradă

După un colț, ne oprim o clipă. Mai multe clipe. Un bărbat a ieșit la grătar, cu friptură și cârnați. Nu ne așteptam să găsim aproape de centru o asemenea imagine.

Zâmbim și ne apropiem. E Carlos, fan Sporting de zeci de ani. Află că suntem ziariști români și ne arată trei degete: "Să nu vă supărați, luați trei marți!".

Nu uitați de tramvaiele galbene

Trecem de el. Puțin mai sus, observăm rufe întinse la uscat în balcoane, coborând aproape de noi. Nimic neobișnuit în Mouraria. Nici femeile care ies la geamurile micuțe și discută cu vecinele peste stradă.

Cu ochii pe la geamuri, uităm de tramvaiele galbene, atât de multe și atât de speciale, decupate parcă din alt secol și aduse aici peste timp. Dacă nu ești atent, te agață. Ori ele, ori tuk-tuk-urile care se strecoară cu turiști în toate direcțiile. Și nu e prea mult loc.

Fado și ritmuri africane curgând în "izvoare fierbinți"

Urcăm la cetate, admirăm cea mai spectaculoasă priveliște a Lisabonei, peste "treptele" de acoperișuri roșii și coborâm pe cealaltă parte. Prin Alfama (de la originalul arab Al-Hamma, izvoare fierbinți), cel mai vechi cartier, ce datează din secolul al XI-lea.

Descoperim mici restaurante cu fado, muzica tragică născută aici, în Alfama. Dar fado-ul nu mai este de mult singur aici. S-a obișnuit să conviețuiască alături de ritmurile africane frenetice, atât de prezente în jur.

"120 de naționalități trăiesc în Alfama"

Un senegalez, Ibrahim, stabilit în Alfama de ceva vreme, ne spune: "Lisabona e locul unde putem trăi toți, veniți din toate colțurile lumii. Știi câte naționalități sunt în Alfama? 120! Veniți și voi dacă vreți! E cel mai cosmopolit loc de pe pământ". Vinde talismane în balconul de la Poarta Soarelui. Privește în zare, spre ocean, și visează.

Ajungem în Praça do Comércio, încântătoarea piață cu deschidere spre Tejo, și ne continuăm drumul spre Belém, cu turnul său emblematic la care s-a format o coadă de 100 de metri și minunata mănăstire Jerónimos, capodopera manuelină, singura care a rezistat devastatorului cutremur din 1755, când 35.000 de oameni și-au pierdut viața.

Străinii ajută Lisabona să renască

Se face seară, seara specială a lui Remarque, și vedem Caixa-Chiado și Bairro Alto, în plin centru, zona de plimbare printre restaurantele micuțe și pline de savoare. E aglomerat, sunt turiști peste tot. Ei sunt cei care ajută Lisabona să renască după criza financiară globală ce a afectat și Europa începând cu sfârșitul anilor 2000.
Corespondentul El Pais la Lisabona releva o creștere a turismului cu 38,6% în primul trimestru al acestui an, față de aceeași perioadă din 2016. Și sosirile la aeroportul Humberto Delgado, cu 26% mai multe. Acum, 95% din camerele de hotel sunt ocupate!

"Din 2014, în fiecare lună se deschid în medie două hoteluri noi și 75 la sută din camere sunt date străinilor". Străinii care, ajutați de schimbările fiscale făcute de guvernul lusitan în 2012, au început să investească masiv. Același El Pais susține că o treime din start-up-urile portugheze au fost create de străini.

"Sănătate, românilor!"

Mergem și discutăm, seduși de ceea ce vedem în jur. La un moment dat, auzim în spate: "Măi, sunteți români!". Un bătrân care venise cu familia în excursie. E încântat că își găsește compatrioți la 3.000 de kilometri distanță: "Sănătate, românilor!". Și Lisabona chiar e sănătate. Urci, cobori, urci, cobori. E perfectă pentru a te menține în formă.

O scurtă pauză la cafeneaua A Brasileira, frecventată cândva de Fernando Pessoa, faimosul poet, eseist și scriitor portughez. Și încheiem călătoria prin Lisabona la Santini. Aici ne oprim, lumea întreagă pare că și-a dat întâlnire la coadă pentru "cea mai fină înghețată". Obrigado, Lisboa!

"În colțul Europei, bătrâna și decadenta Lisabona de odinioară atrage astăzi tinerii mai dinamici și mai întreprinzători din lumea anglo-saxonă, braziliană și africană"
El Pais Semanal, revistă spaniolă

"Într-o lume închisă, toleranța noastră e esențială"

Fernando Medina, primarul Lisabonei din aprilie 2015, în vârstă de 44 de ani, a afirmat pentru El Pais că atragerea valului de străini care vizitează capitala e influențat și de caracterul portughezilor. "Într-o lume care își închide porțile, toleranța noastră s-a dovedit o valoare esențială. Și nu e ipocrizie, așa ne-am născut". z

860 de euro salariul mediu, 435 chiria la garsonieră!

Afonso Leitão, unul dintre ofițerii de presă ai lui Sporting, ne spunea: "Lisabona nu e un oraș scump, dar nici ieftin. Se poate trăi foarte bine aici". Salariile nu sunt mari, în jur de 860 de euro mediu și 557 de euro minimum, cele mai mici din Europa de Vest. Însă prețurile nu sunt exagerate. De exemplu, poți să mănânci la prânz bine de 10 euro. În doi, masa la restaurant poate ajunge la 30 de euro. Chiria e însă mare: în jur de 670 de euro pe lună la o garsonieră în centru și 435 în alte zone. Și 1.260 de euro la 3 camere în centru, 780 în alte cartiere. z

Prețuri la Lisabona
Restaurant
Bere la sticlă (0,5 l) 1,5*
Cappuccino 1,30
Pepsi (0,5 l) 1,26
Apă (0,5 l) 1
* Prețurile sunt exprimate în euro

Market
Orez (1 kg) 0,84
Ouă (12) 1,61
Banane (1 kg) 1
Roșii (1 kg) 1,35
Cartofi (1 kg) 0,75
Apă (1,5 l) 0,53

Transport
Bilet metrouĂautobuz (o zi) 6,65
Taxi (km) 0,47
Benzină 1,46

Îmbrăcăminte
Blugi 80
Pantofi sport 70
Pantofi piele 90