INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  CFR CLUJ - ASTANA

CFR CLUJ - ASTANA // Dan Petrescu se plânge de tragerea la sorți din Liga Campionilor: „Am căzut rău!”

Articol de GSP - Publicat marti, 18 iunie 2019 20:28

Dan Petrescu s-a declarat nemulțumit de tragerea la sorți din Liga Campionilor, unde CFR Cluj va juca în primul tur cu Astana din Kazahstan.

Clujenii au mărturisit că ar fi preferat alt oponent în dubla mansă din turul inaugural, distanța de peste 4000 de kilometri până la Astana și terenul sintetic pe care se va juca primul meci fiind principalele motive de îngrijorare pentru campioana României.

„Am căzut rău! Din cele cinci echipe posibile, n-aș fi vrut Steaua Roșie Belgrad, și bine că am evitat-o. 

Astana a fost a doua pe care nu o voiam, pentru că este o deplasare foarte lungă, joacă pe teren sintetic și e in plin campionat, într-o formă sportivă bună, are buget extraordinar, mulți bani, își permite să plătească un jucător din naționala României...

Nu a pierdut nici cu Atletico Madrid sau Galatasaray și asta spune multe despre forța ei pe teren propriu”, a declarat Dan Petrescu.

Tehnicianul este nemulțumit de faptul că echipa campioană a României nu a fost cap de serie nici în primul tur preliminar.

„Sunt surprins de poziția pe care CFR a avut-o la tragere la sorți, patru tururi preliminare și nici măcar cap de serie în primul. Este foarte greu pentru fotbalul românesc și sunt dezamăgit de cum sunt tratate campioanele din România”, a adăugat Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj.

Informații de la Ciprian Deac

Ciprian Deac poate fi atuul clujenilor în ceea ce privește informațiile despre gruparea din Kazahstan. Și asta pentru că mijlocașul din Gruia a jucat la Aktobe, rivala Astanei.

„Am vorbit cu Deac, și el s-a interesat de echipă, orice informație e bine venită. O să-i studiez foarte bine, așa cum fac de fiecare dată cu toți adversarii”, spune Dan Petrescu.

„În urmă cu doi ani am jucat în Kazahstan, cunosc destul de bine echipa, au jucători buni, nu vom avea meciuri ușoare. Vom juca pe un sintetic ciudat, nu prea am mai văzut ca la ei, dar noi trebuie să avem în cap doar să trecem în turul următor” Ciprian Deac, mijlocaș CFR Cluj

Cel mai valoros jucător din lotul Astanei este mijlocașul croat Marin Tomasov, 31 de ani, care valorează 3,5 milioane de euro. În lotul echipei se mai află și Antonio Rukavina, fundaș dreapta sârb, trecut pe la Villarreal.

Primul meci se va juca la Astana, în Kazahstan, pe 9-10 iulie. Returul are loc la Cluj, pe 16-17 iulie. În timp ce turul doi al UEFA Champions League va avea loc pe 23/24 și 30/31 iulie.

Citește și:

UEFA CHAMPIONS LEAGUE, CFR Cluj - FC Astana // CFR Cluj și-a aflat adversara din primul tur al Ligii Campionilor

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nu-și explică decizia lui Mircea Lucescu: „De neînțeles, este jucătorul complet!”
Nationala
Nu-și explică decizia lui Mircea Lucescu: „De neînțeles, este jucătorul complet!”
Cristi Balaj, discurs fără precedent: „A trebuit să-l ridic pe Louis Munteanu de unde au avut unii grijă să-l coboare!”
Superliga
Cristi Balaj, discurs fără precedent: „A trebuit să-l ridic pe Louis Munteanu de unde au avut unii grijă să-l coboare!”
Ce spune șeful lui Dinamo, după prima înfrângere din play-off: „Ce să zic? Sunt cei mai buni din țară la asta”
Superliga
Ce spune șeful lui Dinamo, după prima înfrângere din play-off: „Ce să zic? Sunt cei mai buni din țară la asta”

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (16)
capca1
capca1  •  18 Iunie 2019, 22:16

Păi, de Astana ne e frică, Dudelange ne elimină...Doamne, ce fotbal mic avem ! E stilul Petrescu, să se plângă din orice !

137729076992236
Conache Pavel  •  19 Iunie 2019, 06:02

dan petrescu se plangea si daca cfr avea turul I liber !!

10200848093840916
Giuliano Junc  •  19 Iunie 2019, 00:27

După ce ai fost eliminat anul trecut de o echipă din Luxemburg te plângi de ”rele tratamente aplicate impotenților”?! Ce vroiai să te bage direct în grupe?! Nu îți e așa puțin rușine mai ales că ai fost un fotbalist mare care a jucat la un nivel înalt?! Ăsta nu e patriotism, e lipsă de decență! La muncă nu la întins mâna!

Vezi toate comentariile (16)
Comentează