Articol de GSP - Publicat miercuri, 16 martie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 16 martie 2011 12:49
Felix Magath nu mai e de astăzi antrenorul lui Ciprian Deac la Schalke 04. Deşi a calificat echipa în "sferturile" Ligii Campionilor, evoluţiile slabe din campionat (locul 10 în clasament) i-au adus tehnicianului german demiterea.
Şefii clubului i-au reproşat totodată lui Magath lipsa de comunicare şi inflexibilitatea în relaţiile cu jucătorii, dar şi faptul că a luat decizii fără a consulta conducerea.
La următorul meci al echipei, duminică, în campionat, împotriva lui Bayer Leverkusen, pe bancă va sta secundul Seppo Eichkorn. Iar începînd cu 1 aprilie, conducerea tehnică va fi preluată de Ralf Rangnick, al cărui debut va fi la meciul din Bundesliga cu FC St. Pauli.