Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 19 iulie 2023 15:41 / Actualizat miercuri, 19 iulie 2023 16:07
Denis Zmeu, preparator fizic la Ararat, a dezvăluit punctele forte și slabe ale celor de la Urartu, campioana Armeniei, viitoarea adversară europeană a Farului
Farul a părăsit lamentabil preliminariile Champions League, după 0-3 la Tiraspol cu Sheriff, risipind visele morganatice ale lui Gică Hagi vizavi de cea mai importantă competiție continentală. Totuși, campioana României nu părăsește cupele europene, a retrogradat în preliminariile Conference League, al 2-lea tur preliminar, unde va evolua contra campioanei Armeniei, Urartu Erevan (27 iulie/3 august).
Preparator fizic la Ararat Armenia, Denis Zmeu, fost jucător al Vasluiului vreme de 7 ani și jumătate, a oferit noi ponturi lui Hagi și compania. Deunăzi, GSP.ro a publicat câteva sfaturi ale fostului mijlocaș, în condițiile în care a lucrat în 2022 la Sheriff Tiraspol, echipa ce-a zdrobit-o pe Farul. Zmeu lucrează în prezent în Armenia, la o rivală a celor de la Urartu, a transmis câteva idei despre viitorii adversari ai "marinarilor".
"Urartu nu joacă bufa-bufa, are un stil de joc precum Farul"
- "Farul are mari șanse de a o elimina pe Urartu, ar trebui să apară acel fotbal pe care îl vrea Hagi. Din start, Farul ar trebui să-și asigure un avantaj consistent din primul tur"
- "Urartu practică un fotbal frumos, 4-3-3, are un antrenor rus căruia îi place fotbalul elegant, cu mingi scurte, pornind de la propriul portar. De fapt, Urartu este o echipă gen Farul, nu joacă bufa-bufa. Dar nu e Sheriff, este abordabilă!"
- "Este un mediu bun la Urartu, nu va fi un meci ușor. Ar trebui ca Farul să se califice, dar mingea e rotundă. Totuși, Urartu nu are forța și mobilitatea din teren a Sheriff-ului. Armenii joacă pase scurte, învăluiri, un fotbal vertical, însă fără forță"
- "Dacă Farul stă bine în defensivă, așa ar trebui, ar putea să dezechilibreze pe atac adversarul. Am văzut meciul cu cei din Tiraspol, mi s-a părut că Farul are un joc monoton. Sau poate a fost Sheriff în vână maximă"
- "Cred că românii, și la 90 la sută din potențial, nu zic sută la sută, se pot califica. Dar, atenție!, toți vor să impresioneze, chiar și în Conference League. Urartu are o forță de grup apreciabilă. De aceea am zis că, în tur, Farul ar trebui să-și asigure 2-0 sau 3-0 de la Ovidiu, ca să nu mai aibă probleme la retur"
- "Spre deosebire de multe echipe din Armenia, Urartu are spectatori mulți și efervescenți la partidele de acasă. În jur de 4.000-5.000 de spectatori care vin și încurajează echipa favorită. Domnul Hagi să ia foarte serios meciurile cu Urartu!"
- "Farul ar trebui să se pună la punct cu pregătirea fizică. Urartu nu e pe forță, este destul de rapidă pe benzi, dar nu ceva ieșit din comun, cum erau cei de la Sheriff"
6,5milioane de euro este cota pe transfermarkt.com a lotului celor de la Urartu, de trei ori mai mică decât a Farului
Am zis dinainte că Farul va avea viață grea la Sheriff, avertizam în privința lui Luvannor, Badolo, Talal și Joao Paulo. Benzile Sheriff-ului scot sufletul din om. Nu m-a mirat rezultatul, ci doar apatia Farului
Denis Zmeu, preparator fizic Ararat
Antrenor rus, școlit la Spartak Moscova
De două decenii în fotbalul armean de elită, Urartu a cucerit campionatul de două ori, 2014 și 2023, și de cinci ori Cupa Armeniei, în 1992, 2007, 2016, 2022 și 2023. Omul de afaceri armean stabilit în Rusia, Dzhevan Cheloyants, a devenit coproprietar al clubului după ce a cumpărat cea mai mare parte a acțiunilor.
Clubul purta denumirea FC Banants până la 1 august 2019, apoi s-a rebranduit în FC Urartu. Rusul Dmitri Gunko (47 de ani), care a activat 10 ani în cadrul clubului Spartak Moscova, este antrenorul lui Urartu.
A venit anul trecut de la rivala Ararat Erevan. Urartu este o echipă multinațională, cu jucători din Ghana, Rusia, Muntenegru, Brazilia, Nigeria, Ucraina sau Franța.
Aruncată din preliminariile Champions League
FC Urartu, învinsă acasă cu 1-0 de Zrinjski Mostar, în prima manşă, a avut 2-1 în Bosnia-Herţegovina după 90 de minute, iar la finalul prelungirilor era tot în avantaj, 3-2, la capătul unui meci nerecomandat cardiacilor.
Zrinjski s-a impus cu 4-3 la loviturile de departajare, eliminând echipa armeană, care a retrogradat și ea în preliminariile Conference League.