Articol de Daniel Scorpie - Publicat miercuri, 06 noiembrie 2024 12:21 / Actualizat miercuri, 06 noiembrie 2024 13:22
Viktor Gyokeres (26 de ani), atacantul lui Sporting, a fost omul serii în prima jumătate a etapei a 4-a din Liga Campionilor. Atacantul, a cărui cotă se învârte deja în Portugalia la 100 de milioane de euro, a pus-o la pământ pe Manchester City (4-1), cu al doilea hattrick stagional.
Este cel mai bun marcator al actualei grupe (5 goluri) și a ajuns la 23 de reușite în acest sezon în 17 meciuri. Și 53 în 51 de meciuri din acest an!
Vârful, care i-a suit pe „leii” alb-verzi pe locul secund al Ligii, a dat aproape jumătate dintre golurile lui Sporting în acest sezon: 44% din cele 52 de mingi ajunse în plasele porților adverse! Plus că și-a mai pus semnătura și pe patru pase decisive ale campioanei și liderului din Liga Sagres.
Gyokeres adaugă statisticilor nemaipomenite din 2024 patru goluri și trei assisturi în tricoul naționalei Suediei, în patru apariții din actuala ediție a Nations League.
Per total în această stagiune, Viktor are 34 de goluri pe care le-a influențat în 21 de partide disputate: 27 de reușite și alte 7 mingi care au condus la modificarea tabelelor de marcaj! Nimeni nu se apropie, măcar, de fenomenalul scandinav, dorit de granzii Europei.
20dintre cele 23 de meciuri jucate de Sporting în toate competițiile stagionale l-au avut integralist pe Viktor Gyokeres! Suedezul n-a lipsit nicio secundă din teren în patru partide ale naționalei în Liga Națiunilor
Gyokeres: „Puteam înscrie mai mult, dar e bine și așa!”
Mereu în foame de goluri și devastator și în fața campioanei Angliei, atacantul adus din Championship în urmă cu aproape 16 luni, în schimbul a 24 de milioane de euro (după ce Brighton l-a aruncat cu 1,2 milioane de euro, plimbându-l ca un colet poștal în trei ani pe la St. Pauli și Swansea, fără a-i detecta potențialul formidabil!), și-a crescut exponențial cota de piață, triplând-o în prezent până la 70 de milioane (conform Transfermarkt.com).
Suedezul ce ține primele pagini ale presei portugheze („Colosul englez, învins de atacantul care valorează cel puțin 100 de milioane” - Record) l-a pus la index pe Erling Haaland: în timp ce el a transformat două penaltyuri, norvegianul a irosit unul.
Vârful senzațional, blindat de Sporting cu un contract scadent pe 30 iunie 2028, nu suferă deloc de modestie și e chiar puțin nemulțumit că n-a realizat și al doilea poker stagional. După cel de-acum doar cinci zile, la 5-1 pe Jose Alvalade contra Estrelei Amadora! „Păcat că n-am mai marcat, victoria noastră putea fi și mai drastică”.
5șuturi a cadrat Viktor Gyokeres din tot atâtea expediate la poarta lui Manchester City. Suedezul a ratat și o mare ocazie de a face pokerul, având doar 27 de atingeri de minge în 90 de minute (aproape dublu față de Haaland!). Cinci au fost în careul „cetățenilor”, marcând de patru ori
Directorul tehnic al lui Brighton a girat vânzarea lui Viktor Gyokeres pentru doar un milion de lire sterline în iulie 2021!
Este însă incredibil cum suedezul, care în vara lui 2021 avea 23 de ani, a fost lăsat să plece definitiv de către cei de la Brighton. Și aruncat tocmai în liga a doua engleză!
În cei trei ani, cât l-au avut în proprietate, după ce scouterii „pescărușilor” (care i-au adus în curte și pe românii Ionuț Mazilu și Tudor Băluță), l-au descoperit în Suedia la Brommapojkarna (transferul din 2018 a costat doar un milion de euro), Gyokeres a primit puține șanse, spre deloc, ca să-și arate talentul și calitățile de golgheter.
A prins numai 440 de minute (un gol și un assist), fiind trimis frecvent la echipa U23 (31 de partide, 14 goluri, 5 pase decisive). Iar directorul tehnic al fostei formații a lui Florin Andone explica, în 2021, de ce Gyokeres nu era păstrat.
„Viktor a fost împrumutat 2 ani și i s-a oferit oportunitatea de a-și căuta un loc stabil. De a juca în mod regulat la un standard foarte ridicat. Care, la 23 de ani, e primordial pentru propria dezvoltare”, spunea Dan Ashworth. Același oficial al clubului ce a decis că suedezul nu are viitor și l-a vândut pentru (doar) un milion de pounds la Coventry!
Coventry a fost impresionată de impactul pe care l-a avut în timpul relativ scurt petrecut acolo în sezonul trecut, iar acest lucru poate fi un boost de încredere pentru Viktor. Îi urăm toate cele bune pentru viitor
Dan Ashworth, director tehnic Brighton, în iulie 2021
5 goluri în 13 jocuri ca titular. Coventry a pariat pe Viktor
Și chiar i-au prins foarte bine urările! În 43 de partide în care divizionara secundă l-a folosit (doar în 13 însă din primul minut), suedezul a reușit să înscrie de cinci ori și să ofere un assist.
Coventry a avut mai multă atenție și încredere în diamantul încă neșlefuit și l-a transferat (după șase luni de împrumut).
Gyokeres a jucat titular în 2021-2022 și nu a dezamăgit alegerea clubului: 18 goluri și 5 pase decisive în 47 de partide. Per total, în trei sezoane, Viktor a avut realizări deosebite la echipa din Championship.
43de goluri și 17 assisturi a reușit Viktor Gyokeres în 116 partide (96 ca titular) jucate pentru Coventry (8.853 de minute)
Boom uluitor la Sporting: 66 de goluri în 67 de meciuri!
Statisticile, însă mai ales ceea ce au depistat scouterii celor de la Sporting, au convins rapid clubul din Lisabona să investească 24 de milioane de euro.
În iulie 2023, mutarea lui Viktor Gyokeres, al cărui bunic este ungur, a fost a doua cea mai scumpă achiziție din istoria clubului. După cea a lui Manuel Ugarte (24,5 milioane, adus de la Famalicao și vândut pentru o sumă dublă la Manchester United).
Iar acum, cota lui a luat-o razna de-a dreptul. Colegii de la record.pt scriu că liderul din Liga Sagres nu începe licitația sub 100 de milioane de euro!
Viktor nu se plânge că joacă mult: 1.796 de minute în 3 luni
Ceea ce a făcut într-un an și trei luni e incredibil. Suedezul a rupt plasele porților, a ajuns la o medie de Guinness Book: 66 de goluri în 67 de jocuri în tricoul alb-verzilor plus 19 assisturi. 34,2% din cele 193 de goluri date de Sporting de la debutul său oficial!
Numai în 2024 are 51 în 53 de partide disputate, între care 10 „duble”, 3 hattrickuri și un poker! În ultimele trei apariții, a reușit 9 goluri, cu un hattrick, o „dublă” și un poker!
Au trecut 42 de ani de la ultima „triplă” dată de un fotbalist al lui Sporting în cea mai importantă întrecere intercluburi din Europa: António Oliveira în 1982.
2jucători mai reușiseră în istoria CCE/Ligii să înscrie trei goluri în poarta lui Manchester City până marți: Messi (2016) și Nkunku (2021)
Deși marchează pe bandă rulantă, suedezul nu se plânge, ca alții, că joacă mult și aproape că nu a fost înlocuit de Ruben Amorim în acest sezon senzațional. Antrenorul care, cu ocazia acestui 4-1 administrat lui Guardiola, și-a luat adio de la echipa din Lisabona.
Pentru a fi prezentat oficial la Manchester United, ultima adversară a lui FCSB în grupa de Europa League (30 ianuarie, pe Arena Națională). Și n-ar fi exclus ca noul manager al „Diavolilor Roșii” să-l ia cu el pe Old Trafford!
Viktor a ajuns deja la media de 600 de minute pe lună disputate doar la club. Cifrele ating însă 720 de minute adăugând timpul alocat meciurilor de la națională!
Barcelona achită clauza, dar n-are 100 de milioane cash!
Logic, la performanțele sale ieșite din comun, Gyokeres este deja foarte disputat în mercato. Chelsea, Arsenal, Manchester United, din Premier League, plus Barcelona au pus ochii pe golgheterul scandinav. The Athletic ar fi aflat că gruparea catalană ar fi dispusă chiar să achite clauza lui de reziliere, 100 de milioane de euro!
Problema este însă că liderul din LaLiga nu dispune (din cauza situației precare financiare) de atâția bani lichizi și a oferit și un jucător la schimb: Vitor Roque, cumpărat cu 60 de milioane de la Atletico Paranaense, pe când brazilianul avea 19 ani.
Tratativele sunt urmărite cu foarte mare interes de fostul club al lui Viktor. Întrucât Coventry și-a păstrat zece procente din suma următorului transfer al suedezului.
Sporting a încercat să-i micșoreze cota la jumătate, dar englezii au refuzat un milion de euro, considerând că portughezii îi desconsideră. Doar știau ce perlă le-au dat!
Inspirat de Hannibal? Bucuria după gol rămâne un secret!
De fiecare când înscrie, Gyokeres își încrucișează mâinile, într-o celebrare originală pentru un fotbalist. Dar nu e chiar un gest inventat de suedez. Apropiații lui susțin că s-ar fi inspirat după personajul de film Hannibal Lecter: „Acela mănâncă oameni, iar Viktor devorează apărările".
Într-o declarație pentru ziarul Aftonbladet în noiembrie 2023, când juca deja pentru Sporting, Gyökeres a spus: „Au existat o mulțime de presupuneri... A fost povestea asta (n.r - Hannibal Lecter), Batman și tot ce era posibil, dar nimeni nu a nimerit-o încă. Nimeni nu s-a apropiat. Da, rămâne un secret. Pot clarifica asta, dar mai târziu”.
Și viața lui privată este la fel de bogată în schimbări surprinzătoare. Gyokeres a avut o relație de lungă durată cu Amanda Nildén, fotbalistă profesionistă.
Și fosta iubită fotbalistă din adolescență a fost alungată de Brighton! Viktor este cuplat acum cu o actriță la Lisabona
La transferul său la Brighton în 2018, Nildén s-a mutat cu Viktor în Anglia și a impresionat destul cât să-și asigure un loc în lotul echipei feminine a „pescărușilor”.
Gyokeres și Nildén s-au cunoscut în adolescență, jucând la Brommapojkarna în suburbiile Stockholmului. În ianuarie 2024, după ce și iubita suedezului a fost respinsă de Brighton, s-a dezvăluit însă că Viktor întreținea o relație, în paralel, și cu actrița portugheză Inês Aguiar.
Actorul care interpretează cel mai vânat rol al stagiunii fotbalistice, strălucind la cel mai înalt nivel, și-a găsit, probabil, perechea în viață. Urmează „mariajul” cu un club mare?