Articol de Florin Dincă - Publicat duminica, 30 iunie 2019 12:28
UEFA a comis-o la tragerea la sorți pentru turul I preliminar al Ligii Campionilor și a fost forțată să repare gafa în culise. Totul s-a întâmplat imediat după ce din urne a fost extrasă CFR Cluj.
- Meciul dintre Astana și CFR Cluj va avea loc pe 9 iulie, în Kazahstan, urmând ca returul să se dispute pe 16 iulie, la Cluj
Eroarea UEFA nu a fost observată nici măcar de echipele afectate! Vigilenți au fost însă reprezentanții firmei care analizează fiecare pas al evenimentului și care au sesizat imediat că tragerea nu a respectat regulamentul.
Oficialul UEFA a uitat regulile
Pe 18 iunie, la Nyon, la tragerea pentru primul tur preliminar al UCL, echipele au fost împărțite în trei grupe, CFR Cluj, singura reprezentantă a României, fiind repartizată în prima. Totul a decurs perfect la primele patru meciuri, inclusiv cel al campioanei României cu Astana.
Imediat după ce bila care conținea numele CFR-ului a fost extrasă, oficialul UEFA a uitat procedurile. Mai existau două bile în urne, Ludogoreț (Bulgaria, cap de serie) și Ferencvaros (Ungaria, urna 2). Acestea trebuiau introduse în același vas și amestecate, pentru a afla care echipă va găzdui prima manșă. Doar că acest lucru nu s-a mai întâmplat, iar oficialul UEFA a desfăcut direct bila cu numele formației bulgare, fără a mai efectua tragerea la sorți!
Tragere la sorți repetată în culise
Reprezentanții celor două formații nu au sesizat însă eroarea! Dar, imediat după tragere, au fost rechemați în sală, unde li s-a explicat problema. Cum restul evenimentului nu a fost afectat, forul european a decis să extragă din nou cele două echipe, de data aceasta conform regulamentului. Astfel, Ferencvaros a fost extrasă prima, iar ordinea meciurilor cu Ludogoreț a fost inversată.
CFR Cluj și-a aflat adversara din Europa League
CFR Cluj știa deja cu cine va juca în Champions League, dacă va trece de Astana. Campioana României poate da în turul 2 preliminar de Maccabi Tel-Aviv. Vineri a aflat și echipa pe care o poate întâlni în turul 2 preliminar în EL. Dacă nu va reuși să îi învingă pe kazahi, CFR o va întâlni pe FC Santa Coloma (Andorra), care a pierdut finala din pre-calificări, 1-2 cu Feronikeli (Kosovo).
Program CFR Cluj
- 6 iulie: CFR Cluj - Viitorul (Supercupa României)
- 9 iulie: Astana - CFR Cluj (UCL)
- 12/13 iulie*: CFR Cluj - Poli Iași (Liga 1)
- 16 iulie: CFR Cluj - Astana (UCL)
- 19/20 iulie*: Academica Clinceni - CFR Cluj (Liga 1)
- 23/24 iulie*: CFR Cluj - Maccabi Tel-Aviv (UCL) -SAU- 25 iulie: FC Santa Coloma- CFR Cluj (EL)
- 26/27/28 iulie*: CFR Cluj - Dinamo (Liga 1)
- 30/31 iulie*: Maccabi Tel-Aviv - CFR Cluj (UCL) -SAU- 1 august: CFR Cluj - FC Santa Coloma (EL)
*data exactă va fi stabilită ulterior
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”