Articol de GSP - Publicat marti, 05 noiembrie 2024 23:09 / Actualizat miercuri, 06 noiembrie 2024 05:24
Brigada condusă de englezul Michael Oliver a comis o greșeală în meciul dintre PSV și Girona, scor 4-0, din runda cu numărul #4 a grupei unice din Liga Campionilor.
Greșeala de arbitraj s-a comis în minutul 16, chiar înainte ca Ryan Flamingo să deschidă scorul pentru gazde. La scorul de 1-0, Malik Tillman a executat în mod greșit o aruncare de la marginea terenului.
În momentul în care a trimis balonul în teren, jucătorul se afla cu piciorul stâng complet în interiorul terenului, deși regulamentul spune că trebuia să se afle cu picioarele pe linie sau în spatele acesteia.
GALERIE FOTO. Gol marcat după o greșeală de arbitraj în PSV - Girona
Mingea nu a fost atinsă de absolut nimeni, până când a ajuns la Ryan Flamingo, apărătorul gazelor, care a reluat acrobatic și a trimis balonul direct în plasă. Foarte rar se întâmplă ca un gol să fie marcat imediat după ce mingea este aruncată în teren de la marginea terenului.
Niciunul dintre arbitri nu a sesizat eroarea, iar golul avea să fie cel care a dat startul distracției celor de la PSV, care nu au avut milă cu spaniolii.
Tillman a făcut 2-0 în minutul 33, în urma unei acțiuni individuale superbe, iar Bakayoko a făcut 3-0 (83) cu un șut foarte frumos. Ghinionul nu s-a oprit aici pentru spanioli, care și-au marcat în propria poartă în minutul 88, prin cehul Ladislav Krejci.
După primele 4 meciuri, cei de la PSV au acumulat 5 puncte și se clasează, pentru moment, pe locul 21 în grupa unică din Liga Campionilor. Girona, tot pentru moment, se clasează pe 26, cu 3 puncte, obținute în succesul cu Slovan Bratislava, scor 2-0.