INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  SPARTA PRAGA - FCSB

FOTO Dawa, din nou erou pentru FCSB! Camerunezul a deschis scorul la Praga, însă va fi suspendat la retur

Joyskim Dawa (28 ani), stoperul celor de la FCSB, a deschis scorul în partida cu Sparta Praga.  Foto: Imago +7   FOTO
Joyskim Dawa (28 ani), stoperul celor de la FCSB, a deschis scorul în partida cu Sparta Praga. Foto: Imago

Articol de , - Publicat marti, 06 august 2024 22:33 / Actualizat marti, 06 august 2024 22:35

Joyskim Dawa (28 ani), stoperul celor de la FCSB, a deschis scorul în partida cu Sparta Praga.

După un șut blocat al lui William Baeten, roș-albaștrii au obținut o lovitură de la colț, Darius Olaru a centrat la prima bară, iar fundașul central a deschis scorul pentru campioana României, fiind ajutat și de o deviere subtilă a unui fundaș advers.

Nu este primul gol al camerunezului în aceste preliminarii de Champions League, izbutind să deschidă scorul pe „Stadionul Steaua” în turul cu israelienii de la Maccabi Tel Aviv. Per total, Dawa are 10 goluri în tricoul celor de la FCSB, din momentul transferului de la FC Botoșani, în vara lui 2022.

GALERIE FOTO. Dawa a deschis scorul la Praga

+2 FOTO

Cu toate acestea, Dawa va fi suspendat pentru partida retur cu Sparta Praga, care va avea loc pe Stadionul Steaua, marțea viitoare, de la ora 21:30.

În minutul 54 al partidei de la Praga, fundașul camerunez s-a complicat inutil, a încercat să paseze spectaculos, cu călcâiul, însă a fost deposedat cu ușurință de Veljko Birmancevic. În încercarea de a opri contraatacul cehilor, a faultat, fiind sancționat cu cartonaș galben, al patrulea la FCSB, după cele primite de Vali Crețu, Ștefan Târnovanu și Daniel Popa.

Dawa, din nou erou pentru FCSB! Camerunezul a deschis scorul la Praga, însă va fi suspendat la retur
Momentul faultului lui Dawa

Conform regulilor UEFA, un fotbalist este suspendat la al treilea cartonaș galben primit în preliminariile celei mai tari competiții intercluburi din lume. Dawa a fost avertizat în ambele partide cu Maccabi Tel Aviv.

Vlad Chiricheș și Denis Haruț sunt celelalte opțiuni pentru postul de fundaș central la FCSB.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Am pățit-o și noi! 10 catastrofe ale cluburilor românești în cupele europene » Dinamo și UTA, în fruntea topului
Liga Campionilor
Am pățit-o și noi! 10 catastrofe ale cluburilor românești în cupele europene » Dinamo și UTA, în fruntea topului
Regretatul Salvatore Schillaci l-a remarcat pe Hagi, dar a admirat un alt fotbalist român: „A făcut istorie, băga frica în adversari”
Campionate
Regretatul Salvatore Schillaci l-a remarcat pe Hagi, dar a admirat un alt fotbalist român: „A făcut istorie, băga frica în adversari”
Gafă incredibilă comisă de americani în „dosarul Chiles – Voinea – Bărbosu” pentru bronzul olimpic de la gimnastică: „Este inadmisibil!”
Jocurile Olimpice
Gafă incredibilă comisă de americani în „dosarul Chiles – Voinea – Bărbosu” pentru bronzul olimpic de la gimnastică: „Este inadmisibil!”

Campionul mondial și european, suspendat pentru că a făcut semnul crucii la Jocurile Olimpice de la Paris: „Dumnezeu mi-a dat totul! Nu voi schimba nimic”

Între timp, în România: bazin semiolimpic inaugurat într-un sat fără canalizare » „Mobilizez babele de prin jurul meu și ne ducem împreună”


Comentarii (2)
kyil
kyil  •  07 August 2024, 10:58

Degeaba zice Sofya de Dawa ca va ajunge mare fotbalist. Mi se pare similar cu Chiri$, doar cu fizic mai bun ce il ajuta in careu si sa marcheze. Dar greseli, face la fel ca el. Si daca pleaca de la FCSB nu ajunge mai departe de Cehia sau la camile.

Calin1000
Calin1000  •  06 August 2024, 23:11

Nu va bucurati, ca va bat praghezii la retur si nu va calificati!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează