Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 octombrie 2020 09:00 / Actualizat joi, 29 octombrie 2020 00:12
Miercuri seară s-au jucat 8 partide din etapa a doua a Ligii Campionilor. Cel mai așteptat meci al serii, Juventus - Barcelona, s-a încheiat cu victoria catalanilor, scor 2-0.
Vezi AICI cele mai importante faze din UEFA Champions League
FC Barcelona și-a revenit după înfrângerea cu Real Madrid din campionat și a învins Juventus în deplasare, scor 2-0. Dembele a deschis scorul în prima repriză, al doilea gol fiind marcat de Messi în prelungirile partidei, după un penalty obținut de Ansu Fati.
Neymar a ieșit accidentat
Paris Saint-Germain nu a avut deloc o partidă ușoară cu Instanbul Bașakșehir. Prima repriză a fost una echilibrată, cu ocazii mari de ambele părți, scorul la pauză fiind 0-0. În cele din urmă, PSG a reușit să marcheze în minutul 64 prin Moise Kean. Atacantul de 20 de ani a majorat avantajul oaspeților în minutul 79, stabilind astfel scorul final al partidei. PSG obține astfel primele puncte din această stagiune de UEFA Champions League, după ce fusese învinsă de Manchester United etapa trecută. Vestea proastă pentru parizieni este accidentarea lui Neymar, cel care a fost schimbat în minutul 27, acuzând o durere musculară la coapsă.
Lucescu, egalat în minutul 90
Dinamo Kiev, echipa lui Mircea Lucescu, a obținut doar un egal cu Ferencvaros la Budapesta, scor de 2-2, golul al doilea al maghiarilor fiind marcat în minutul 90. Astfel, jucătorii antrenați de tehnicianul român rămân pe poziția a treia în clasamentul grupei G, la egalitate de puncte cu adversara din această seară.
Victorie la scor a lui Chelsea
Chelsea a învins fără emoții FC Krasnodar în a doua etapă a grupelor UEFA Champions League, câștigând cu scorul de 4-0. Chiar dacă FC Krasnodar a dominat a doua repriză până la marcarea primului gol, londonezii s-au dezlănțuit și au reușit să înscrie prin: Odoi (37), Werner (71 - pen), Ziyech (80) și Pulisic (90). Chelsea se află pe primul loc al grupei E, având 4 puncte după 2 meciuri disputate, în timp ce Krasnodar ocupă ultimul loc, cu doar un punct obținut până în acest moment.
Leipzig, înfrângere dureroasă în fața lui United
Manchester United a reușit o nouă victorie în această ediție a grupelor UEFA Champions League, învingând la scor semifinalista de anul trecut, RB Leipzig (5-0).
Lazio rămâne pe primul loc
Chiar dacă golurile victoriei a venit târziu, Dortmund a reușit victoria cu Zenit, prin reușitele lui Sancho din minutul 78 și Haaland din minutul 90+1. Totodată, Club Brugge și Lazio au remizat, scor 1-1, și își împart prima poziție în clasamentul grupei F.
De Jong aduce victoria Sevillei
După o partidă dominată de la un cap la altul, Sevilla a câștigat duelul de pe teren propriu cu Stade Rennais, prin golul lui Luuk de Jong.
GRUPA H
Bașakșehir - PSG 0-2
- A marcat: Kean 64, 79
- Vezi AICI Live+Statistici
- Click AICI pentru cele mai importante faze
- TV: Digi Sport 1, Telekom Sport 2
BAȘAKȘEHIR (4-3-3): Gunok - Bolingoli-Mbombo, Epureanu, Skrtel, Rafael - Kahveci, Topal, Ozcan - Turuc, Crivelli, Visca
Antrenor: Okan Buruk
PSG (4-4-2): Navas - Kurzawa, Kimpembe, Pereira, Florenzi - Neymar, Marquinos, Herrera, Di Maria - Mbappe, Kean
Antrenor: Thomas Tuchel
GRUPA E
Krasnodar - Chelsea 0-4
- Au marcat: Odoi 37, Werner 71 (pen), Ziyech 80, Pulisic 90
- Vezi AICI Live+Statistici
- Click AICI pentru cele mai importante faze
- TV: Digi Sport 2, Telekom Sport 2
KRASNODAR (4-2-3-1): Safanov - Chernov, Martynovich, Pantalean, Smolnikov - Vilhena, Utkin - Ramirez, Gazinskiy, Olsson - Berg
Antrenor: Murad Musaev
CHELSEA: Mendy - Chilwell, Zouma, Rudiger, Azpilicueta - Kovacic, Jorginho - Hudson-Odoi, Havertz, Ziyech - Werner
Antrenor: Frank Lampard
Sevilla - Rennes 1-0
- A marcat: De Jong 56
- Vezi AICI Live+Statistici
- Click AICI pentru cele mai importante faze
SEVILLA (4-3-3): Bono - Acuna, Carlos, Kounde, Navas - Torres, Fernando, Jordan - El Haddadi, de Jong, Ocampos
Antrenor: Julen Lopetegui
RENNES (4-3-3): Gomis - Soppy, Rugani, Da Silva, Traore - Bourigeaud, Martin, Grenier - Terrier, Guirassy, Doku
Antrenor: Julien Stephan
GRUPA F
Club Bruges - Lazio 1-1
- Au marcat: Vanaken 42 / Correa 14
- Vezi AICI Live+Statistici
- Click AICI pentru cele mai importante faze
- TV: Telekom Sport 4
CLUB BRUGES (3-5-2): Mignolet - Deli, Kossouou, Mata - Sobol, Vanaken, Rits, Vormer, Diatta - De Ketelaere, Dennis
Antrenor: Philippe Clement
LAZIO (3-5-2): Reina - Acerbi, Hoedt, Patric - Fares, Milinkovic-Savic, Parolo, Akpro, Marusic - Caicedo, Correa
Antrenor: Simone Inzaghi
Borussia Dortmund - Zenit 2-0
- Au marcat: Sancho 78, Haaland 90+1
- Vezi AICI Live+Statistici
- Click AICI pentru cele mai importante faze
- TV: Digi Sport 4
BORUSSIA DORTMUND (4-2-3-1): Burki - Guerreiro, Hummels, Akanji, Meunier - Witsel, Dahoud - Ryena, Reus, Sancho - Haaland
Antrenor: Lucien Favre
ZENIT (4-3-3): Kerzhakov - Santos, Rakitskiy, Lovren, Karavaev - Erokhin, Barrios, Wender, Driussi, Dziyuba, Kuzyaev
Antrenor: Sergej Semak
GRUPA G
Ferencvaros - Dinamo Kiev 2-2
- Au marcat: Nguen 60, Boli 90 / Tsygankov 27 (pen.), De Pena 41
- Vezi AICI Live+Statistici
- Click AICI pentru cele mai importante faze
- TV: Digi Sport 3, Telekom Sport 3
FERENCVAROS (4-2-3-1): Dibusz - Heister, Kovacevic, Blazic, Gergo - Kharatin - Nguen, Somalia, Siger, Zubkov - Isael
Antrenor: Serhiy Rebrov
DINAMO KIEV (4-3-3): Boyko - Karavaev, Popos, Zabarnyi, Kedziora, Shaparenko, Sydorchuk, Buyalskyi - De Pena, Supryaga, Tsygankov
Antrenor: Mircea Lucescu
Juventus - Barcelona 0-2
- Au marcat: Dembele 14, Messi 90+1
- Vezi AICI Live+Statistici
- Click AICI pentru cele mai importante faze
- TV: Digi Sport 1, Telekom Sport 1
JUVENTUS (4-2-3-1): Szczesny - Danilo, Bonucci, Demiral, Cuadrado - Rabiot, Bentancur - Chiesa, Dybala, Kulusevski - Morata
Antrenor: Andrea Pirlo
BARCELONA (4-2-3-1): Neto - Alba, Lenglet, Araujo, Roberto - de Jong, Pjanic - Pedri, Messi, Dembele - Griezmann
Antrenor: Ronald Koeman
GRUPA H
Manchester United - Leipzig 5-0
- Au marcat: Greendwood 21, Rasford 76, 78, 90+2, Martial 87 (pen.)
- Vezi AICI Live+Statistici
- Click AICI pentru cele mai importante faze
- TV: Digi Sport 2, Telekom Sport 2
MANCHESTER UNITED (4-3-1-2): De Gea - Shaw, Maguire, Lindelof, Wan-Bissaka - Pogba, Matic, Fred - van de Beek - Greenwood, Martial
Antrenor: Ole Gunnar Solskjaer
LEIPZIG (3-1-4-2): Gulacsi - Halstenberg, Upamecano, Konate - Kampl - Angelinho, Nkuku, Olmo, Henrichs - Forsberg, Poulsen
Antrenor: Julian Nagelsmann
Clasamentele din grupele Ligii Campionilor
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Fostul impresar al lui Lewandowski, arestat pentru șantaj! Ce sumă îi cerea atacantului polonez
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”