Articol de GSP - Publicat miercuri, 22 octombrie 2008 00:00
Francezii de la Lyon au dat o serie de declaraţii interesante pe site-ul oficial al clubului şi în presa din Hexagon, imediat după partidă câştigată în Ghencea cu 5-3 de elevii lui Claude Puel. Deşi aceştia au spus la unison că încântaţi de jocul ofensiv al echipei, toate declaraţiile au şi un punct comun. Astfel, atât preşedintele clubului, cât şi fotbaliştii lui OL s-au declarat îngrijoraţi de defensiva extrem de fragilă pe care a arătat-o Lyon la Bucureşti, ei declarând totodată că atingerea optimilor nu este nici pe departe rezolvată încă. O mostră de profesionalism, realism şi totodata fairplay din partea lyonezilor, care au avut numai cuvinte de laudă la adresa fotbaliştilor lui Marius Lacatus:
Jean Michel Aulas, conducătorul lui Olympique Lyon, era în extaz la capătul jocului de pe Ghencea:
"Este pur şi simplu extraordinar. Am trecut prin toate stările posibile în seara aceasta. Ne-am dorit să vedem la lucru acel Olympique Lyon care câştigă, dar şi o echipă spectaculoasă pe teren, cu priză la public. Mi-a fost puţin teamă la 2-3, chiar am crezut că nu vom mai reveni când Steaua ne-a dat gol chiar înainte de pauză. La 0-2 încă ştiam că nu este nimic pierdut.
Îngrijorator este faptul că am primit 3 goluri, dar faptul că am marcat 5 în deplasare ne va da mare încredere pe viitor. Toate laudele pentru Claude Puel, cel care a găsit drumul cel bun pentru echipa noastră! Jucatorii au fost de asemenea excepţionali, mi-au placut mult Benzema şi Juninho, dar nu pot să-i nominalizez pe toţi remarcaţii ;) .
Aulas a ţinut să remarce şi revenirea brazilianului Fred:
"Mai mult, am văzut o revenire spectaculoasă a lui Fred, care ne-a arătat întregul său talent în doar 20 de minute, chiar dacă venea după o accidentare serioasă. Primul lui gol a arătat că echipa noastră este puternică în momentele dificile. Chiar dacă lumea spunea că Fiorentina şi Bayern sunt principalele noastre contracandidate în grupa, noi ştiam că Steaua este foarte puternică pe teren propriu. Mai mult, ea nu pierduse cu adversari cotaţi drept favoriţi în meciurile precedente. ;) Dacă vom negocia cu succes returul cu Steaua, ne aşteaptă o finală de foc pe Gerland cu Bayern!" a încheiat preşedintele lyonez.
Portarul Hugo Lloris a fost dezamăgit de prestaţia sa individuală, dar crede că victoria echipei este cea care contează în final:
"Pentru un portar, vă daţi seama că a fost o seară de coşmar. La 2-0 eu practic nu făceam încă parte din meci. Trebuie doar reţinut faptul că am câştigat în final. Nu avem voie să mai facem asemenea greşeli pe viitor. Şi în repriza a doua am avut probleme cu atacurile Stelei, chiar dacă în final i-am bătut destul de convingător".
Makoun: "Putea să se facă 3-0, a fost un meci nebun"
Camerunezul Makoun a fost singurul care a recunoscut că Steaua putea avea la un moment dat un avans de 3 goluri, avans ce s-ar fi putut dovedi a fi decisiv:
"A fost un meci nebun! Am arătat mult caracter, chiar dacă am fost la un pas de a fi conduşi cu 3-0. Ne-am dat seama că adversarii noştri sunt periculoşi când au mingea în posesie, aşa că am început noi să-i atacăm şi încrederea noastra a crescut pe măsură ce marcam. Păcat că am primit trei goluri totuşi, dar în vestiar ne-am încurajat la pauză, ne-am spus că putem profita de greşelile care vor veni pe parcurs din partea advesarului. Aceste trei puncte ne vor ajuta pe viitor, dar momentan suntem mulţumiţi cu ce am strâns până acum în grupă".
Fundaşul brazilian Cris a lăudat atitudinea colegilor săi la pauza jocului de la Bucureşti:
Cris: "A fost o primă repriză grea pentru noi, pentru că de obicei nu primim atâtea goluri. A fost dificil mai ales pentru că am primit un gol chiar înainte de pauză, după ce revenisem senzaţional. Ne-am întors însă mai puternici de la vestiare, convinşi că suntem capabili să întoarcem partida. Aceasta a fost forţa lui Lyon, pentru că devine aproape imposibil să ne baţi când suntem un grup unit. Există acum o diferenţă între noi şi Steaua, dar trebuie să ne respectăm adversarul în lupta pentru atingerea optimilor".

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”