Articol de Aurelian Botezatu - Publicat miercuri, 06 martie 2013 00:00 / Actualizat marti, 05 martie 2013 22:38
Catalanii au închis publicului şi presei toate antrenamentele din această săptămînă, iar unele sesiuni au fost dublate.
Două eşecuri la rînd în El Clasico, altul în prima manşă a "optimilor" Ligii, contra Milanului (0-2). Barcelona n-a mai trăit o criză de asemenea proporţii în ultimii cinci ani şi ia măsuri draconice de teama unui dezastru în returul cu italienii, programat marţea viitoare.
Fapt neobişnuit pînă acum, nici un suporter nu-şi va putea vedea favoriţii la lucru săptămîna aceasta. Conducerea clubului a decis ca toate şedinţele de pregătire să se desfăşoare cu porţile închise. Departe inclusiv de ochii mass-media.
Iar antrenamentele vor fi mai dure ca de obicei. De pildă, azi, Messi, Xavi, Iniesta şi ceilalţi au programată o sesiune dublă. Iarăşi un lucru neobişnuit în această perioadă a sezonului. Dar stafful tehnic a simţit nevoia de a lucra mai mult la condiţia fizică a jucătorilor, deficitară în ultimele partide.
Inclusiv legătura cu antrenorul Vilanova, care se tratează la New York, a fost intensificată după ce Iniesta a recunoscut că "absenţa lui se simte în vestiar". Tehnicianul catalan urmăreşte live antrenamentele şi caută să fie cît mai mult în contact direct cu jucătorii, prin Skype şi Whatsapp. Target: motivarea lor în perspectiva duelului cu Milan. După eliminarea din Cupa Spaniei, Barcelona nu-şi poate permite să rateze şi Liga.
Revoluţie tactică?
Italienii susţin că Barcelona ar pregăti în spatele uşilor închise o veritabilă revoluţie tactică. În returul cu Milan, catalanii ar urma să evolueze într-o formulă ultraofensivă, un 3-3-4 ce pe faza defensivă se va transforma într-un 3-4-3.
"Sperăm ca Barcelona să nu se trezească din criză pînă la returul cu noi" (Adriano Galliani, administrator delegat AC Milan)