Articol de GSP - Publicat miercuri, 17 februarie 2021 18:49 / Actualizat miercuri, 17 februarie 2021 19:20
Barcelona a pierdut fără drept de apel cu PSG, scor 1-4, în manșa tur a optimilor din Liga Campionilor, iar suporterii Barcelonei l-au atacat pe Ronald Koeman (57 de ani) pe rețelele de socializare după ce au văzut că tehnicianul râdea la finalul umilinței de pe Camp Nou.
Ronald Koeman l-a îmbrățișat la finalul partidei pe Idrissa Gueye, pe care l-a pregătit la Everton, iar camerele TV l-au surprins răzând pe antrenorul Barcelonei, în timp ce discuta cu fostul său jucător.
Ronald Koeman, atacat pe rețelele de socializare
Fanii Barcelonei i-au reproșat lui Ronald Koeman că nu ar fi trebuit să aibă această atitudine la finalul partidei, mai ales că echipa sa a pierdut la trei goluri diferență cu PSG și mai are șanse mici de calificare în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
Wow! #Koeman laughing and joking at the end of that hammering.
— Gordon Fraser (@Willsandbells) February 16, 2021
That’s not the #Barca way. #BARPSG pic.twitter.com/TIRyJiCcq3
„Koeman râde la finalul umilinței. Acesta nu este stilul Barcelonei”, „Koeman râde după ce a pierdut 4-1. Tocmai ce a fost distrus și râde”, „Nu pot să cred că acest om este serios” au fost unele dintre mesajele scrise de suporterii catalanilor pe Twitter.
Răsfoiește o galerie FOTO de la Barcelona - PSG 1-4
Cei de la PSG au fost superiori. Au fost mai eficienți, mai ales Mbappe. Rezultatul este o lovitură dură, care reflectă superioritatea lui PSG, mai ales în repriza a doua. Aș putea să mint, dar după 1-4 pe teren propriu este foarte complicat. Avem puține șanse la calificare. PSG a fost o echipă completă, ne-a depășit din punct de vedere fizic, dar și al posesiei. Meciul arată că avem lipsuri, precum mai multă agresivitate în defensivă. Rezultatul este mereu responsabilitatea antrenorului
Ronald Koeman, antrenor Barcelona
VIDEO. Șase jucători care au jucat pentru Barcelona și pentru PSG
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”