Articol de Andrei Crăiţoiu, Florin Dincă - Publicat luni, 24 iunie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 23 iunie 2013 22:50
Steaua, Petrolul, Pandurii şi Astra se vor afla în urnele echipelor cu statut favorizat şi, dacă nu vor avea ghinion, vor juca împotriva unor nume exotice care n-ar trebui să le pună probleme la calificare
Astăzi începe, oficial, ediţia 2013-2014 a Champions League şi a Europa League! Are loc stabilirea ţintarului primelor două tururi în aceste competiţii. Cum România e abia pe locul 22 în ierarhia coeficienţilor şi a pierdut şansa de a intra direct în grupe sau în play-off, toate cele 4 echipe care şi-au cîştigat prin intermediul Ligii 1 dreptul de a merge în Europa se vor afla azi în urne.
România profită de excluderea lui ŢSKA Sofia
Astra e singura care va disputa primul tur, în timp ce Steaua, Petrolul şi Pandurii vor juca începînd din al doilea. În schimb, toate cele 4 vor fi cap de serie. Marea noutate o priveşte pe Astra, care era prima echipă sub linia capilor de serie în turul 2. Gruparea giurgiuveană a profitat însă de faptul că ŢSKA Sofia a fost exclusă din Europa din cauză că n-a obţinut licenţa şi, astfel, trupa cuplului Niculae-"Vamă" a urcat din urna outsiderilor şi aşteaptă adversari mai comozi.
Debut pentru Astra şi Pandurii
Jumătate dintre reprezentantele României în Europa n-au mai jucat, în istoria lor, în afara Ligii 1. E vorba despre Astra şi despre Panduri, pentru care jocurile din luna iulie vor reprezenta debutul lor în cupele europene.
LIGA CAMPIONILOR
Turul 2 preliminar: 16/17 iulie - 23/24 iulie: Steaua (cap de serie)
Adversarii posibili
Zelejnicar (Bosnia)
Ludogoreţ (Bulgaria)
Gyor (Ungaria)
Şahtior Karagandi (Kazahstan)
Skenderbeu (Albania)
Birkirkara (Malta)
Streymur (Insulele Feroe)
Vardar Skopje (Macedonia)
Daugava (Lituania)
Tre Penne (San Marino)
Sutjeska (Muntenegru)
Cliftonville (Irlanda de Nord)
Sligo Rovers (Irlanda)
Kalju (Estonia)
New Saints (Ţara Galilor)
Fola Esch (Luxemburg)
Lusitanos (Andorra)
EUROPA LEAGUE
Turul 1 preliminar: Astra (cap de serie)
Se joacă pe 4/11 iulie
Cei mai buni 5 adversari: Domzale (Slovenia), Metalurg Skopje (Macedonia), Torpedo Kutaisi (Georgia), Hibernians (Scoţia), Celje (Slovenia)
Cei mai slabi 5 adversari: La Fiorita (San Marino), FC Santa Coloma (Andorra), Libertas (San Marino), Fuglafjordur (Insulele Feroe), Kukesi (Albania)
Turul 2 preliminar: Petrolul, Pandurii şi Astra (dacă se califică) vor fi cap de serie
Se joacă: 18-25 iulie
Cei mai buni 5 adversari: Lokomotiva Zagreb (Croaţia), Hibernian (Scoţia), Stromsgodset (Norvegia), Honved (Ungaria), Olimpja Ljubljana (Slovenia)
Cei mai slabi 5 adversari: Torshavn (Insulele Feroe), Vaduz (Liechtenstein), Derry City
(Irlanda), Breidablik (Islanda), Suduva (Lituania)
Unde vor evolua cele 4
Echipa Stadion (oraş)
Steaua Arena Naţională (Bucureşti)
Petrolul "Ilie Oană" (Ploieşti)
Pandurii "Tudor Vladimirescu" (Tg. Jiu)
Astra Arena Naţională (Bucureşti)
Cum arată ţintarul oficial al lunii iulie
4 iulie - Astra joacă prima manşă în primul tur preliminar
10 iulie - Supercupa României: Steaua - Petrolul
11 iulie - Astra dispută returul din primul tur preliminar
16/17 iulie - Steaua susţine primul joc din al doilea tur preliminar
18 iulie - Petrolul, Pandurii şi Astra (dacă se califică) joacă prima manşă din al doilea tur preliminar
19 iulie - Are loc tragerea la sorţi a tururilor 3 preliminare în Liga Campionilor şi Europa League
20-21 iulie - Se dispută prima etapă a Ligii 1
23/24 iulie - Steaua joacă returul din al doilea tur preliminar
25 iulie - Petrolul, Pandurii şi Astra (dacă se califică) joacă returul celui de-al doilea tur preliminar
26-28 iulie - Se dispută a doua etapă în Liga 1
30/31 iulie - Steaua (dacă se califică) dispută primul joc din turul 3 preliminar
Minune: încep cu aceiaşi antrenori!
Toate cele 4 "europene" din Liga 1 vor porni la drum în noul sezon cu tehnicienii pe care i-au avut pe bancă şi în finalul campionatului trecut. E o premieră în ultimii ani! De exemplu, anul trecut, dintre cele 5 care au mers în Europa, Steaua, Vaslui şi Rapid i-au schimbat pe Stoichiţă, Inacio şi Răzvan Lucescu, cu care terminaseră sezonul 2011-2012, şi i-au adus pe Reghecampf, Şumudică şi Sabău.
Cine antrenează "europenele"
Echipa Antrenor Vîrsta De cînd e în funcţie
Steaua Reghecampf 37 ani 12 luni
Petrolul Contra 37 8 luni
Pandurii Pustai 48 6 luni
Astra Isăilă 41 3 luni
Cum a fost sezonul trecut: Steaua şi CFR, OK! Rapid şi Dinamo, KO!
Echipa Competiţia Pînă unde a ajuns
CFR Champions League locul 3 grupe; primăvara Europa League; eliminată în "16-imi"
Steaua Europa League locul 1 în grupă; a eliminat pe Ajax în "optimi"; eliminată de Chelsea în "optimi"
FC Vaslui Europa League eliminată în play-off de Inter Milano
Rapid Europa League eliminată în turul 3 preliminar de Heerenveen
Dinamo Europa League eliminată în play-off de Metalist Harkov
18 ani au trecut de cînd Petrolul n-a mai fost în Europa, mai precis din 1995-1996, cînd gruparea prahoveană a participat în Cupa Cupelor
11 ani au trecut de la ultimul sezon în care Steaua n-a participat în cupele europene, în 2002-2003
9 prezenţe consecutive, în perioada 2004-2012, are Steaua în grupele unei competiţii europene: de 3 ori în Champions League, de două ori în Cupa UEFA şi de 4 ori în Europa League
29 de echipe, aici fiind incluse şi Pandurii şi Astra, debutante, au reprezentat România all-time în Europa în cele 3 competiţii: Champions League (Cupa Campionilor), Cupa Cupelor, Europa League (Cupa UEFA)
7 ani consecutivi, începînd din 2006, România a avut reprezentantă în grupele Ligii Campionilor
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat