Articol de Daniel Grigore - Publicat joi, 28 noiembrie 2024 13:31 / Actualizat joi, 28 noiembrie 2024 13:36
Michael Olise, 22 de ani, ar putea fi sancționat de UEFA, după ce a fost prins aruncându-și apărătorile la intrarea pe teren în meciul dintre Bayern și PSG, scor 1-0.
Michael Olise a fost aruncat în luptă în minutul 72 al meciului de Liga Campionilor dintre Bayern Munchen și PSG, la scorul de 1-0 pentru bavarezi. Francezul a încercat să intre pe teren fără apărători, dar arbitrul de rezervă, Florin Andrei, responsabil cu verificarea echipamentelor la intrarea jucătorilor pe teren, a fost pe fază.
Arbitrul român, rezervă a lui Istvan Kovacs la acel meci, i-a cerut lui Olise să se echipeze cu apărători, accesoriu obligatoriu în fotbal. Câtă vreme oficialul era cu ochii pe el, francezul și-a pus apărătorile sub jambiere, apoi, la primul moment de decuplare al arbitrului, a scos-o pe cea stângă și aruncat-o undeva în spatele lui. Un membru al staff-ului bavarezilor se ridică pentru a ridica obiectul.
Vedeta lui Bayern riscă să fie sancționată de UEFA, după ce l-a sfidat pe arbitrul român
Vicleșugul lui Olise s-ar putea lăsa cu urmări, conform tabloidului englez The Sun, care scrie că francezul „riscă o pedeapsă din partea UEFA” pentru gestul făcut. Legile jocului nu specifică o sancțiune concretă în astfel de cazuri, financiară sau sportivă, dar subliniază obligativitatea de a purta apărători pe teren.
Acest accesoriu este prevăzut în articolul 4.2 din legile jocului, care privește „echipamentul obligatoriu” pentru fotbaliști. „Acestea trebuie fabricate dintr-un material potrivit, să fie de mărime adecvată pentru a oferi o protecție rezonabilă și să fie acoperite de jambiere. Jucătorii sunt responsabili pentru dimensiunea și potrivirea apărătorilor”, se arată în regulile jocului.
La respectivul paragraf mai este specificat că „un jucător a cărui încălțăminte sau apărători sunt pierdute accidental trebuie să le înlocuiască cât mai curând posibil, nu mai târziu decât în următorul moment în care mingea iese din joc”.
Cu Olise pe teren, Bayern nu a mai putut înscrie în fața unui PSG în inferioritate numerică. Bavarezii au acum 9 puncte în grupa de Liga Campionilor, cu Olise contribuind prin două goluri, ambele la răsunătorul 9-2 cu Dinamo Zagreb.
În total, extrema franceză a înscris 7 goluri și a oferit 4 pase decisive în 17 partide pentru Bayern.